Sotia mea este o delicventa
Era inceputul unei nopti de toamna... Era ceasul acela cand oamenii sensibili se confeseaza, cand criminalii isi marturisesc faptele si cand pana si cei mai nesimtiti oameni deapana amintiri. Eu n-aveam ce mare scofala de amintiri sa deapan. Si oricum nu poti depana amintiri de unul singur.
Desigur, daca mi se intampla sa pierd o noapte – pe care altfel as fi putut s-o dedic somnului, placerilor sau pur si simplu singuratatii - in discutii cu intelectuali disperati pe terasa unei cafenele, ii mint, ii umplu de uimire de fiecare data, declarandu-le ca am cunoscut fericirea, adevarata, inalterabila, ca o mica moneda de aur curat, pe care o poti schimba pe un pumn de monede de acum mari, sau pe un teanc de bancnote valoroase; fericirea care ramane identica cu sine pentru ca nicio devalorizare n-o atinge. Amintirea unei asemenea stari de lucruri te vindeca de filozofia carteziana, te ajuta sa simplifici viata...
In noaptea aceea despre care va spuneam, neavand nici somn, nici ce amintiri sa deapan (pentru ca un burlac care locuieste si traieste singur-cuc nu are amintiri demne de luat in seama), mi-a venit o idee: sa ma insor. Si, uite asa, am inceput sa-mi caut nevasta, pe internet.
Am continuat cautarile si in zilele urmatoare, discutand cu mai multe femei prin intermediul calculatorului si contemplandu-le fotografiile plasate pe ecran. Aceste domnisoare vorbeau despre ele intr-un limbaj preconceput, elaborat, isi faceau reclama, ca doar dadusem semnale matrimoniale.
De la una dintre tipe am avut parte de fraze care erau sublime de atatea subintelesuri.
O cheama Carmina. Mi-a placut si cum arata in poza, si cum se prezenta din punct de vedere biografic. De origine acceptabila (tatal, poet, iar mama, frizerita), destul de frumoasa, destul de tanara pentru a indreptati orice speranta, era facuta pentru a corespunde aspiratiilor unui burlac frustrat. Si ea isi cauta pereche, mi-a spus-o pe sleau si mi-a mai zis ca are douazeci si sase de ani. Doi dintre ei si-i petrecuse la puscarie, dar cine sa banuiasca asa ceva?
Foarte repede, s-a stabilit intre mine si Carmina, pe internet, o intimitate virtuala celei dintre victima si calau. Era foarte priceputa in arta seductiei.
- Cred ca e mai bine sa-ti spun ca, desi nu te cunosc in carne si oase, m-am indragostit de dumneata! a butonat Carmina.
- Esti sigura? m-am mirat eu.
- Asa cum sunt sigura ca maine va rasari din nou soarele.
- Cum de poti avea incredere intr-un necunoscut?
- Sufletul dumitale pare mai curat decat lumina zilei.
Ca sa vezi, imi citise sufletul pe ecranul monitorului... Si daca tot venise vorba de lumina zilei, mi-am exprimat dorinta de a ne intalni si in lumea reala, nu numai in cea virtuala. A acceptat imediat, bucuroasa.
Ne-am vazut la Biserica Neagra, ne-am placut cel putin la fel de mult ca pe internet si am inceput sa flirtam cu naturaletea lumii reale. Carmenutei ii placeau si micii, ii placea si berea, ii placeau si escapadele la Poiana Brasov.
E grozav aerul curat al muntilor... Intr-o zi, la Poiana, Carmina mi-a zis:
- Doamne, ce zona... A ce miroase aici? A brad?
Eu am bombanit sceptic:
- A George Copos. O fi pus mana pe toata Poiana?
- Habar n-am. Stiu doar de hotelul “Ana”.
La patru luni de cand ne vazuseram prima oara in carne si oase, am cerut-o in casatorie. Parand foarte fericita, Carmina a fost de acord sa devina sotia mea. Si-a pus pirostriile cu viteza “Sagetii albastre”.
Dupa un an de la cununie, cand am incercat s-o angajez la firma unde subsemnatul era director adjunct, am aflat ca iubita mea sotie are cazier judiciar. Ispasise doi ani de puscarie, dar nu pentru ca ar fi rupt flori din parc sau ar fi socotit gresit la vreo casierie, ci pentru participarea la o talharie. Carmina si alti doi infractori atacasera un batran, noaptea, il caftisera si il jefuisera. M-am ingrozit la gandul ca stau in casa cu o criminala.
Cand am aflat ca stiu deja despre trecutul ei penal, s-a prefacut, artistic, ca e distrusa, dar, de fapt, eu eram cel distrus. Ma insurasem cu o infractoare, cheltuisem bani la nunta si imi irosisem un an de tinerete.
Carmina m-a implorat sa nu divortez, dar eu am alergat, literalmente, la judecatorie si am depus cerere de desfacere a casatoriei.
- Pe ce motiv? m-a intrebat o fiinta in roba.
- Pe motiv ca a sarit din puscarie direct in viata mea.
Eram dezolat... Eram catranit rau de tot.
-Te iubesc! repeta Carmina, plangand.
- Daca ma iubeai, nu acceptai sa te casatoresti cu mine. Te multumeai cu cativa mititei si cu cateva partide de sex.
- Te iubesc mult de tot!
- Cu ce i-ati dat mosului in cap? Cu ciocanul?
- Nu mai pot trai fara tine!
- Cu bata?
- A fost un accident regretabil...
- Ca si cum i-as pocni unuia un pumn in gura si dupa aia i-as spune: “Va rog sa ma scuzati pentru acest accident regretabil”! Si jap, inca un pumn in gura! Macar avea batranul bani la el? Pe cate parale i-ati vandut ceasul si verigheta?
- Dragostea mea, fara tine sunt o femeie pierduta!
Am lasat-o sa fie pierduta, adica sa ma piarda.
Divortul s-a pronuntat repede, fara probleme.
Regret enorm aceasta casatorie pripita. Cand iti alegi partenerul de viata, trebuie sa-i cercetezi bine trecutul, iar daca accepti acest trecut iti asumi raspunderea.
Autor: Lucian
