de Bogdan Mateciuc

 

Introducere

Oastea Domnului este o miscare controversata. Unii oameni ai Bisericii (episcopi, preoti, laici) o accepta, fac parte din ea si o sustin, în timp ce altii sunt împotriva ei.

La biserica unde merg duminica vine la slujba un membru în Oastea Domnului. Ne cunoastem de mai mult timp, l-am ajutat cu tehnoredactarea unor materiale pentru adunarile Oastei si chiar am acceptat invitatia lui de a participa odata la o adunare de-a lor în Bucuresti. Am mers acolo împreuna cu sotia însa, deoarece noi frecventasem timp de câtiva ani adunari neoprotestante, am avut sentimentul unui amestec de Ortodoxie si sectarism.

În afara de icoanele care împodobeau peretii salii de adunare, totul era conceput în spirit neoprotestant: cântecele, rugaciunile si predicile. Am avut sentimentul ca am nimerit într-o adunare neoprotestanta.

Auzisem de mai demult de miscarea Oastea Domnului si am încercat sa aflu amanunte. De fapt auzisem de ea pe când frecventam adunarile neoprotestante. „Fratii” vorbeau întotdeauna apreciativ despre aceasta „miscare de trezire din Biserica Ortodoxa”. Stiam deci ca Ostasii sunt ortodocsi întorsi la adevarata credinta în Iisus Hristos, adica la o credinta similara cu a noastra, neoprotestantii.

Ulterior, dupa ce am încetat sa mai merg la adunarile neoprotestantilor, am continuat sa ma documentez despre Oastea Domnului. Ceea ce ma intriga era faptul ca pe de-o parte Ostasii se declarau ortodocsi, pe de alta parte erau laudati de neoprotestanti si chiar unii dintre Ostasi participau la adunarile neoprotestante.

Am încercat sa gasesc pe Internet informatii pertinente despre aceasta miscare, eventual un site oficial. Nu am gasit. Am aflat în schimb multe amanunte despre istoria miscarii, despre organizare si alte detalii de pe diverse site-uri neoprotestante (baptiste, penticostale, etc.). Aceeasi atitudine laudativa fata de aceasta „miscare de reforma din sânul Bisericii Ortodoxe Române”.

M-am hotarât deci sa pun cap la cap informatii pe care le-am obtinut de la fratele de la biserica si de pe Internet. A trebuit sa fac unele modificari la forma initiala a acestui material dupa ce am fost contactat de doi Ostasi care pe de-o parte mi-au atras atentia ca am scris inexactitati, pe de alta parte se contraziceau între ei.

Daca Oastea Domnului este sau nu o lucrare buna, ramâne la latitudinea citirorului. Voi arata însa unele retineri pe care le am eu în aceasta privinta.

Istoric

Infiintarea si dezvoltarea Oastei Domnului este legata inseparabil de fondatorul ei, parintele Iosif Trifa.

Nascut pe data de 3 martie 1888 in satul Certege, judetul Turda, in Transilvania, Iosif Trifa a studiat teologia la Institutul de Teologie din Sibiu, unde a fost ulterior si profesor.

În 1910 este hirotonit preot si slujeste timp de 10 ani într-un mic sat din Apuseni, perioada în care trece prin grele încercari: sotia si trei dintre cei patru copii mor pe rând în accident si de boala.

In 1920, Iosif Trifa publica prima sa carte, sub titlul "Spre Canaan."

In 1921, Mitropolitul Balan îl cheama la Sibiu, unde este numit preot-profesor la Institutul de Teologie. În 1922 parintele Trifa începe sa publice împreuna cu Mitropolitul Balan gazeta bisericeasca "Lumina satelor", ajutati fiind de un grup de seminaristi. Un an mai tarziu, Trifa publica in aceasta revista o chemare la o innoire spirituala in toata tara, aratând pacatele si patimile care navalisera asupra poporului dupa primul razboi mondial.

In cartea "Sa crestem in Domnul", Trifa scria cu referire la sine: "Multi ani am fost si eu un om lumesc. Chiar ca preot de tara, eram intr-o buna parte un om lumesc. Traiam si eu in judecata nebuna ca sunt preot numai cand sunt imbracat in haine de slujba; incolo sunt si eu om care trebuie "sa-mi traiesc viata." Aceasta cumplita judecata, care - durere! - se mai tine si azi, ma impartea in doua: in omul de la altar si in celalalt, de prin sat si de pe la petreceri. Ce nebunie! Lumina era pusa sa locuiasca impreuna cu intunericul. Slavit sa fie Domnul ca nu m-a lasat sa pier in aceasta nebunie de suflet amagitoare. Am inceput sa ma trezesc la o viata noua."

Îndemnul facut de el în gazeta „Lumina satelor” era pentru o regenerare duhovniceasca în intreaga tara. El scria: "Romania se afla intr-o robie umilitoare. Naravurile noastre sunt stricate... Prin furtunile pline de otrava... ni s-a inveninat credinta, ni s-a pierdut dragostea si ni s-a umplut sufletul de otrava pacatului... Ea este aceea care a golit bisericile de oameni si sufletele de credinta."

Solutia vazuta de parintele Trifa era o pocainta interioara a fiecaruia în parte: "De ne vom opri, de ne vom ridica si noi ca fiul cel ratacit din Evanghelie si de vom pleca spre Casa Tatalui ceresc (...) La temelia noii randuieli din sat - din tara - trebuie pusa teama de Dumnezeu si ascultarea de Cuvantul Lui. Numai o singura doftorie poate da lumii si tarii noastre sanatatea si mantuirea: sa se intoarca oamenii si popoarele la Iisus."

Preocuparea lui interioara cu privire la pacatosenie a crescut tot mai mult. In preajma Anului Nou 1923, parintele Trifa medita la viata traita pana atunci, in mod special la slujirea lui ca preot. Profund intristat si nemultumit, a constatat ca viata sa, ca si a celorlalti oameni, nu era marcata de rugaciune si evlavie, ci de un spirit lumesc. Oamenii traiau in chefuri si in destrabalari rusinoase. Pe sub fereastra casei sale tocmai trecea un cârd de betivi, care racneau si înjurau de rasuna intreg cartierul. Atunci a simtit nevoia sa scrie un articol la revista tocmai pe aceasta tema. A îngenuncheat si s-a rugat:

"Doamne, Dumnezeule! Ne copleseste rautatea... ne biruie intunericul... ne ineaca potopul faradelegilor... se scufunda oamenii in pieire sufleteasca... Da-ne Tu, Doamne, putere mai multa in lupta contra intunericului si a Diavolului... Vino, Iisuse Doamne, caci iata s-a facut furtuna in marea vietii noastre."

In aceasta stare de zdrobire sufleteasca, parintele Iosif Trifa s-a decis sa cheme oamenii la pocainta si la lupta impotriva pacatelor. Aceasta chemare spre tara a rasunat in nr. 1/1923 al gazetei "Lumina satelor":

"Veniti sa faceti o intrare crestineasca in anul cel nou. Avem noi, românii, doua mari pacate care mai ales ne strica sufletul si traiul crestinesc: înjuraturile si betia. Veniti sa facem o hotarare si o intovarasie de lupta impotriva lor, ca sa le scoatem din casa noastra, din traiul nostru si al vecinilor nostri."

Chemarea lui a fost urmata de mii de oameni: tarani, muncitori si intelectuali. Cu aceasta au fost puse temeliile Oastei Domnului.

Programul Miscarii

Parintele Iosif Trifa a definit sarcina Oastei Domnului astfel: "... aflarea si vestirea lui Iisus cel rastignit." Aceasta formulare era o veritabila "declaratie de razboi sufletesc contra intunericului si a rautatii" din partea unei "armate care lupta sub steagul si conducerea lui Iisus Biruitorul."

Despre programul Oastei Domnului, parintele Trifa scria: "Iisus cel rastignit - acesta a fost programul meu in toti anii de Oaste si acesta este programul Oastei Domnului. Nu este un program nou. L-am aflat gata de la Sfântul Apostol Pavel."

Doua lucruri au fost importante pentru Trifa: apostolatul laic si voluntariatul duhovnicesc ("Deoarece orice suflet care L-a aflat cu adevarat pe Domnul se face vestitorul Domnului"). Trifa scria: "Tinand cont de permanenta ofensiva a iadului, un ostas al Domnului trebuie sa fie un ostas activ, luptator, un mare viteaz, capabil sa atraga si pe altii in lupta cea mare a mantuirii sufletelor."

In anul 1929 s-au cumparat tiparnite, a fost infiintata editura si a fost deschisa libraria miscarii Oastea Domnului. Parintele Trifa scria: "Tiparul este o mare putere a vremurilor noastre, care trebuie atrasa in slujba Domnului."

In cei 15 ani de activitate, parintele Trifa a publicat gazeta in sase numere saptamanale cu un total de 20 de milioane de exemplare. Pe langa acestea, au mai aparut 12 calendare, care au ajuns, partial, pana la 5 editii, cu un total de 1,32 milioane de exemplare.

Tipariturile s-au dovedit foarte eficiente. Brosurile au ajuns in cele mai indepartate colturi ale tarii. Efectul a fost ca, pe alocuri, carciumile de la sate au fost inchise si transformate in case de adunare ale Oastei Domnului. Iata un citat dintr-o scrisoare adresata parintelui Trifa: „Preacucernice Parinte si semanatorule de lumina” - scria un taran din Transilvania – „Va fac cunoscut ca, dupa ce s-a înfiintat Oastea Domnului si la noi, in Poiana Marului, judetul Brasov, un carciumar de aici, cu numele Ioan Enescu, la staruintele cuvioasei sale femei, care este o inima buna si a fost cea dintai in Oastea Domnului, a lasat carciuma si localul acela care era pus in slujba Diavolului, l-a curatit si impodobit frumos si l-a pus in slujba Domnului. Localul acela, unde se vorbeau vorbe urate si murdare, sudalme, certuri, batai, astazi este plin de rugaciuni si cantari duhovnicesti.”

Batranii si tinerii marturiseau ca prin cartile, brosurile si gazetele lui Iosif Trifa au venit la o credinta lucratoare in Iisus Hristos.

Tulburari

Numarul membrilor Oastei Domnului a crescut foarte mult. În unele zone miscarea începea sa capete adevarate aspecte sociale.

În acest timp, cultele neoprotestante care activau în România si-au întetit propaganda încercând sa prezinta Oastea Domnului ca fiind o încercare de reforma de tip protestant în sânul Bisericii Ortodoxe Române, pe de-o parte, si sa-i ademeneasca pe Ostasi sa treaca la ele, pe de alta parte. Multi dintre cei care au aderat la Oastea Domnului au facut-o într-un spirit protestant. Pâna în ziua de azi exista viziuni diferite chiar ale Ostasilor cu privire la Oastea Domnului.

Important din acest punct de vedere e faptul ca parintele Trifa, prin tot ce a facut, a scris sau a învatat, nu a propovaduit niciodata ruperea de Biserica sau respingerea vreuneia dintre învataturile ortodoxe. Singurul lucru la care chema Trifa era acea pocainta interioara si permanenta pe care au avut-o Sfintii.

Din pacate, avântul pe care îl capatase miscarea în anii 1930 a degenerat. Unii Ostasi au început sa se departeze de dreapta credinta, au deschis portile propagandei sectare si au ajuns ca în cele din urma sa se lepede de facto de Biserica. Acest aspect al miscarii i-a facut pe unii ierarhi ai Bisericii sa adopte o pozitie negativa fata de Oastea Domnului, printre ei aflându-se si cel care l-a sustinut initial pe parintele Trifa, Mitropolitul Balan. S-a vorbit pe alocuri de un conflict de orgolii.

S-a încercat atunci exercitarea autoritatii Bisericii asupra Oastei Domnului, ceea ce a dus la neîntelegeri si la pozitii de forta.

În aceste conditii, conducerea Bisericii a decis caterisirea parintelui Iosif Trifa si oprirea activitatii Oastei Domnului. Tipografia a fost confiscata si au început sa se faca presiuni asupra membrilor pentru a înceta orice activitate.

Sub necazul sufletesc, boala de care Trifa suferea deja de cativa ani s-a agravat foarte mult. Acuzatiile mai mult sau mai putin nedrepte i-au inrautatit foarte mult suferinta. Au urmat ani grei in care, in ciuda tuturor impotrivirilor si fara spatii corespunzatoare pentru editura, Trifa a continuat sa tipareasca carti si gazete.

In februarie 1938, bolnav fiind, parintele Trifa trece la cele vesnice.

În timpul celui de-al doilea razboi mondial Oastea a avut o perioada grea din cauza restrângerii libertatilor civile sub guvernarea Maresalului Antonescu.

Perioada comunista

In anul 1948, autoritatile comuniste au promulgat noua lege a cultelor, prin care se interzicea activitatea Oastei Domnului. Comunistii nu agreau nici miscarile, nici asociatiile, acestea fiind mai greu de controlat. Cei care nu se conformau erau arestati. Alaturi de preoti ortodocsi si de reprezentanti ai cultelor religioase, au fost arestati si membri ai Oastei Domnului: Traian Dorz, poet si colaborator apropiat al parintelui Trifa, a fost condamnat la ani grei de temnita. A fost eliberat in 1952, insa numai pentru cateva luni, dupa care a fost inchis din nou. Inchisorile au inceput sa se umple de preoti si laici membri si nemembri ai Oastei, acuzati de comunisti de lipsa de supunere.

In anul 1954 a urmat al treilea val de arestari, oamenii fiind eliberati apoi in anul 1958. Eliberat a doua oara din inchisoare, Traian Dorz a fost somat de autoritati sa inceapa actiunea de "legalizare" a miscarii Oastea Domnului. Au urmat o serie intreaga de vizite la Bucuresti si intocmirea unor liste cu conducatorii miscarii. Cand autoritatile s-au declarat multumite de listele alcatuite de Traian Dorz a urmat... arestarea! Toti conducatorii Miscarii au fost arestati in ziua de Craciun a anului 1958. Au fost întemnitati peste 500 de conducatori locali ai Oastei.

Sub presiunile politice ale Occidentului, a urmat o amnistie generala si cei arestati pe motive religioase au fost eliberati în 1964.

Chiar si în vremea in care conducatorii ei erau in inchisoare, Oastea Domnului a continuat sa existe si sa se manifeste. De obicei, conducatorii locali erau arestati, iar membrii surprinsi in adunari erau amendati cu mari sume de bani.

La nivel local, Oastea se bucura uneori de sprijinul preotului din parohie. Chiar unii dintre ierarhii Bisericii aveau contacte secrete cu Miscarea. În alte cazuri însa preotul era acela care îi denunta pe Ostasi organelor de stat.

Framântari actuale  

Revolutia din 1989 a adus libertatea religioasa si în România.

Biserica Ortodoxa Româna a anulat decizia de caterisire a parintelui Trifa si a recunoscut oficial miscarea Oastea Domnului. Se exercita un control de natura dogmatica si exista un delegat din partea Sfântului Sinod (PS Calinic).

Conducerea Oastei Domnului se afla acum la Sibiu. Aici membrii au la dispozitie cateva birouri, o clinica medicala cu un medic internist, un cabinet stomatologic si un medic pediatru. Recent s-a dat in folosinta noua tipografie. Principala publicatie a Oastei este ziarul „Iisus Biruitorul”, scos cu binecuvântarea Sinodului Bisericii Ortodoxe Române.

Asa cum am mentionat mai sus, în interiorul Oastei exista pareri diferite cu privire la relatia cu Biserica Ortodoxa. Aceasta este o problema delicata. Se pare ca exista câteva aripi în cadrul Oastei. Unii afirma ca locul Oastei Domnului este în Biserica, ca adunarile trebuie tinute în lacasele de cult si ca preotii si episcopii locali trebuie informati si pe cât posibil implicati în activitatea Miscarii. Altii vad rolul Oastei Domnului ca fiind unul misionar fata de Biserica, fara a fi însa sub controlul acesteia. În unele cazuri Ostasii se acuza reciproc de sectarism si protestantism.

Aripa mai „independenta” din cadrul Oastei întretine legaturi cu diferite culte neoprotestante, de unde si aprecierile laudative ale acestora fata de Oastea Domnului. Aripa „ortodoxa” se opune legaturilor cu cei din afara, de teama influentelor sectare.

Privind din perspectiva ortodoxa lucrurile, desi învatatura sustinuta de Oastea Domnului este ortodoxa în esenta, practicile acesteia seamana mult cu cele sectare. Cântari din carti proprii, banci confortabile, predicatori ad-hoc care-si exerseaza valentele oratorice, aceste lucruri sunt tipic sectare si încurajeaza propaganda sectara.

Unii Ostasi merg la adunari împreuna cu sectanti, se leapada de Tainele Bisericii si practic nu mai au nimic în comun cu Biserica. Aceasta ruptura evolueaza lent, dar sigur. Personal, am întâlnit o familie de Ostasi care aveau biblioteca plina de carti ale predicatorului baptist Spurgeon, iar copiii spuneau ca la biserica nu le mai place, ca ar vrea sa mearga numai la adunarile Oastei.

Reactiile Oastei fata de propaganda sectara care o prezinta ca pe o încercare de reforma în sânul Bisericii Ortodoxe sunt foarte firave. O declaratie de adeziune la dreapta credinta ar închide gura sectelor.

Trebuie mentionata aici perversitatea propagandei sectare. Când am început sa scriu acest articol am gasit pe Internet multe descrieri baptiste sau penticostale ale Oastei Domnului. Am gasit chiar si o predica a unui obscur predicator din SUA care, vorbind despre reforma credintei în lume, îl mentiona si pe Iosif Trifa din România, descriindu-l ca pe un Martin Luther mioritic! Un Ostas cu care am discutat mi-a prezentat adunarea din Cluj ca fiind protestanta si menita sa semene confuzie cu privire la adevarata Oaste a Domnului, prin denumirea asemanatoare - Ostasii Domnului. 

Un gând de studiat pentru cei care ar dori sa mearga la adunarile Oastei ar fi daca e bine sa mergi la adunarile unei miscari atât de laudate de dusmanii Bisericii. Nu mai este Biserica un loc bun pentru pocainta? Privind în istoria Bisericii, cei care se converteau sau crestinii care se pocaiau de faptele rele nu creau structuri paralele cu Biserica. A te aduna separat de ceilalti înseamna sectarism, iar prin aceasta se deschid, asa cum am vazut, portile catre alte lucruri mai grave.

Alt articol despre Oastea Domnului

puteti citi continuarea pe site-ul Odaia de Sus unde a fost publicat prima data

 

Flash Templates byFlashMint