Uneori plang, atunci cand nu ma vede nimeni.....si ma ascund de oameni ca ei sa nu-mi vada lacrimile.... Plang pentru un vis care s-a implinit dar a fost prea scurt....sau plang pentru ca e prea tarziu sa-mi realizez visul... nu-mi spune, stiu parerea ta: “niciodata nu e prea tarziu"... Din pacate, exista un prea tarziu. L-am trait si inca-l mai traiesc. Pana cand oare? Cine stie?! Fiecare om isi are propria sa Soarta. Si tu si eu, ne avem propria Soarta de care nu putem scapa orice vom face. Nu uita ca exista o diferenta intre Soarta si Destin. La un moment dat le-am confundat. Am crezut ca daca pana la un moment dat mi-am croit singur Destinul, asa cum a fost el, pot sa fac acelasi lucru si cu Soarta mea. Si-am fost lasat sa ajung undeva sus, intr-un loc de unde am putut vedea FERICIREA. Si atunci cand am intins mana, atunci cand ti-am strigat numele, am fost lasat sa cad. Sa cunosc caderea si decaderea, sa cunosc durerea, sa cunosc singuratatea, sa cunosc SOARTA. Sa o privesc in ochi si sa-mi sterg lacrimile. Sa-i spun, nu fals ci din toata inima, “Iarta-ma surioara pentru ca am uitat ca existi.”...
Si apoi, apoi sa-mi inchid durerea undeva in strafundurile sufletului meu, intr-un loc ascuns. S-o rog sa-mi pazeasca durerea si sa nu o mai lase niciodata sa iasa la lumina. Dar oare va putea ea sa faca una ca asta? Cine stie ce va fi in viitor? Poate ca va veni o vreme in care ma vei uita sau poate vom ramane amandoi undeva, intr-un timp in care vietile noastre se vor intersecta din cand in cand. Sau poate, cine stie?... Poate ca-ti vei aduce aminte de mine doar ca de o gresala, uitand totul, asa cum ai facut pana acum.
Nu e un repros. E viata ta. Viata ta construita pe decizii, pe hotarari si nu pe sentimente. Nu e cazul sa iti arat eu aici care a fost viata ta... Priveste in urma ta si, daca vei putea fi obiectiva, imi vei da dreptate. Teama ta de viata, in general, te-a facut sa-ti construiesti o lume din decizii: sa decizi cu cine poti sa fii, cu cine nu, ce sa faci, ce sa nu faci, cand sa faci ceva si cand nu... Nu, nu e un repros. Si sper ca macar de acum inainte sa nu auzi din gura mea nici un fel de repros. La randu-mi am decis sa ma supun hotararilor tale, oricare ar fi ele. Chiar si hotararilor tale nerostite sau spuse de departe... Deja la ora asta imi e rusine sa dau ochii cu tine. Pentru ca am incercat sa ma pun in locul tau si mi-am dat seama cat de mult a trebuit sa ma suporti, sa incerci sa faci totul, in ultima vreme, ca sa nu ma ranesti. Ai avut grija sa nu sufar, atat cat ai putut, fara a-ti calca propriile decizii.
Nu stiu daca vreodata vor exista cuvinte suficiente ca sa-ti multumesc pentru rabdarea ce-ai avut-o cu mine. De altfel, cuvintele ar fi inutile... Intre noi a fost, la un moment dat, ceva mai mult decat un simplu cuvant sau o insiruire de cuvinte... Traim intr-o lume mult prea materialista in care mi-am dorit ca visele sa poate fi atinse. In care am incercat sa dau aripi viselor si sa le-nvat sa zboare. Sa zboare undeva, dincolo de rautatea oamenilor, dincolo de durere, dincolo de orice bariera... In general oamenilor le este frica sa se gandeasca la suflet. Ne este greu sa ne gandim ca sufletul poate fi atins si ranit, ne este greu sa intelegem ca sufletul doare.
Cum poate sa doara ceva ce nu se vede? E cumplit sa simti, atunci cand esti aruncat de Soarta in randul celor invinsi, acel gol in suflet. Doamne cat de dureros si pustiitor poate fi golul din suflet... atat de pustiitor incat iti doresti sa dispari pentru o vreme sau pentru totdeauna sau iti doresti sa adormi iar cand te trezesti sa nu iti amintesti nimic. Cat de cumplit este sa te trezesti dimineata cu goliciunea in suflet. Cat de frumos este, insa, sa te trezesti cu sufletul plin....de trairi unice, de sarutari, de mangaieri. Mi-e teama de necunoscut... Mi-e frica de urmari... Incerc insa sa nu arat nimanui cat de teama imi este... Si nimeni nu va vedea teama acolo unde i se va arata zambet...
Uneori visez ca traiesc intr-un loc in care oameni sunt buni, copaci sunt verzi iar cerul e albastru... Visez ca sunt la mal si ca te tin de mana... Visez ca sunt in varf de munte, sus, deasupra tuturor si te astept sa vii... Visez... Si tu mi-ai spus ca visez mult prea mult ... Si daca visele incep sa doara si ele, ce o sa ma fac atunci?... Voi inceta sa visez?... Cu ce gresesc ca visez si ca incerc sa dau viata viselor mele?..Tresar si nu stiu daca e vis sau realitate ceea ce se intampla cu mine... Poate e realitatea unei alte vieti... Poate eu sunt altul... Poate ca nimic din ce am crezut ca s-a petrecut nu s-a intamplat cu adevarat. Poate ca totul a fost doar un vis intr-un alt vis... Mi-e greu sa-ti explic asta... Mi-e greu sa mi-o explic si mie. Si oricum, ce rost isi au explicatiile cand efectul e acelasi? Dar dincolo de efect, exista un suflet... Si ma doare... Inca... Pentru totdeauna... Undeva...Dincolo de tot ce a fost, este si va fi...
