Unde esti?. . .
Sambata, 23 Oct 1999 20:00:12 +0200
-Imi pare rau ca am intarziat, dar am avut o problema de rezolvat inainte sa plec.
-Ti-am spus eu ceva?. . . Hai sa mergem.
-Pe unde vrei sa ne plimbam?
-Mi-e indiferent. Pe unde vrei tu. Daca sunt cu tine, nu
conteaza locul. . . Ti-e frig?
-Putin.
-Vrei manusile mele?
-Nu, am canadiana si imi este de ajuns. . .
Te-am cuprins pe dupa umeri si tu ti-ai lasat capul pe umarul meu. Nu vorbeam nici unul. Nu stiam de unde sa incepem. Amandoi voiam ca ultima intalnire sa nu fi avut loc. Si sa nu se fi spus anumite cuvinte. Am plecat catre Unirea. Incercam sa reconstituim drumul pe care de atatea ori il facusem impreuna. Incercam sa ne adunam. Pe noi si gandurile noastre.
-Esti suparata?
-Nu. . . Mi-este putin frig.
Nu reuseam sa comunicam. Eram ca doi straini. . . Mergeam absenti. Nimic din ce era in jur nu ne impresiona. . . Ne-am oprit pe gardul Dambovitei. Si ne-am ferit sa ne privim in ochi. Eu asteptam sa vorbesti tu prima. Dar tu. . . tu iti pusesesi capul pe pieptul meu si nu scoteai nici un cuvant. . . Ti-am atins parul si am simtit cum tresari. Si m-am oprit. Am crezut ca este un refuz din partea ta. Dar m-ai privit in ochi. Pentru o clipa am crezut ca vrei sa-mi spui ceva. Apoi. . . Apoi m-am trezit. Singur. . .
Tu erai departe. . . Doar amintirea noptii in care te-am
cunoscut imi ramasese. . . Unde esti?. . . Esti. . . esti. . .
Cand ne-a prins noaptea pe munte. . .
Marti, 26 Oct 1999 22:27:40 +0200
Mai tii minte? Eram noi doi si Marian. Sau eram noi 3. Pentru ca atunci nu. . . In prima zi, cand coborasem in Pestera, sa mancam la iarba verde. . . Si ne-am ratacit pe rau. Oarecum. Ai uitat cum te tineam in brate cand te treceam raul? Faceam pe puternicul. Pe cel care, vezi doamne, nu simte nimic pentru femeia din bratele lui. Trebuie sa recunosc, pietrele din rau erau cumplite. Dar nu de ele ma jenam. Mi-era teama sa nu alunec pe pietre si sa te scap. . . A urmat episodul cu bocancul pierdut. . . Si urcusul catre Babele. Eram efectiv epuizat. Si era prima data cand ma simteam epuizat. Urcam mecanic. Si ma rugam. Ma rugam sa ajungem teferi sus, sa nu ne atinga vreun fulger, sa nu cedezi din cauza oboselii. Daca nu erai tu atunci, eu personal as fi ramas pe munte pana a doua zi. Dar tu trebuia sa ajungi in siguranta la cabana. . . Seara aia a fost prima in care ne-am sarutat. Iar Marian dormea. . . A doua zi a fost si mai rea decat prima. Pentru ca picioarele mele
erau rana vie din cauza bocancilor primiti de la calugar. Nu v-am mai spus si voua ci m-am straduit sa tin ritmul. Mai ales dupa ce, plecand din Predeal catre Diham, am vazut ca se apropia seara. Nu ma intreba ce am simtit cand, in intuneric, am pierdut semnul din cauza cetii. Si din nou m-as fi oprit sa dorm in padure pana a doua zi daca nu erai tu, fata draga. Tu trebuia sa fii linistita si am facut tot posibilul pentru asta. Am gasit apoi drumul si am trecut pe langa stana. Si ne-au atacat cainii. . . A fost prima data cand am crezut ca vei ceda nervos, din cauza fricii pe care o simteam in tine. Dar, ca de obicei, ai fost viteaza. . . De 3 ori mi-a fost teama in excursia aia: cand ratacisem drumul pe rau, intre stanci, la 6 - 7 metri inaltime; cand am urcat catre Babele si cand ne-au atacat cainii. Mi-a fost teama sa nu ti se intample ceva. Nu mi-as fi iertat-o niciodata. . . Poate ca tu nu ai observat, dar atunci a fost ultima data cand am mers impreuna pe munte. . . De fapt, niciodata nu am mers impreuna. Doar in grup. . .
Noapte buna, Printesa.
