Patroana a incercat sa-mi fure iubitul
Iubirea nu se cumpara. Am sa va povestesc despre un personaj plin de el care a fost invins acolo unde nici macar nu se astepta.
In vremuri de restriste si de neplacuta amintire, patroana companiei de calculatoare la care lucram a incercat, cu indarjire, sa-mi sufle iubitul, pe vremea aceea agent de vanzari la firma. Eram impreuna de aproape 2 ani si ne iubeam, iar asta era o stare de fapt cat se poate de limpede. Nu eu si patroana, ci eu si Mihnea.
Munceam contabila la firma patronata de numita Dana Condrescu, o tipa plinuta, in varsta de 44 de ani. Eu aveam pe atunci treizeci si doi si eram necasatorita. Patroana era maritata si avea si doi copii.
Condreasca, tupeista, dupa ce facuse eforturi subtile, insidioase, perfide, nemernice de a-mi fura barbatul, n-a mai rezistat si mi-a spus de la obraz ca il vrea pe Mihnea si ca trebuie sa inchid ochii daca mai vreau sa raman in firma ei. Mitocania asta a fost comisa intr-o vineri, cand patroana m-a chemat in biroul ei. Avea un birou imens in centrul orasului.
Din spatele unui pupitru din lemn masiv, unde statea tolanita pe un scaun comfortabil, Condreasca a mormait:
- Ia loc, Irina!
M-am asezat pe un fotoliu, langa o masuta pentru cafea si am zis:
- Sunt la dispozitia dumneavoastra, doamna Condrescu.
Aveam impresia ca nu m-a auzit. Cu toate astea se uita pe tavan si fuma dintr-o tigara bizara de foi, rasucind intre degete bratara unui enorm ceas de aur, de un asemenea prost-gust ca nu-ti ramanea decat sa admiri, ca pe o proba de curaj, ideea de a-l purta la mana. Palma de la mana cu ceasul ii era ingreunata de cateva inele de aur masiv cu insemne heraldice sau ceva de genul acesta.
Pe dedesubt, scorpiei i se vedeau labele picioarelor, scoase din pantofi. Din cauza fumului de tigara, nu puteam sa-mi dau seama daca picioarele ii miroseau in halul ala sau era doar tutunul. In orice caz, aratau butucanoase, grosolane, ca niste picioare nespalate de cateva luni de zile.
“Picioare care candva au purtat cizme”, m-am gandit eu, asociind imaginea cu cea a unei activiste de partid de dinainte de `89.
La un moment dat a catadicsit sa-mi vorbeasca:
- Ba, Irina, tu-i pastele ma-si de viata, ce treaba ai tu cu Mihnea, adicatelea cu un salariat de-al meu?
-Il iubesc, doamna director.
- Il iubesti, carevasazica... Auzi fetito, in firma mea nu iubesti pe cine vrei tu! s-a rastit mastera.
- Nu stiam ca iubirea poate fi conditionata.
- Lasa, ca aflii acum! Pe Mihnea a pus ochii subsemnata si o sa-l am. E clar?
- E clar, dar e inutil. Mihnea nu va renunta la mine in favoarea dumneavoastra. Cel putin asa sper.
- Mi se falfaie de sperantele tale, pricepi? Vom vedea daca renunta la tine ori ba... Tu n-ai cum sa-i oferi ce ii pot oferi eu, pentru ca esti o fomista care mananca salam cu paine. Daca nu te-as plati eu nu l-ai avea nici p-ala.
- Pot sa plec?
- Nadajduiesc sa nu pleci de tot. Astazi cara-te la biroul tau, du-te invartindu-te, dar gandeste-te bine la ce ti-am zis, daca vrei sa mai ramai in firma mea.
- Buna ziua, doamna presedinte!
- Hai sictir!
Dupa ce a vazut ca nu cedez, madam Condrescu a schimbat tactica, daca putem numi tactica tertipurile primitive la care se preta. A inceput sa-i faca lui Mihnea daruri scumpe, l-a urcat-o in functia de “consilier” si nu mai prididea sa ii mareasca salariul de la o luna la alta.
Patroana nostru isi imagina ca face toate aceste avansuri pecuniare in taina, adica in taina fata de mine, gandindu-se probabil ca Mihnea n-are niciun interes sa-mi spuna, dar Mihnea imi povestea totul. Ne amuzam amandoi (ba mint, eu ma mai si enervam) de eforturile zadarnice ale patroanei si mergeam la restaurant sau in excursii cu banii din primele exorbitante pe care incepuse sa le primeasca iubitul meu.
Uneori il intrebam:
- Domnul consilier, oare femeia asta va renunta vreodata?
- E o adevarata luptatoare, “fetito”. Nu se poate abtine si in nici un caz nu se va retrage din fata unei “incepatoare” glumea el.
- Si daca cedezi?...
- In cazul acela, cred ca... as face sex cu Cruela, zicea Mihnea.
Pentru un timp, viata a mers mai departe, cu Mihnea in bratele mele si cu patroana ca o sula plinuta varata intre coaste.
Pana la urma, patroana m-a dat afara din firma. Dar, dupa trei zile, a plecat si Mihnea de la compania ei, pe un post mai bine platit. Am mai trait o frumoasa poveste de dragoste inca vreun an de zile, apoi am aflat, intr-o zi, ca Mihnea al meu juca la doua capete: era si cu mine si cu patroana si fiecareia ii spunea ca pe ea o iubeste si cu ea vrea sa fie. Uneori stau si ma intreb de ce iubim barbatii si de fiecare data ajung la aceeasi concluzie: pentru ca suntem niste fraiere!
Autor: Irina
