Sarbatori de iarna: turca intre mister si traditie
Printre obiceiurile ancestrale, de Craciun, la loc de cinste era umblatul cu "turca". Turca era un teatru folcloric, ambulant, legat exclusiv de sarbatoarea Craciunului. Originea si semnificatia practicarii acestui obicei nu le stim, pentru ca nimeni nu poate da alta explicatie decat aceea ca asa s-a pomenit, din mosi si stramosi. In urma cu doua secole se scria despre aceasta traditie ca este ancestrala si ca am mostenit-o de la romani, turca nefiind altceva decat intruchiparea personajului "mutu" din jocul calusarilor, joc de origine romana, iar imbracamintea rosie, extravaganta, a tunicii creeaza o nota aparte fata de celelalte personaje.
Un grup de personaje mascate, unul imbracat in bunda de oaie, cu caciula, mustati mari, toiag puternic in mani, cu care lovea mereu in pamant, era numit "mosu". Altul era imbracat in haine ancestrale, cu masca pe fata, purta o traista plina cu cenusa si pusca din lemn si se numea "tiganul" iar langa el un altul imbracat in haine pastoresti, numit "fluierasul" si, in fine, personajul central, turca, era obiectul tuturor atentiilor. Un barbat se imbraca in haine rosii, purta in dreptul capului un bot de lemn reprezentand un cioc de rata, cu un ciucur si un clopotel sub barbie, cu doua coarne de capra sau de vaca, deasupra carora avea ciucuri si clopotei. Aceasta era turca.
Grupul mergea din casa in casa, strangand dupa el o multime de alte personaje, printre care si o "tigana". Mosul batea cu toiagul in pamant, fluierasul canta din fluier, tiganul - prefacandu-se ca ocheste arunca cenusa dupa cei care-l necajeau, tigana matura locul din fata turcii si chiuia, iar turca clampanea din ciocul de lemn si se apleca in fata stapanului casei, care-i punea in cioc mai multi bani. Dupa fiecare ban pus turca multumea, inclinandu-se in fata celui ce a cinstit-o, apoi isi misca capul ca sa sune zurgalaii.
Pentru ca spectacolul sa fie deplin, turca se lua la joc cu tigana si cu mosu, spre multumirea deplina a celor de fata. Spectacolul tinea doar cateva minute, in functie de darnicia si abilitatea gazdei, caci unele gazde, ca turca sa stea cat mai mult la casa lor, o cinsteau mereu si cand era pe punctul de plecare ii faceau semn sa mai stea, pana cand turca, observand manevrele gazdei, se inclina pentru ultima oara in fata lui si pleca mai departe. I
n acest timp copiii mici priveau temutul spectacol numai din spatele ferestrelor pentru ca in tot timpul anului parintii i-au amenintat ca-i vor da la turca "sa-i manance", daca nu sunt cuminti. Dar copiii mai mari se luau dupa turca, marindu-i alaiul, si cand aveau purtari prea indraznete intervenea "tigana" si-i improsca cu cenusa. Si asa alaiul mergea din casa in casa, ecoul lui staruind pana noaptea tarziu.
