“Ptiu, piei drace” 

La Sibiu exista un om care a ridicat statuie zeitei superstitiilor, ar fi tentati unii sa spuna. Toata viata sa, de la nastere si pana acum, la pensionare, a fost organizata pe baza superstitiilor.Daca ar exista un premiu de excelenta pentru cel mai superstitios om sau daca ar exista o rubrica de acest gen in <Cartea Recordurilor>, cu siguranta ca nimeni nu i-ar putea lua locul lui Mihail Petre din Sibiu. In varsta de 72 de ani, Mihail este o enciclopedie deschisa despre tot ceea ce e superstitie. Nu conteaza daca ea apartine romanilor, ungurilor, tiganilor. Pentru el toate sunt valabile, pentru ca este convins ca cei din vechime nu au scos vorbe-n vant si ca adevarata intelepciune s-a pierdut intre tehnologiile moderne. Cum a ajuns domnul Mihail asa, ne spune chiar el.

“Pai eu nu am ajuns asa. Eu asa am fost dintotdeauna. Poate ca o vina mica are bata, care m-a crescut pana la varsta de sapte ani, cand a trebuit sa plec la scoala.” Dintotdeauna a crezut ca numele sau este predestinat, apartinand unui arhanghel al lui Dumnezeu. Mic fiind, a invatat ca daca-ti iese in fata o pisica neagra trebuie trebuie sa se dea inapoi trei pasi, sa incruciseze degetul aratator cu mijlociul, sa-si scuipe in san si sa spuna “Ptiu, piei drace.” Iar daca pisica vine spre tine, atunci musai sa te intorci din drum.

“Pentru ca din toate formele pe care le imprumuta Diavolul ca sa-si bage coada in viata oamenilor, cele mai des intilnite sunt cele de pisica neagra si apoi cea de caine negru. Iar pentru cei care-l sfideaza va fi vai si amar de ei.”

“A fost printre putinele dati in care pumnul strans nu m-a protejat...” 

Prima zi de scoala a atras atentia invatatoarei asupra proaspatului elev. Tin minte ca aveam o invatatoare in varsta, ii spuneam Soparla. Avea ea asa, niste ochelari cu lentile groase si un tic nervos - isi trecea din minut in minut limba peste buze, sa nu se usuce...”

Cum a intrat in clasa micul elev si-a ales o banca de pe rindul din mijloc, dar nu s-a asezat in ea pana cand nu a presarat pe pupitru si pe scaun niste boabe de griu. In mintea micului superstitios, boabele de grau presarate echivalau cu bogatie de idei si belsug de note bune. Apoi, de fiecare data cand invatatoarea trebuia sa asculte pe cineva, el stringea pumnii cu degetul mare spre interior, ca sa aiba noroc si sa nu-l vada. In clasa a patra, superstitiile erau sa ia o intorsatura urata pentru Mihail. Incepuse sa lipseasca tot mai des de la scoala. Si asta nu pentru ca nu ar fi invatat sau nu l-ar fi dus capul, ci pentru ca, mereu, in drum spre scoala, trebuia sa se intample ceva nefast. Si... se intorcea din drum. Sau mai bine zis, nu se intorcea din drum ci se ducea prin parcuri pana la ora la care ieseau colegii sai. Dupa care mergea si el acasa. Numai ca, din cauza absentelor prea dese, invatatoarea a sunat acasa. Ai lui au aflat si a urmat o bataie crincena care nu a anulat efectul superstitiilor.

In mintea lui Mihail se formase ideea ca parintii lui nu inteleg ce se intampla in realitate.

“A fost printre putinele dati in care pumnul strans nu m-a protejat. Dar se mai intampla si scapari...”

Ca adolescent, domnul Petre nu s-a descurcat prea bine. Obiceiurile sale i-au atras epitetul de ciudat si lumea il cam ocolea. Asa au trecut anii. S-a casatorit la varsta de 32 de ani cu o femeie care avea aceleasi preocupari cu el. S-au cunoscut intamplator, intr-o zi de 13.

“Stiam de cateva zile ca urma sa cunosc o femeie si ca urma sa ma casatoresc cu ea. Mi se aratasera toate semnele, dar nimeni nu ma lua in serios, nici macar parintii mei. Cand ne-am lovit unul de celalalt pe strada, am stiut ca ea este destinul meu. Ne-am casatorit pe 7 iulie, intr-o zi in care astrele ne erau favorabile...”

Cei doi copii ai domnului Petre se numesc Noe si Avraam. Desi este de religie ortodoxa, este convins ca numele fiecarei persoane arata destinul acesteia. Pentru a-si proteja copii de un destin tragic le-a dat numele a doi mari patriarhi, a caror viata a fost ocrotita mereu de Dumnezeu. Ce parere au copiii? “E tatal nostru si nu putem spune nimic. Ne-a dat viata, ne-a crescut, a incercat sa ne ofere tot ceea ce credea el ca avem nevoie. Problema e ca toata copilaria ne-am trait-o purtand la gat, pe mana sau mai stiu eu unde, tot felul de talismane, care sa ne ocroteasca de deochi si de ispitirile Satanei. Va dati seama ce trebuia sa induram din partea colegilor nostri, dar n-aveam ce face.” 

Casa ciudata 

Prima slujba pe care a avut-o domnul Mihail a fost de postas. Intotdeauna mergea pe jos. Nu a intarziat niciodata cu plata pensiilor sau a altor drepturi banesti si nimeni nu a reclamat ca nu si-ar face datoria cum trebuie. Doar ca lumea s-a obisnuit mai greu cu ciudateniile postasului. Istvan Lorincz, in varsta de 74 de ani, isi aminteste. “Cand l-am vazut prima tocmai se schimbase postasul al batran. Suna cineva la poarta si cand deschid, numa’ ce ma trezesc in fata mea cu un individ care purta sapca invers si avea minecile de la haine suflecate, iar pe dedesupt o haina de culoare rosie. Am crezut ca-i vreun cersetor si am vrut sa-i aduc ceva de mincare, dar mi-a spus ca el e postasu’. N-am mai zis nimica, m-am uitat crucis la el si am luat banii. Pana la urma m-am obisnuit cu el.”

In vremurile acelea, domnul Petre avea o servieta mare, de piele de vitel. Pe dedesuptul gentii cususe o cruce mica de lemn, legata cu un nod triplu din panglica rosie. “Pusesem semnul acolo ca sa nu ma ispiteasca necuratul si sa fac vreo boacana, ca de, omul e slab de inger...”

De Pasti, de Sanziene si de Sfantul Andrei, in casa familiei Petre se fac adevarate ritualuri de protectie impotriva actiunii moroilor.

“Tin minte de cand eram mic, un frate al batei murise fara lumanare aprinsa. Era in perioada razboiului cel mare si oamenii nu prea aveau bani. Asa ca rudele l-au dus la o groapa comuna, i-au facut acolo o slujba de inmormantare si l-au aruncat alaturi de alti decedati ai nimanui. Dupa vreo luna si jumatate, i-am auzit pe ai mei discutand ca unchiu se facuse moroi. Eu nu intelegeam pe atunci mare lucru, dar stiam ca moroi nu e bine sa fii.”

Cu toate astea, copilul s-a nascut cand a auzit ca unchiul se intorsese acasa. Numai ca, intr-o seara, cand era singur in toata casa, a inceput sa auda mobilele troznind. “Se cutremura sifonierul de mi se facuse parul maciuca in cap. La un moment dat un geam s-a spart si cioburile m-au lovit drept in cap. Am mai simtit cum ceva ma ridica de la pamant si am lesinat.”

Cand s-a trezit, toti ai casei erau de jur imprejurul lui si il frectionau si-i dadeau tot felul de saruri sa miroasa. Dupa ce  si-a revenit a inteles ca unchiul ii facuse o vizita, numai ca, se pare ca nu-l recunoscuse si se comportase ca atare. Ca sa puna capat acestei povesti de groaza, au plecat rudele la groapa comuna, l-au cautat pe decedat si, dupa ce i-au infipt un tarus in inima ca sa rupa blestemul, l-au inmormantat in pamant sfintit, intr-un cimitir catolic. De atunci, in zilele in care stie ca spiritele negre umbla libere pe pamant, Mihail si-a protejat casa impotriva vizitelor nedorite, chiar si din partea rudelor trecute in lumea cealalta. Nu l-a interesat ca vecinii il considerau putin sarit de pe fix. Intotdeauna el si-a vazut de treaba si i-a lasat pe ceilalti sa vorbeasca.

“Asta-i pretul pe care l-am platat pentru ca m-am protejat toata viata pe mine si pe cei dragi. Dar atata vreme cat totul e bine, nu am de ce sa ma plang.” 

Sa nu dai sare din casa... 

Casa familiei Petre era, pentru cei care stiau, mai mult decat ciudata. In gard erau infipte cuie de diferite marimi si sub diverse forme, care aveau menirea de a opri spiritele ratacatoare la poarta, fara sa le permita accesul in ograda.

“Daca cineva suna la poarta lor in zi de 13, se stia ca nu va primi nici un raspuns.” spune domnul Vasile Florea, unul din vecinii familiei Petre. Nu dadeau niciodata bani in zi de luni si nici nu imprumutau sare. Spuneau ca cei care dau bani de luni vor da toata saptamana iar cei care dau sare, isi dau sporul casei.

"Mai demult, inainte sa aflu eu ce e cu sarea, a venit o vecina sa-i imprumut putina. Nu aveam decat un pachet desfacut, asa ca am luat o jumatate din el si i l-am dat. Vreau sa va spun ca tot anul ala nu mi-a iesit nimic. Nu reuseam sa string nici un ban, desi munceam si in afara serviciului. pana la urma mi-a spus o baba din ce cauza e totul. Si de atunci nu mai dau sare nimanui.” 

In loc de epilog 

Aceasta este viata unui om care a facut din superstitii un mod de viata. Sau mai exact a fost, pentru ca la ora actuala domnul Petre este imobilizat intr-un scaun cu rotile. La inceputul anului a fost accidentat pe o caruta care strangea fier vechi. Din senin, calul s-a speriat de un copil care a trecut in fuga prin fata lui si a tipat. A luat-o la fuga si l-a lovit pe Mihail. La spital a aflat ca nu va mai merge niciodata.

“In ziua aia mi-am calcat principiile. Ma sunase fiul meu, Noe, sa-mi spuna ca ala micu’, copilul lui, se simte rau. Eu am plecat repede de acasa, fara sa mai tin seama ca nu-mi gaseam cheile, fara sa iau seama ca m-am impiedicat de prag la iesire si fara sa ma intorc din drum atunci cand un cotoi mare si negru mi-a taiat calea, impiedicandu-se printre picioarele mele. Nepotul meu avea nevoie de mine.” 

Zeci de ani domnul Petre a tinut cont de cele mai mici semne, de cele mai obscure superstitii. O singura data le-a sfidat, nu a tinut cont de ele. Dar pentru destinul negru care-l astepta a fost suficient. Poate credeti ca acum s-a schimbat? Deloc. Accidentul nu a fost decat una dintre confirmarile ca el are dreptate. Doar ca acum e ceva mai greu sa se dea inapoi cu carutul cand ii apare in cale pisica neagra. Dar o face.

Adauga link partener | Ghidul frumusetii tale! Ghidul frumusetii tale! | Tractari auto ieftine  | Clinici de fertilizare din Romania Portal - Clinici de fertilizare din Romania | Narghilea Narghilea | Casa DEX Casa DEX | Fara contabilitate Fara contabilitate | Cine sunt Cine sunt | 

Flash Templates byFlashMint