Poveste trista de iubire
Poveste de iubire...
Ah, cata fericire,
Sperante, vise si durere...
Ei? Doi copii,
Ce s-au vazut intamplator,
Dar nu credeau vreodata
Ca dragostea, in calea lor,
Sa vina ne-anuntata.
Ieri o plimbare, azi o mangaiere
Apoi o soapta dulce de iubire
Pana in ziua-n are au simtit
Ca nu exista fericire
Mai mare ca a lor.
El, un brunet increzator,
Ea, o fecioara bruna, cu ochi verzi...
Se potriveau ca 2 picaturi de apa.
Iubirea lor in lume nu putea sa-ncapa.
Dar a venit si clipa despartirii,
Orgoliul ei, nemasurat de mare
I-a spus cu soapte-nselatoare
Ca-n viata sunt si lucruri mai frumoase
Ca dragostea.
Sa nu plateasca asadar tribut Iubirii,
Caci nu va fi o sclav-a Fericirii
Si ca durerea e Destinul ei.
Asa ca ea s-a dus, da, a plecat
Asemeni unei stele cazatoare
Iar pentru el, tristul baiat
Nicicand nu va mai rasari vreun soare.
Zadarnice au fost si lacrimi si suspine
O inima ranita si-un suflet pustiit...
Se intreba mereu baiatul
De ce a trebuit sa pierd
Tot ce-am dorit, tot ce-am iubit?
Si-n suflet o durere mare i-a ramas...
Din clipa-n care ea l-a parasit
Intreaga-i Fericire a murit.
Un gol imens sau poate o cenusa
Ramasa dintr-un aprig foc.
Si-a plans si-a suferit baiatul pana cand
Izvorul lacrimilor a secat
Si a ramas in urma suferinta
Si-un suflet singuratic de baiat.
De ce-a fost ea si nu altcineva
Aceasta nimenea nu poa’ s-o stie
Iar Soarta nu se uita cand iti ia
Si dreptul si speranta-n fericire.
Stiind ca viata fara ea
Nu are nici un rost
S-anchis in el baiatul
Si ast-a fost tot.
Avea speranta ca in turnul sau
O va gasi si vor trai o vesnicie
Si ca, o data regasiti,
Vor continua <Povestea de iubire>...
