![]() Cauta in sitePuteti primi newsleterul nostru cu cele mai noi articole daca va abonati gratuit prin email. Ne puteti scrie la adresa de email office[at]horoscop-astrologie.ro sau folosind formularul de contact. Home » Intre noi femeile - intamplari adevarate » Sa mori din dragosteSa mori din dragoste
Toata lumea stia. In fiecare duminica, era spectacolul lui. Nimeni nu-si mai aducea aminte cand si de unde venise. Nu stiau cum il cheama si nici nu-i interesa prea mult. Pentru ei, el era, simplu, El Torero. Era cel mai bun. Nici un taur nu iesise viu din arena. Si nici un taur nu se chinuise. Intotdeauna le dadea lovitura de gratie cu finete, ca si cand puternicele animale ar fi fost niste adversari redutabili. Iar la final... la final oferea un trandafir rosu pentru cea mai frumoasa admiratoare a sa. Mereu era un trandafir rosu, omagiu adus sacrificiului si frumusetii, in acelasi timp.
Doar ca... de la un timp, se petrecea ceva cu Torero. Parca nu mai era atat de atent. Era incordat. Si ochi-i erau tristi. Dar mereu invingea in arena. Si nimeni nu stia ce se intampla cu el. Nimeni nu o vedea pe ea, bruneta cu ochii verzi de care se indragostise si care il privea distrata, de fiecare data cand ii oferea trandafirul rosu, tratandu-l cu nepasare. Nu-i pasa nici de trandafirul lui, nici de scrisorile lui de dragoste, nici de juramintele lui de credinta.
Si poate nici de el. Poate ca ea nu era indragostita de Torero ci de curajul lui, de indrazneala cu care infrunta singur un taur furios... Nimic nu s-a schimbat luni de zile. Apoi, intr-o zi, toti au fost uimiti sa-l vada vesel. Era o schimbare profunda. Era din nou plin de viata si ochii ii radeau. Mergea cu prietenii in oras, glumea cu toata lumea. Era din nou, veselul Torero pe care il stiau toti...
Se bucurau ca si-a revenit. Asteptau sa-l vada in arena, infigand sabia in spatele taurului... Si a venit si ziua de duminica... O zi superba de august. Un cer senin si un soare destul de bland. Cand a intrat in arena, cu privirea inainte, cu ochii stralucind, imbracat cu o camasa alba, tribunele s-au ridicat in picioare si l-au ovationat: “Vivat El Torero”.
I-a salutat si a privit spre tribune, atent. Ea... ea era acolo, in locul ei, cu aceeasi privire nepasatoare. Apoi, dintr-o data, s-a facut liniste. Si taurul a intrat in arena. Nu era nici mai puternic si nici mai slab decat ceilalti tauri pe care-i ucisese pana atunci.
L-a infruntat. Cu gratie si curaj. Pana cand taurul s-a infuriat din cauza durerii produse de sabii... Apoi, a luat 2 cape. Si a lasat sabiile deoparte. Tribunele au amutit. Nimeni nu mai facuse asta cu un taur scos din minti. Dar el, El Torero, o putea face. Cine altul sa-si fi permis una ca asta? Cine sa aiba atata curaj?
Taurul s-a repezit. 6 metri, apoi 3, apoi 1. Pusese capele in fata sa. Amandoua... 1 metru... Nimeni nu mai scotea un sunet... Ce se intampla? Ce e asta? In loc sa se departeze, capele coboara. Cu miscari lente. Iar taurul, in turbarea lui, loveste. Loveste si se departeaza. Nici macar el nu intelege jocul lui El Torero. Pe care iata-l, acum sta in picioare si saluta tribunele.
Au izbucnit urale si aplauze. Toti strigau. Iar taurul nu a mai atacat inca o data. Era o minune. Omul infruntase bestia cu mainile goale si invinsese... Acum, ca la fiecare final de corida, trebuia sa ofere trandafirul celei mai frumoase femei. Cu pasi impleticiti s-a dus catre tribune. Catre locul in care era ea. A salutat... Dar unde e trandafirul?... Abia atunci au vazut toti ceva ce le scapase. Din dreptul inimii sale, o pata rosie se marea pe camasa de un alb imaculat. Si a cazut El Torero, zambind. Iar cei de langa el l-au auzit spunand cu voce stinsa, “sa nu plangeti, pentru ca acum nu ma mai doare...”. Si a inchis ochii incet, constient de ceea ce facuse.
Iar ei, cei care-l iubisera, au vazut ca pata de sange de pe camasa luase forma unui trandafir rosu. Era cel mai mare trandafir rosu pe care-l oferise pana atunci. Si i-l oferise ei, fata de gheata pe care o iubise, sa stie ca dragostea lui va ramane aceeasi si dupa moarte... Iar ea, pentru prima data, cu vocea gatuita de emotie si durere, a spus, “Vivat El Torero”... Dar el plecase deja...
Echipa secretelefemeilor
Alte articole care te pot interesa:
Tu stii ce sa daruiesti persoanei iubite?!
O viata distrusa pentru o noapte
Adauga link partener | TV Online | Saci aspirator | Calculator Timbru Mediu Calculator Timbru Mediu | Tractari Auto Rami | Sac aspirator | Saci de aspirator | Web Design Bucuresti | Revista online pentru femei | Mireasa pentru fiul meu | Transport containere | Wordpress Complet Wordpress Complet | Ghidul frumusetii tale! Ghidul frumusetii tale! | Tractari auto ieftine | Clinici de fertilizare din Romania Portal - Clinici de fertilizare din Romania | Narghilea Narghilea | Casa DEX Casa DEX | Fara contabilitate Fara contabilitate | Cine sunt Cine sunt | Navigheaza in site
Partenerii Nostri
|