Mormintele cu puteri magice din cimitirul Bellu catolic
Nu cred ca exista cineva, care sa nu se fii gandit, macar si pentru cateva clipe, la moarte, la trecerea in nefiinta, la marea calatorie, la somnul vesnic. Fiecare popor si chiar fiecare individ in parte are o multitudine de cuvinte pentru a descrie unul si acelasi fenomen: moartea. Din cele mai vechi timpuri, moartea a creat teama si a fascinat, deopotriva. Poate prin incertitudinea unei anumite vieti dincolo de cea pamanteana. Oamenii s-au intrebat mereu ce e dincolo de viata si ce se va intampla cu fiecare dintre noi atunci cand ne va veni clipa sa plecam spre necunoscut. Ba unii au mers pana acolo incit au dus, toata viata, o lupta continua cu moartea, pregatindu-se sa o infringa atunci cand firul vietii li se va fi terminat. Acesti oameni, iubitori de viata, au folosit fiecare prilej pentru a-si eterniza viata, fara sa-si dea seama ca in felul acesta incalca legile firesti si isi prelungesc suferinta dincolo de moarte. Pentru ca tot ceea ce este omenesc, leaga sufletul de viata pamanteana, care se sfarseste la un moment dat, dar dupa care sufletul va tinji in continuare. Sa privim dar, nu cu sufletul, ci doar cu ochii, ceea ce se intampla in cimitirul Bellu catolic, pentru ca sufletul nostru, in cine stie ce moment de slabiciune, sa nu se lege de nimic din ceea ce omul a creat, dar care, in fata vesniciei, este pieritor.
Femeile in varsta care sunt aproape zilnic la cimitir, sunt mereu gata sa spuna povestea fiecarui mormant. Si poate ca de-a lungul timpului povestea a degenerat, dar nimanui nu-i pasa acest lucru atata vreme cit asta a avut ca rezultat infringerea mortii. Este suficient sa intrebi povestea unuia din mormantele cele mai cautate de pelerini, pentru ca indata ti se spune povestea vietii si mortii fiecaruia din cei ce se odihnesc sub pamant. Si totusi, dincolo de fiecare poveste, iti dai seama de zbuciumul launtric al omului simplu, al celui care, sustinand cu tarie ca el crede in Dumnezeu, cauta minunile lumesti savirsite de oameni sau de sufletele aflate intre doua lumi.
Daca cei mai multi au vrut sa lase, in urma trecerii lor prin aceasta lume efemera, macar un semn, exista persoane a caror ultima dorinta a fost ca piatra de mormant sa nu contina nici un nume. Caci ce mai conteaza un nume atunci cand spiritul paraseste aceasta lume? Doar ca aducerile aminte ale unora sa ii chinuie pe cei repausati si sa nu ii lase sa-si desavirseasca odihna cea vesnica? Nu putine sunt mormantele anonime. Nici aici, in Bellu catolic, dar nici in alte cimitire. Unii ar spune ca din cauza rautatilor savirsite in timpul vietii urmasii refuza sa treaca numele celui plecat dintre vii, pe piatra de mormant. Dar asta e greu de crezut. Pentru ca Dumnezeu inseamna Iubire pentru aproapele tau, nu ura pana si dincolo de moarte.
“Roaga-te cu credinta si vei fi ajutat. Lumina ta, m-a ajutat pe mine, multumesc, sfant mormant.” Este inscriptia de pe unul din mormantele care nu au nici un nume. Iar oamenii vin si se roaga acolo, considerand ca cel decedat, renuntind la sine insasi, s-a contopit cu divinitatea. Amestec de orientalism cu un crestinism catolic, mormantele fara nume fascineaza uneori chiar mult decat celelalte, prin enigma de dincolo de ele.
Unul dintre mormantele cautate de pelerini, de oamenii simpli, care intra in cimitir nu pentru a admira monumentele, ci impinsi de nevoi, venind sa ceara sprijinul celor morti, pentru ca cei vii au uitat de ei, este cel al Eugeniei Rogalski. Cei care nu cunosc locul este suficient sa intrebe cum ajung la “lanturi”, asa a intrat mormantul in constiinta celor care alearga intre doua lumi, intre cea a mortilor si cea a viilor. Poate ca in sine mormantul nu ar avea nimic deosebit, dar credinciosii care vin acolo considera ca este dezlegator de farmece. Oamenii povestesc ca moartea Eugeniei a avut loc chiar in ziua nuntii sale. Unii spun ca fata ar fi murit in urma farmecelor facute de mama unei alte fete, care voia sa-si marite odrasla cu sotul Eugeniei. Marin Vasilica, o femeie in varsta de 67 de ani, care vine destul de des la mormantul surorii sale, imi relateaza:
“Am vorbit cu oameni care spuneau ca stiu sigur ce s-a intamplat la moartea fetii. Spuneau ca pana de dimineata, Eugenia nu avusese nimic. Era vesela si abia astepta sa ajunga la altar cu barbatul iubit. Numai ca, in clipa in care si-a pus rochia de mireasa, a cazut brusc, din senin. “
Au sarit femeile din casa sa o ajute sa-si revina si au pus lesinul pe seama emotiilor. Si intr-adevar, fata si-a revenit, dar ceva se schimbase la ea. Ochii care ii radeau pana deunazi, pareau reci si goi, iar privirea era una ratacita. S-a imbracat si a plecat la biserica. Aici, a intrat cu invitatii sai iar preotul a inceput ritualul de casatorie. “Nepoate, zice-se ca in clipa in care preotul a inceput slujba, fata a cazut ca secerata si nu s-a mai ridicat. Oamenii batrani ziceau ca asta nu-i lucru curat si ca cineva trimisese Diavolul intransa. Ca fermecase cineva rochia de mireasa si in clipa in care fatuca si-a pus rochia, Diavolul a si pus stapanire pe sufletul ei. Numai ca, vezi tu, cat o fi Satana de puternica, in fata Lui Dumnezeu nu poate sta. Si a plesnit Diavolul in fata, dar si fata a murit, pentru ca sufletul ei era deja in mana Diavolului. Nu se mai putea face nimic. Dar a avut noroc, pentru ca a murit in Sfinta Biserica. Si cine moare in biserica, i se iarta toate pacatele de la Dumnezeu si merge Domnul Iisus pana in strafundurile Iadului ca sa aduca sufletul inapoi. Asa si cu fatuca ceea, a scapat de Diavol, dar de moarte nu a scapat”.
Pentru cei care afla povestea vietii si a mortii Eugeniei, mormantul capata o cu totul alta semnificatie. Lanturile grele care inconjoara mormantul par mai curand lanturile cu care Diavolul a fost inlantuit. Cu toate acestea, oamenii de aici, cred ca lanturile de la mormantul Eugeniei dezleaga cununiile si farmecele si vin cu necazurile lor, in speranta ca spiritele ii vor ajuta. De-a lungul anilor, totul s-a transformat intr-un adevarat ritual. Cei care vin la mormant trebuie sa tina post cu piine si apa timp de sapte zile, pentru a-si purufica trupul. Apoi, intr-o cana micuta pun tamiie sfintita pe care o aprand si inconjoara mormantul cu ea de 12 ori. La fiecare trei cercuri facute in jurul mormantului si se opresc la una din laturi. Cu fata spre mormant, fac trei cruci cu tamiia aprinsa si spun: Dumnezeu sa aiba grija de sufletul tau.” Apoi se intorc cu spatele la mormant si fac alte trei cruci, spre cer, spunand: “Dumnezeule din Ceruri, ai grija de sufletul acesta.” Urmeaza celelalte cercuri in jurul mormantului si oprirea la toate laturile acestuia, spunand si facand acelasi lucru. Prima latura pe care se opreste cel ce face ritualul la mormant, este latura estica, iar cercurile din jurul mormantului se fac in sens invers acelor de ceasornic. La finalul celor douasprezece cercuri se aprand trei luminari si se ia lantul de capatul liber. Cu prima za se fac trei cruci pe pamant, in numele Tatalui si al Fiului si al Fecioarei Maria si se spune:
“Cum dezleg lantul asta din lacasul lui, asa sa se dezlege cununiile lui X. Si in numele Tatalui si al Fiului si al Sfintei Fecioare sa ramana X curat (I).”
Sau
“Cum dezleg lantul asta din lacasul lui, asa sa se sparga farmecele care s-au abatut asupra lui X. Si sa ramana X curat (I),i in numele Tatalui si al Fiului si al Sfintei Fecioare”.
“Maica, sa stii ca uneori, in noapte, lanturile astea zornaie de te ia cu fiori. Ca vine Satana si incearca sa le rupa, ca sa nu ramana oamenii curati. Dar aici, in cimitir, puterea e a lui Dumnezeu si asta e pamant sfint. Nu poa’ sa faca nimica, ca Dumnezeu din Ceruri e mare si puterea lui e nemasurata”, spune tanti Vasilica si-si face cateva cruci, cu fata intoarsa spre rasarit.
Cel mai cunoscut mormant din cimitirul Bellu catolic, este, totusi, cel al unei copile de numai 8 ani, despre care se povesteste ca ar fi fost ucisa chiar de tatal sau. Anul mortii Olgutei Gambara este 1912, pe cand fata avea numai 8 anisori. Moartea a fost una cumplita, tatal sau zdobindu-i capul intr-un acces de furie.
“Oare cum poate fi numit acela care, calcand toate poruncile ceresti si legile omenesti, devine calaul propriului sau copil? Sa fie o scuza faptul ca omul poate fi, uneori, posedat de Diavol? Nu, caci daca noi am fi fara de pacate, Diavolul nu ar putea patrunde in trupul nostru” spune E.M., un enorias, aflat in cimitir la ora aceea pentru a curata mormantul mamei sale.
Dar oamenii, in simplitatea lor, au asemuit-o pe Olguta cu sfinta mucenita Paraschieva, protectoarea Moldovei, despre care se stie ca a fost ucisa tot de propriul tata. Faptul ca la deshumarea copilei, in anul 1972, trupul a fost descoperit aproape intact, i-a facut pe credinciosii sa afirme sus si tare ca fetita este o sfinta. Iar de atunci oamenii vin in numar mare la mormantul ei pentru a se ruga si a cere rezolvarea tuturor problemelor lumesti si sufletesti, carora nu le-au gasit inca dezlegarea. Povestea Olgutei, cea cunoscuta in cimitir, este una dramatica. Fetita a fost ucisa cu bestialitate de propriul tata caruia, un dusman ii umpluse urechile cum ca fetita nu ar fi fost a lui. Cum banuielile despre infidelitatea sotiei cresteau de la o zi la alta, la un moment dat, furia launtrica a barbatului a pus stapanire pe el si tatal a savirsit infioratoarea crima. Se spune ca, inainte de a fi deshumata, fetita a aparut in visele uneia dintre ingrijitoarele mormintelor si i-ar fi cerut acesteia sa mearga la preot si sa ceara dezvelirea mormantului, pentru ca vestea despre micutul trup sfintit sa ajunga la urechile oamenilor sarmani. La mormantul fetitei vin parinti si bunici care se roaga pentru copiii si nepotii lor. Cei care trec prin fata mormantului, pot citi pe cruce epitaful copilei: “Dorm nu plang”, cuvinte spuse ca un fel de iertare de dincolo de mormant, pentru cel care ia dat viata si care i-a si luat-o naprasnic. Cei care vin la mormantul Olgutei aprand doua luminari, una pentru sufletul copilei si una pentru Fecioara Maria, protectoarea familiei. Apoi, cu lumanarile in mina, pelerinii spun rugaciunile adresate spiritului fetitei si pun luminarile in lacasul lor. Pomul din fata mormantului este acoperit cu iconite de toate marimile, fiecare iconita fiind adusa ca un fel de ofranda de cei care, venind aici, au primit ajutor si li s-au rezolvat problemele.
In afara mormintelor despre care am vorbit, mai sunt altele, considerate facatoare de minuni. Aici intra, de regula, mormantele oamenilor care l-au slujit pe Dumnezeu pe durata vietii, respectiv mormantele calugaritelor si cele ale preotilor, la care vin unii pelerini si se roaga. Dar, din randul acestora, se desprinde unul deosebit, anume cel al episcopului catolic Vasile Aftenie, la care Insasi Sanctitatea Sa Papa Paul al II-lea s-a oprit pentru a se ruga. La acest mormant este un permanent pelerinaj, iar luminarile ard continuu. La un moment dat, se spune ca episcopul decedat ar fi aparut in vis unuia dintre ingrijitori si i-ar fi cerut sa stinga toate lumanarile de pe mormantul sau. Dar oamenii, in loc sa dea mortului linistea dorita, au interpretat in felul lor visul, iar numarul luminarilor aprinse a sporit de la an la an. Chiar daca religiile, atat cea ortodoxa cit si cea catolica interzic credinciosilor sa trezeasca spiritul vreunui decedat, oamenii raman oameni. Si la urma urmelor, atata vreme cat nu fac nimic rau si sunt convinsi ca mortii ii ajuta, de ce sa ii criticam? La urma urmelor, in felul acesta ei isi ajuta propria necredinta. Si cum spunea Domnul nostru Iisus, credinta poate urni chiar si muntii din loc, darmite sa vindece unele probleme trupesti sau sufletesti.
Ce spun preotii despre mormintele facatoare de minuni din cimitirul Bellu catolic? Atrag atentia asupra amestecului de paganism din ritualuri si incearca sa-i dezvete pe oameni de asemenea practici.
“Oamenii nu inteleg ca nu se pot inchina, in acelasi timp si mortilor si lui Dumnezeu. Ceea ce fac ei zi de zi aici, este un adevarat cult al mortii. Ei nu se roaga bunului Dumnezeu, care este Insasi Viata cea vesnica, ci se roaga unor trupuri mai mult sau mai putin putrezite sau chiar unor spirite. E ca si cum s-ar ruga unor oameni pe care in viziunea lor ii transforma in adevarati zei. E ceea ce faceau pe vremuri paganii. Asa ceva nu se intilneste in crestinism”, spune preotul A. S.
“Demonii, vazand credinta noastra in vise, incearca sa ne sminteasca si ne dau tot felul de semne. Trebuie sa avem grija cui ne rugam, ca sa nu ardem in focul cel vesnic. Orice practica magica ne apropie sufletul cu un pas de Iad...”
Cu toate astea, daca mergem sa ne rugam la un mormant facator de minuni, nu trebuie sa uitam ca traim niste zile apocaliptice, despre care ne vorbeste si Biblia dar si invataturile sfintilor parinti. In aceste zile Diavolul poate savarsi nenumarate minuni pentru a lua mintile oamenilor, puterea lui fiind atat de mare incit poate intra chiar si in biserica. Cu toate acestea, daca puterea din noi e trezita doar prin practicarea anumitor ritualuri, ar trebui sa le folosim. Nu trebuie sa ne temem ca Satana pandeste sa ne ia sufletul, pentru ca Dumnezeu ne apara, stiind ca nu facem altceva decat sa ne ajutam propria necredinta si sa scapam de propriile neputinte.
In numele Tatalui si al Fiului si al Sfintului Duh. AMIN.
Eliszar
Alte articole care te-ar putea interesa:
Misterul serpilor care se inchina la Icoana Maicii Domnului
Icoanele facatoare de minuni de la Hadambu
Confesiunile unui satanist pocait
