Reincarnare sau salt in viitor?!
Fratele meu mai mare meu era un om cu frica de Dumnezeu. De cand il stiu nu a facut nimic rau, iar de fiecare data cand avea impresia ca s-a purtat urat cu cineva, isi cerea iertare. L-am iubit mult, mai mult decat pe parintii mei. Mi-a fost frate si prieten, deopotriva... Totul a inceput intr-o dupa-amiaza de aprilie, cand Andrei s-a intors mai devreme de la serviciu. Era mai abatut decat in alte dati si parea ingrijorat. Ai nostri l-au intrebat ce s-a intamplat, dar le-a raspuns doar ca nu se simte bine. A intrat in camera lui si pana in dimineata urmatoare nu a vorbit cu nimeni. La prima ora a plecat la fel de ingandurat. A plecat spre serviciu, dar destinul a vrut altceva... Nu a ajuns la munca iar colegii il cautau cu disperare. Spre prânz, Andrei s-a intors cu o valiza mare in mana. Dupa ce i-a linistit pe ai lui, s-a inchis in subsolul vilei. Am mers sa vad ce face.
Cumparase un sevalet, pensule si vopsele. Spunea ca trebuie sa picteze ceva. Apoi m-a rugat sa ies de acolo, el, care nu-mi ascunsese niciodata nimic. Timp de 35 de zile, cat a durat lucrarea, Andrei nu a iesit din subsol decat ca sa manance si pentru necesitatile curente. Iar de fiecare data cand iesea, incuia usa de la atelier. Isi luase de la serviciu tot concediul de odihna si cateva zile de concediu fara plata. Refuza sa comunice cu cineva, inchizindu-se in sine. Parintii voiau sa-l interneze la psihiatrie, crezand ca a luat-o razna, dar fratele meu i-a avertizat ca daca fac asta n-o sa-l mai vada niciodata. In cea de a 35 zi, dupa-amiaza, m-a chemat si mi-a spus:
“Iulia, esti fata mare acum si pot vorbi cu tine. Eu simt ca ma duc, surioara. Sa ai grija de ai nostri, ca nu au pe nimeni in afara de tine”.
Eu am inceput sa plang, dar fratele meu m-a amenintat ca daca nu incetez o sa se supere rau pe mine. Apoi a luat un tub de carton de vreo 50 cm si mi l-a dat. M-a pus sa jur ca nu-l voi deschide decat in ziua casatoriei mele... Apoi am mai stat de vorba despre diverse nimicuri, dupa care a plecat. Dimineata, usa de la atelierul lui Andrei nu s-a mai deschis. L-au gasit ai nostri intins pe canapeaua unde dormise in ultima luna, cu ochii larg deschisi si zambetul pe buze, ca si cum ar fi suras in fata ingerului negru venit sa-i curme firul vietii...
Au trecut cativa ani de la durerosul eveniment si intre timp m-am casatorirt. Dupa nunta, mi-am amintit de promisiunea facuta fratelui meu. Am coborat in atelier si am luat tubul de cartor si l-am desfacut. In interior era pictat portretul unui copil necunoscut. Am luat panza si am inramat-o. Dupa 1 an si ceva, l-am nascut pe Emil. Am avut parte de cel mai cuminte copil din lume. Zilele trecute sotul meu m-a chemat in sufragerie. Emil se oprise in fata portretului si luase mina unui adult. Atunci am ramas inmarmurita: copilul din tablou era Emil.
Cum a stiut fratele meu cum va arata fiul meu, nu pot sa-mi explic. Poate ca este adevarata povestea reincarnarii si poate fratele meu s-a intors sa-si traiasca si restul de viata alaturi de mine. Am intrebat cativa preoti si mi-au spus ca nu exista reincarnare, dar cand le-am aratat portretul si pe fiul meu, nu au mai avut o explicatie logica. Au spus ca, poate, prin harul lui Dumnezeu, fratele meu a putut vedea chipul nepotului sau care avea sa se nasca peste cativa ani de la moartea sa. Dar toti au respins teoria reincarnarii. Cu toate astea eu sunt sigura ca acolo, in interiorul lui Emil, salasluieste sufletul fratelui meu drag.
Autor: Mioara
