Un ploiestean sustine ca a calatorit in timp
Stefan Dumitru este director economic la o firma de constructii din Ploiesti. In varsta de 43 de ani, Stefan este genul de om caruia nu i s-a intamplat nimic ciudat toata viata. “Asta pentru ca intotdeauna mi-a placut sa-mi planific totul, pana si cel mai mic amanunt. Nimic nu iesea in afara tiparului... Unii ar putea sa spuna ca o viata planificata riguros e plictisitoare. Nu e adevarat, doar incapabilii si ratatii pot afirma asa ceva. Daca ai cap poti sa-ti faci viata asa cum vrei, fara ca ceva neprevazut sa ti-o distruga...” Ceea ce i s-a intamplat insa domnului Dumitru este dincolo de orice sfera a normalului. Nici la ora actuala nu realizeaza ce s-a petrecut si daca nu ar fi marturia soferului sau ar crede fie ca a avut un moment de ratacire fie ca a visat.
In urma cu aproape opt luni, domnul Dumitru se ducea cu masina spre Moeciu, unde trebuia sa se intilneasca cu un client. La un moment dat, cand mai aveau cativa kilometri pana la destinatie, masina s-a oprit brusc, fara nici o explicatie. Soferul s-a dat jos sa verifice motorul. Din nefericire, mobilele celor doi nu aveau acoperire in zona, asa ca domnul Dumitru s-a indreptat catre o poarta sa ceara gazdei voie sa dea un telefon de pe fix sa vina cineva sa-i depaneze. In clipa in care a pasit pe poarta a simtit cum ameteste si cade. Apoi totul s-a intunecat. Lesinase. S-a trezit intr-un vacarm urias. Cand a deschis ochii, era la marginea unei strazi pe care circulau masini cu viteze extrem de mari. “In prima clipa am crezut ca fusesem rapit si dus departe, dar cand m-am uitat in jur, nu recunosteam nimic. Nici macar masinile. Mai mult, oamenii erau imbracati toti in aceleasi nuante, un fel de bleumarin metalizat...” A incercat sa vorbeasca cu ei, dar nimeni nu i-a raspuns de parca nu-l auzea. La un moment dat a aparut o duba de securitate si doi indivizi imbracati complet in negru s-au repezit spre el. A luat-o la fuga pana in dreptul unei hale imense in care a intrat sa se ascunda. In clipa urmatoare a simtit o lovitura puternica in timpla dreapta si si-a pierdut cunostinta.
Cand si-a revenit era in curtea in care intrase prima oara. Primul gest pe care l-a facut a fost acela de a se uita la ceas – trecusera mai bine de cinci ore de cand se despartise de sofer. “Nu am mai intrat in casa. Mi-era frica sa nu o iau de la inceput si sa ajung cine stie pe unde. Am iesit pe poarta si m-am urcat in masina...” Soferul l-a intrebat daca a gasit pe cineva in casa respectiva si daca daduse telefon. Pentru ca masina isi revenise de la sine, fara vreo interventie. Dar ceea ce l-a pus pe ginduri pe domnul Dumitru a fost faptul ca soferul sustinea sus si tare ca lipsise mai putin de doua minute, lucru demonstrat si de ceasul sau. “Abia atunci am realizat ca ce mi se intamplase mie nu era lucru curat.” Intors acasa, a inceput sa se intereseze de ceea ce patise. Pana la urma, a apelat la un medium local care i-a spus ca avusese ghinionul sa paseasca printr-un punct de tangenta temporara si ca a avut, totusi, noroc, sa se mai si intoarce. Altfel, putea sa ramana prizonier intre doua lumi si sa moara de foame sau de sete, din cauza decalajului temporar dintre el si lumea in care intrase.
Eliszar
