Orgolii ranite
Miercuri, 1 Dec 1999 23:09:55 +0200
Oare orgoliile noastre sunt atat de mari incat ne innabusa celelalte sentimente? Mandria noastra este atat de mare incat nu putem recunoaste ca avem nevoie unul de celalalt? Tii minte cand ti-am spus ca toate gandurile mele negative prindeau contur? Ca eu singur dadeam viata unor ganduri care imi faceau rau si mie si celor din jurul meu? Si ca mi-a luat cateva luni pentru a nu mai fi negativist?. . . Credeam ca toate astea sunt de domeniul trecutului. Dar, cine isi uita trecutul este condamnat sa-l retraiasca. . . A fost de ajuns o privire de-a ta.
A fost suficient sa cred ca tii la mine putin mai mult decat la ceilalti prieteni ai tai incat sa-mi spun ca totul e numai o parere. Ca totul e un vis care se va destrama inainte de a incepe. De atatea ori mi-am spus ca nu ai cum sa tii la mine, incat am ajuns sa cred singur ca sunt doar un cicalitor, un individ agasant, un tip plictisitor. Apoi, a fost tarziu. Deja tu te suparasesi pe mine si incepusesi sa ma ocolesti. Si asta nu a facut decat sa-mi intareasca parerea ca totul a fost un vis al meu. Un vis ramas neimplinit. Din cauza asta nu-ti pot telefona inainte de a ma suna tu. Si tot din cauza asta nu pot sa-ti cer sa ne vedem inainte de a propune tu (doar ultimele 2 propuneri ale mele au primit un raspuns atat de negativ, incat nu am mai avut curajul sa te intreb).
Daca toate astea sunt orgoliul meu, ajuta-ma sa trec peste el. Mi-e greu fara tine. Mi-e greu sa nu aud rasul tau. Mi-e greu sa nu te vad. Imi lipsesti atat de mult Ioana. . .
Astept sa ma ierti
Joi, 2 Dec 1999 14:36:26 +0200
Tu ai in vorbe, flori prinse de-nghet
De le-as atinge cred ca ai sa suferi.
Iar ochi-ti sunt un diamant de pret
Plutind pe ape-asemeni unor nuferi.
In fata mea, frumoasa dar si calma
Mana mea rece o atingi usor
Iar buzele si trupu-mi freamata,
In timp ce te sarut incetisor.
E noapte-afara si lumina-n mine
Stelele toate ma privesc de sus
Si-mi poarta gandul catre tine
Si. . . as mai avea atat de spus. . .
Imi cer iertare. . .
Joi, 2 Dec 1999 17:39:44 +0200
Asta trebuie sa fac. Pentru ca tu sa nu imi spui ca te-am mintit atunci cand am spus ca nu te pot suna impotriva vointei tale. Am vrut sa vorbesc cu Ioanaela pentru figuratie. Dar se pare ca a fost destul de tarziu. Nu inseamna ca nu voiam sa vorbesc cu tine. Dar nu puteam. Apucasem sa-ti spun ca astept telefonul tau. Daca as fi stiut ca m-ai cautat de mai multe ori, fii sigura ca te-as fi sunat.
In ce priveste hotararea ta de a nu mai citi scrisorile, ma iarta Printesa scumpa, dar ma asteptam la reactia asta. Mai ales dupa ce te-am acuzat ca nu reprezinta mare lucru pentru tine. Pentru mine insa reprezinta mult. Foarte mult. Sunt gandurile mele pe care nu puteam sa le impartasesc unei alte persoane. Esti singura care nu a ras niciodata de mine, indiferent ce spuneam (mai putin atunci cand glumeam si cand radeai cu mine). Singura in fata careia am simtit ca-mi pot deschide sufletul asa cum este el, fara teama de a fi ridiculizat. Iti multumesc Ioana pentru ca, in felul tau, mereu ai fost langa mine.
Amintiri din copilarie
Duminica, 5 Dec 1999 19:42:37 +0200
Imi amintesc de zilele cand am dat examenul de treapta I. Ma hotarasem in ultimele 3 luni sa dau la Balcescu. Si ti-am spus ca am dat doar din orgoliu. . . Eram in laboratorul de Limba Romana (asta am aflat-o dupa ce am intrat). Mobilierul era de stil vechi. Biblioteca avea manuscrise aurite, argintate. Iar de pe pereti ma priveau Heliade Radulescu, Alecsandri, Balcescu, Barnutiu. Toti carturarii secolului XIX. Ma simteam straniu. Ma simteam ca un urmas al acelor invatati, al acelor luptatori pentru viitorul tarii.
Poti sa spui “ cuvinte mari “, dar multi dintrei ei chiar au crezut in ceea ce faceau si unii chiar au murit pentru idealurile lor. Pentru cateva minute am trait acel trecut indepartat. Am vazut lupta pasoptistilor, l-am vazut pe Balcescu murind de tuberculoza la Napoli, l-am vazut pe Rosseti in exil, l-am vazut pe Alecsandri cum il elogia pe Eminescu, am vazut apoi Unirea de la 1859, rascoala de la 1907 si Marea Unire din 1918. Ma simteam intr-o realitate virtuala stranie.
Aveam impresia ca imi voi aduce partea mea de contributie la viitorul tarii. Eram, ceea ce se numea la vremea respectiva, un patriot, convins ca, odata, voi muri pentru tara mea si ca, peste 100 sau 200 de ani, un alt copil ma va privi intr-un tablou si va aprecia ceea ce facusem. Poate ca erau visele mele - toata viata mea am visat sa lupt si sa inving. Toata viata mea mi-am dorit sa am puterea sa-i apar pe ceilalti. Si toata viata mea am simtit ca voi suferi, ca nimeni nu va aprecia nimic din tot ce faceam. Astea erau gandurile mele la 14 ani si jumatate. Au urmat cei 4 ani de liceu, cu tot felul de intamplari, unele hazlii, altele mai serioase.
Tin minte ca, intr-o zi, cand am fost toti baietii la biblioteca sa completam niste fise, s-a blocat usa si a trebuit sa iesim pe geam. Nu as putea sa sintetizez anii de liceu, aflati sub influenta celebrelor filme romanesti<Declaratie de dragoste>, <Ani de liceu> etc. Privind in urma, imi dau seama cat de marginit eram. Si eu si ceilalti colegi ai mei. Nu stiu daca era vina regimului de trista amintire, dar toate actiunile mele - aproape toate - erau cuprinse de automatism: citeamfoarte mult, invatam - binisor - si visam extraordinar de mult. Cu ochii deschisi sau inchisi, dar nu in somn. Visam la ceea ce voiam sa fiu si care era atat de departe de realizare, visam la femeia pe care o iubeam.
Sper sa nu razi de mine, dar stii care erau scenariile <visului>? Intotdeauna ea nu ma aprecia. Ba mai mult, ma desconsidera si ma jignea. Eu plecam fruntea si induram bataile ei de joc. Si o salvam de nu stiu cate ori. De fiecare data eram ranit. Iar uneori ea imi dadea fie un inel fie o esarfa. Apoi urma o lupta cumplita si eu eram ranit gram. Pe moarte fiind, ea vedea la mine inelul sau esarfa si atunci isi dadea seama de dragostea mea. Si ingenunchea langa mine mine iar lacrimile ei fierbiti imi alinau durerea. Apoi ea ma saruta usor, in timp ce eu nu ma puteam misca, dar bucuros ca-mi facusem datoria si ca ea aflase de dragostea mea. La inceput femeia din vis avea chip: chipul unor colege de liceu care nici nu ma cunoasteau.
Erau mai mari sau de-o seama cu mine. Poate le alesesem tocmai pentru ca nu ma stiau si astfel faceau scenariul mai plauzibil. . . Apoi, dupa ani si ani, ea nu mai avea un chip anume si nici un nume anume. Deja devenise femeia pe care o cautam. . . Acum ce faci? O sa razi de mine?. . . Asta visam eu in fiecare seara, asa ca dac vrei sa razi, poti sa o faci. Dar asta este adevarul. Uneori plecam in dormitor in jur de 19. 30. Ca sa visez. Nu ma interesau nici macar filmele, care stii ca erau putine in vremea aceea. Ma duceam sa ma intalnesc cu femeia din visul meu.
Noapte buna, Ioana.
