Poveste fara sfarsit din Delta Dunarii

Poveste fara sfarsit din Delta Dunarii

“Poate ca nimic nu s-ar fi intamplat daca nu tineam mortis sa mergem la pescuit pe o zi mohorata...”

Asa isi incepe un prieten bun de familie, avocat de meserie. In urma cu 7 veri, domnia sa a fost impreuna cu mai multi colegi intr-o excursie in Delta. Si ca toti barbatii care ajung acolo, a vrut neaparat ca a doua zi sa iasa cu barca la pescuit. Nu a tinut cont nici de avertismentele lipoveanului unde trasese in gazda si nici de soarele umbrit si de vintul care incepuse sa bata. Ca urmare, s-a urcat intr-o barca lunga de 5 metri si impreuna cu alti 3 colegi de munca au plecat pe unul din zecile de canale, intr-un loc unde mai fusese unul dintre ei. Numai ca, desi trebuiau sa ajunga de ceva vreme la bancul de pesti promis, unde ar fi putut prande si niste stiuci mari cit 2 lungimi de brat, barca continua sa fie impinsa de vint iar vislasii de ocazie abia mai reuseau sa o stapaneasca.

“Dintr-o data a inceput o ploaie de vara din aia de nu mai vedeai nimic in jur. Ne era atat de teama ca putin a riscat sa nu ne aruncam unii asupra altora din cauza fricii...” Tocmai cand cei 5 aventurieri erau la limita rezistentei, au auzit strigate care veneau spre ei si o barca s-a alaturat lor. In barca erau doi pescari, un tanar si tatal lui, dupa cum aveau sa afle ulterior, amindoi lipoveni. Iesisera cu noaptea in cap sa ridice navoadele puse cu o zi inainte, ca sa nu le strice furtuna ce se apropia. Barca lipovenilor, care avea un nume ciudat, <Stima>, era plina aproape jumatate cu peste. Batranul i-a spus domnului Panaitescu si prietenilor sai sa se tina cu barca dupa el, ca stie el un loc ferit unde pot astepta pana trece furtuna.

“Asa am facut si dupa ce am vaslit vreo 15 minute, am reusit sa ajungem la o limba de pamant impadurita. Am tras barca la mal si am legat-o bine ca sa nu o ia valurile. Ce sa va spun, doar cei care au vazut cum arata Dunarea pe furtuna pot intelege ce am trait noi, acolo, inconjurati de valuri puternice. Nu credeam ca vom mai prinde ziua urmatoare...”

Timp de cateva ceasuri, bucurestenii au stat la adapostul copacilor, vorbind cu cei 2 pescari, in special cu batranul, pentru ca cel tanar vorbea numai ruseste. Asa au aflat ce viata grea duc lipovenii din Delta si ce pret de nimic iau pe pestele pe care-l prand zilnic, primejduindu-si de multe ori viata.

“O lotca aici valoreaza mai mult decat viata unui om, spunea batranul. Noi aici, avem legile noastre, domnisorule. La noi omul trebuie sa fie drept ca altfel nu se poate...”. Spre seara, furtuna s-a linistit si barcile s-au urnit. Tot batranul a fost cel care i-a indrumat catre drum apoi, dupa ce i-a scos in calea barcilor, si-a luat ziua buna de la ei si a plecat spre casa. Cand au ajuns la gazda lor, aceasta era deja ingrijorata crezind ca au murit pe ape. Iar cand au povestit despre cei doi pescari, toata lumea si-a facut cruce si le-a spus ca <Ttima> se scufundase de mai bine de 20 de ani cu batranul si fiul sau si ca, din cand in cand, cand, pe vreme de furtuna, aparea in calea celor rataciti pentru a-i salva.

“Din ziua aia i-am multumit lui Dumnezeu pentru ca-mi daduse zile si ori de cate ori merg in Delta - si asta se intampla aproape in fiecare an – aprand doua luminari pe care le pun pe o jumatate de bostan si le dau drumul pe ape, sa fie pentru linistea celor doi salvatori. Fie ca si barca lor sa traga o data si o data la un liman linistit.”

Laurentiu Ianculescu

Alte articole care te-ar putea interesa:

Ai reusit? Continua! N-ai reusit? Continua!

Acei oameni blestemati de soarta

Arta razboiului intre teorie si practica

Dragoste blestemata

A doua sansa