E o seara superba de mai... Ploua marunt, cu stopi mici... Lumea fuge sa se ascunda de ploaie...Doar noua nu ne pasa, pentru ca pe noi, stropii ne ploaie ne tin impreuna...Te tin usor de mana si mana imi tremura. Dar tu crezi ca e din cauza ploii. Mergem tacuti, ascultand povestea fiecarei picaturi de ploaie... Nu ne dam seama, dar pasii ne indreapta catre Herastrau... Acolo e parcul unde ne-am intalnit prima oara...
Poate ca Destinul ne poarta acum din nou prin locurile unde ne-am cunoscut... Deodata, poate din cauza unei pietre, poate din alta cauza, te-ai impiedicat. Te-am prins usor si umerii ni s-au atins... Am tresarit amandoi si ne-am retras, speriati... Atingerea ne arsese... Sau poate doar ne speriase. In fond, eram doar doi copii care-si doreau sa intalneasca dragostea in viata lor... Usor, degetele noastre s-au atins din nou, cate unul, pana cand mainile s-au gasit, undeva, intre teama si dorinta... Am continuat sa mergem pe alei, doar noi. Noi si ploaia...
Cand ne-am oprit, oare cine sa stie cat timp trecuse, eram langa o tufa de liliac alb... Mirosul florilor de mai ne imbata... Cu strangere de inima, am rupt o crenguta mica si ti-am oferit-o... M-ai privit in ochi si am stiut ca nu-mi doream altceva... Iar floarea, sarmana floare de liliac, era uda. Poate de picaturi, poate ca erau lacrimile ei, poate ca din fiecare cate putin... Dar liliacul plangea de fericire. Te vazuse si ramasese mut in fata frumusetii tale. El, care peste cateva zile ar fi murit oricum, sub razele soarelui, el avea bucuria sa straluceasca in mana unei fete frumoase... O fata care stia sa-i aprecieze frumusetea...
Simteam fiori... niste fiori pe care nu-i mai simtisem de mult. De fapt, cu cat ma gandeam mai mult, imi dadeam seama ca nu-i simtisem niciodata. Doar imi dorisem sa-i simt... Te-am privit in ochi, cautand in privirea ta un raspuns. Mi-era teama de ceea ce ar putea urma. Mi-era teama de mine, de tine, dar cel mai mult imi era teama sa nu gresesc. Cu un gest, cu o privire... Iar tu, ai ridicat catre mine ochi-ti tristi... Da... dar in ochii tai, departe, in strafunduri, zarisem o luminita... Si poate tocmai luminita aceea mi-a dat curaj.... Mi-am ridicat usor mana si te-am atins pe obraz, ca o parere... Ai tresarit usor... Cu teama si dorinta, m-am apropiat usor de tine. Si intr-o clipa pe care-o asteptasem atata timp, ti-am atins usor buzele... Iar buzele tale m-au ars... Ti-ai ridicat mainile si m-ai cuprins pe dupa gat... M-ai strans puternic in brate si te-ai lipit de mine. Si buzele tale, fierbinti, s-au intredeschis... Si au lasat loc unui sarut pe care, la inceput, nici unul dintre noi nu il credea posibil...
Era un sarut dincolo de inocenta, dincolo de dorinta, dincolo de teama... Lumea din jur era a noastra. Eram doar noi doi si ploaia... Ploaia care ne udase pana la piele si care facuse ca hainele sa ni se lipeasca de trup... Incet, cu miscari domoale, mainile mele au coborat de pe parul tau pe spate. Te-am simtit cum te incordezi, cum spatele se arcuieste sub mainile mele, necunoascute pana acum... Purtai o fusta neagra, putin peste genunchi si o bluza alba, cu nasturi de sidef... Imi era teama sa nu te pierd. Te asteptasem o viata-ntreaga si acum, cu un simplu gest, puteam sa te pierd... Si teama imi sporea focul launtric, foc pornit din dorinta si din iubire, foc viu, care te arde pe dinauntru...
Iar mainile mele, mainile mele continuau sa coboare pe spatele tau, parca fara sa ma mai asculte, incercand sa te descopere, sa simta trupul care nascuse dorinta din mine... Si iata ca, de-odata, mainile mele se opresc cateva secunde pe pantecul tau, ca si cum ar fi simtit dorinta din tine... Incet, au inceput sa urce, oprindu-se doar in fata unui dulce obstacol facut din sanii tai... Ai tresarit din nou si m-ai cuprins mai tare in brate... Parca nici nu mai eram noi. Eram doar doua dorinte care gasisera, intr-o lume rea, timp si spatiu ca sa se impleteasca... Am inceput sa-ti deschid nasturii. Incet... Mai intai cel de sus... Apoi unul cate unul toti nasturii pana cand bluza ta s-a dat deoparte, lasand sa se vada frumusetea trupului tau...
Si iarasi mana mea s-a oprit pe pantecul tau fierbinte, de data asta fiind piele pe piele, fiori peste fiori, dorinta peste dorinta... Cu teama ti-am desprins sutienul, ca si cum as fi facut asta in fiecare zi si-n fiecare noapte... Te-am luat in brate si te-am purtat pana pe iarba. Te-am asezat, povara dulce, incercand sa nu te lovesti. Ploua... Si iarba era uda...Ploua peste trupurile noastre fierbinti si ploaia nu reusea sa stinga focul din noi... Eram doar noi doi si ploaia... Si iarba care incerca sa te mangaie... Ti-ai dat capul pe spate si buzele mele au gustat din dulceata gatului tau... Dar gura mea nu se multumea cu atat. Erai acolo, ofranda a unei nopti de dragoste...
Si buzele mele au inceput sa coboare pe trupul tau... Ai tresarit si ai gemut in clipa in care ti-am atins sanii... Iar mana isi incepuse din nou coborarea, trecand peste un trup pe care incerca sa il descopere, trecand de sani, de pantec si oprinduse pe coapsele tale... Erai incordata... Si iti simteam tremurul... Si mana, mana a continuat sa coboare independent de mine, pana sub genunchi, incepand apoi sa urce, parca si mai incet, pe partea interioara a coapselor... Nu mai stiam de noi... Nu mai stiam de mine. Nici macar nu mi-am dat seama cand am fost in tine... Doar tipatul tau a rupt tacerea noptii... Eram noi 2, in iarba, inlantuiti de dragoste. Iar ploaia ne acoperea cu stropii ei...
Strigatul tau, repetat incet in tacerea noptii, era singurul care ne amintea ca suntem vii si ca nu visam... Pierdusem notiunea timpului. Nu mai stiam daca trecusera minute sau ore... Doar focul din mine crestea, crestea continuu, incerca sa treaca in tine, sa-l stinga pe al tau... Apoi, dintr-o data, am simtit ca un fel de explozie... Si-am mai auzit un strigat usor, venit din partea ta...
Cand ne-am revenit, te-am privit, fara sa te intreb nimic. Priveai undeva departe, catre cerul inorat... Lacrimi iti curgeau si se amestecau cu picaturile de ploaie... Am vrut sa te intreb de ce plangi, dar privirea ta mi-a raspuns inainte de a pune intrebare... mainile tale strangeau micuta crenguta de liliac. iar lacrimile... Lacrimile erau de fericire, pentru ca existase o noapte de mai, o tufa de liliac, pentru ca plouase si pentru ca, toate astea complotasera ca sa fim impreuna. Restul, nu mai conta. Era INCEPUTUL...
