Vreau sa-ti aud rasul
Miercuri, 17 Nov 1999 16:40:07 +0200
Aseara a nins. Dimineata au anuntat zapada la munte. . . Mi-as fi dorit ca de ziua mea sa fiu la munte. Nu vreau sa fiu felicitat, nu vreau sa primesc cadouri. . . As fi vrut sa fiu la munte. Sunt convins ca in cateva zile Bucegii vor fi plini de zapada. . . Am auzit ca s-a redeschis Hotelul Pestera. Acolo as vrea sa merg. Ultima noapte petrecuta acolo a fost in luna aprilie `95, cu sora mea, Andrei si inca un baiat pe care nu l-ai cunoscut. Era cumplit de frig in camera. Dar acum, cand hotelul a fost privatizat, se pare ca s-au rezolvat problemele cu incalzirea. . . Parca simt mirosul de rasina. Intotdeauna mi-a placut mirosul de rasina de brad.
As fi vrut sa fii cu mine de ziua mea. De ziua ta mi-ai interzis sa-ti dau telefon. De ziua mea nu ma vei suna, pentru ca te-am rugat eu sa nu ma suni. . . Desi mi-as dori sa te aud. Numai ca as vrea sa fiu sigur ca nu ma suni doar ca sa ma feliciti. . . Nu mai pot continua. Nu ma simt deloc bine de cateva zile. Sunt foarte ametit. Abia mai merg. . . Nici pe maini nu am un control foarte bun. Nu-mi dau seama ce se intampla cu mine. . . Colegii nu ma recunosc. Imi spun ca niciodata nu am fost atat de tacut si abatut. . . Sper sa vorbim curand. Mi-e dor de rasul tau.
Suntem ca doi straini
Vineri, 19 Nov 1999 22:19:48 +0200
Imi pare rau, dar se pare ca asta am ajuns. Doi straini care se suna si vorbesc banalitati. Niciodata nu am crezut ca vom ajunge asa. Niciodata nu mi-am dorit sa te indepartezi de mine. Am crezut ca, indiferent ce se va intampla, relatia noastra va ramane una speciala. Am sperat ca niciodata o alta persoana nu va afecta relatia noastra. Si nu ma refer la relatie de iubire. Ma refer efectiv la ceea ce simteam amandoi atunci cand vorbeam la telefon sau atunci cand ne intalneam si ne tineam de mana. Daca as putea sa inregistrez una din ultimele noastre convorbiri si sa te las sa te asculti...
Poate ca asta este modul tau de a-i indeparta pe cei care devin obositori - adu-ti aminte de Marian. . . O data vei citi scrisoarea asta. Cand ne vom intalni sau cand vom vorbi, din nou, la telefon, vreau sa-mi spui ca legatura noastra este puternica. Sau sa taci. Si atunci voi intelege ca te plictisesc, ca nu mai vrei sa fac parte din viata ta. Tacerea ta o voi lua astfel. Si nu-ti voi purta pica. Nimic nu se va schimba in mine. Ba, poate ca, plictisindu-te mai putin, vei ajunge din nou sa iti doresti sa vorbim sau sa ne intalnim. Pana atunci, te voi lasa sa hotarasti singura, scumpa prietena.
Desi imi doresc sa te aud, incepand din clipa asta nu iti voi mai da nici un telefon pana cand nu ma vei suna tu. Aici nu intra telefonul pe care, probabil, innainte sau dupa ziua mea, mi-l vei da. Protocolul, nu-i asa? Si niciodata nu te voi mai intreba daca vrei sa te intalnesti cu mine pana cand nu ma vei mai intreba tu. . . Daca nu o vei mai face, inseamna ca o intalnire cu mine este mai mult decat plictisitoare si atunci nu vreau sa fiu doar unul dintre cei care te plictisesc spunandu-ti ca ei iti sunt prieteni, ca ei te iubesc, ca ei te doresc. Sunt convins ca sunt multi cei care te doresc. Cine oare nu doreste sa faca dragoste cu o femeie frumoasa?!
Iarta-ma Ioana, dar raceala ta din ultima vreme, tacerea ta, refuzurile tale, lipsa ta de incredere in mine, mi-au aratat ca nu ma consideri a fi prietenul tau. Sunt, poate, unul dintre prietenii tai. Poate ca, daca ma retrag, nu vei simti lipsa unuia dintre ei. De altfel, eu nu sunt o fire prea sociabila si sunt convins ca nu-mi vei simti lipsa. Iti spun toate astea pentru ca nu vreau sa devin o povara pentru tine. Nu vreau sa-mi acorzi timpul tau doar pentru ca asa trebuie, pe considerente ca suntem prieteni. Daca nu simti nevoia sa ne vedem, nu o face. Daca nu vrei sa vorbim, nu ma suna... Oricum, sa stii ca mereu voi fi alaturi de tine atunci cand vei avea nevoie de mine. Pentru ca faci parte din viata mea. Si vei face parte din viata mea. Chiar si atunci cand nu o sa ma mai vrei langa tine. . .
Ce vreme trista. . .
Marti, 23 Nov 1999 20:01:37 +0200
Nu am mai vorbit de mai bine de o saptamana. Si nu te-am mai vazut de pe 24 octombrie. Astazi se face o luna. Trist nu-i asa?. . . La fel ca ultimele zile. Nu mai stiu care dintre poetii nostri spunea: " E iarna afara. . . e iarna si-n inima mea. . . ". La tine cum e, copila? Colega mea, mi-a spus ca m-ai cautat duminica, 21 noiembrie. Si m-am bucurat.
Apoi am presupus ca m-ai sunat ca sa-mi spui <La multi ani>. . . Despre prietenii mei, a fost asa cum trebuia sa fie: nici unul nu si-a adus aminte de ziua mea. Ma bucura si ma intristeaza lucrul asta. Dar m-am obisnuit. Ei isi aduc aminte ceva mai tarziu. Oricum, iti multumesc pentru ca mi-ai respectat dorinta si nu m-ai sunat luni. Sambata a fost o vreme superba. Speram sa ne plimbam. La un moment dat am luat ziua ca pe un cadou pe care urma sa-l primesc. Numai ca persoana care putea sa mi-l dea s-a ratacit, undeva printre propriile sentimente. O seara placuta, Ioana.
