Nu exista popor ale carui radacini religioase sa nu cuprinda si referiri la o zeita primordiala. Chiar daca numele difera de la un cult religios la altul, rolul sau sacerdotal este aproximativ acelasi. Acela de protectoare a familiei, de ocrotitoare a caminului conjugal. La unele popoare imaginea ei este insotita de cea a unui zue suprem si, in foarte multe cazuri, de o a treia imagine, necesara intruparii unui echilibru terestru ca parte a echilibrului universal. Importanta zeitei supreme varia functie de varsta individului, de ocupatia sa, de influenta familiei si a celorlalti membrii ai comunitatii.
Cu toate ca ocupa un loc extrem de important in credinta noastra crestineasca, evanghelistii nu ne-au spus prea multe lucruri despre Maria, Preafericata Nascatoare de Dumnezeu. Uneori ea este identificata cu scara dintre cer si pamant, care apare in visului lui Iacov si prin care Creatorul a luat firea noastra umana pe care ingerii urca si coboara. Mai presus decat toti ceilalti sfanti, Maria este acoperitoarea, aparatoarea, mijlocatoarea si ajutatoarea crestinilor in fata Domnului temutelor osti ceresti.
Spre deosebire de orice aparitie feminina in Biblie, Maria a fost inca dinaintea nasterii sale obiectul profetiilor. Isaia a prezis ca ea va naste pe Mantuitorul oamenilor. Ezechiel a spus ca va fi noul templu al Domnului, asemanand-o cu poarta tainica a Domnului:
“...poarta aceasta va fi inchisa, nu se va deschide si nici un om nu va intra pe ea, caci Domnul Dumnezeul lui Israel a intrat pe ea. De aceea va fi inchisa...”
Traditia crestina spune ajunsi la batranete fara a fi invrednicati cu nici un vlastar, Ioachim si Ana s-au rugat Domnului pentru un copil. Si abia dupa ce ei l-au inchinat dinainte lui Dumnezeu, Ana a prins rod. Implinindu-se 3 ani de la nasterea Preacuratei, cei doi parinti au adunat toate rudele si prietenii pentru a insoti copila la Templu. Si s-a adunat tot Ierusalimul sa vada alaiul care-o insotea pe Fecioara in drumul sau catre Casa Domnului. Iar la intrarea in biserica erau 15 trepte. Si cum au pus dreptii parinti jos copila, ea a alergat degraba pana la ultima treapta, fara nici un ajutor, cu toata varsta sa cea frageda. Si toti cei prezenti s-au mirat si au vazut in aceasta lucrul mainilor Domnului. Si vazand Zaharia minunea, a luat-o de mana pe Maria si a intrat cu ea dupa cea de a doua catapeteasma, acolo unde era chivotul Legii si unde nu aveau femeile si nici macar toti preotii, cu exceptia unui singur arhiereu care intra o data pe an acolo.
Cartile cele sfinte spun ca pe Maria au anuntat-o ingerii cu 3 zile inainte de adormirea sa vesnica. Si s-a pregatit Maria si si-a incredintat sufletul Domnului Sau. La capul ei s-au strans toti ucenicii Mantuitorului, mai putin Toma care, fara sa stie, trebuia sa faca voia Domnului. Si venind Toma dupa 3 zile de la inmormantare, tare s-a mai suparat ca nu a apucat sa o vada si el pentru ultima data pe Maria. Si atunci apostolii au mers la mormant ca sa-l deschida si sa vada si Toma chipul Fecioarei. Dar in loc de trupul Fecioarei, inauntrul mormantului s-a gasit doar giulgiul ce fusese folosit la ingropaciune. Atunci toti s-au plecat in fata noii minuni si au slavit numele Domnului.
Rugaciune catre Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu “Maica Preacurata, ceea ce ai nascut noua pe Mantuitorul ceresc, lumineaza drumul nostru si ne ocroteste pe noi, nevrednicii. Coboara-ti lumana ta cea dumnezeiasca asupra noastra si alunga intunericul care ne-a cuprins pe noi, caci pacatele ne apasa si nu putem rabda sagetarile diavolilor. Cuvine-se cu adevarat sa te fericim pe tine, Nascatoare de Dumnezeu, cea pururea fericata si prea nevinovata si Maica Dumnezeului nostru. Pe ceea ce esti mai cinstita decat heruvimii si mai curata fara de asemanare decat serafimii, carele fara stricaciune pe Dumnezeu Cuvantul a nascut, pe tine cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu, te slavim”.