Misterul inelului
Nimeni nu poate spune cand a inceput istoria inelului si nici ce origine are. Cele mai vechi inele, care s-au descoperit pana acum, provin din vechiul Egipt, unde faraonii detineau un inel, ca semn al originii lor divine. Se spune ca zeul suprem al timpurilor respective, cand a plecat din Egiptul de Sus i-a lasat primului sau copil cu o muritoare un inel cu pecete ca simbol al puterii si ca toti sa se supuna fiului asa cum s-au supus tatalui, fiind pasibili de pedeapsa zeilor in mod contrar. Chiar si in Biblie gasim un astfel de exemplu: <Faraon si-a scos inelul din deget si l-a pus in degetul lui Iosif>. In felul acesta, Faraon trecea puterea sa executiva asupra lui Iosif, facand din el primul sau loctiitor.
In Roma antica, inelul era, de asemenea, un simbol al originii sociale. Patricienii purtau inele de aur, ornamentate cu diverse pietre pretioase, pe cand, clasa cavalerilor trebuia sa poarte numai inele de fier. In functie de clasa sociala puteai participa si la viata politica, existand restrictii in ceea ce privea posibilitatea de a deveni senator, tribun sau chiar edil. Oamenii simpli, la inceput, nu aveau voie sa poarte inele. Mai tarziu, aceste restrictii au disparut.
In mitologia greaca, inelul apare mentionat in legatura cu Prometeu. Acesta, dupa ce a furat pentru oameni focul, a fost pedepsit de Zeus si inlantuit pe un varf de munte unde, un vultur cobora din Olimp in fiecare zi pentru a se hrani cu ficatul sau. La insistentele lui Hercule, Zeus l-a iertat pe Prometeu si l-a eliberat, dupa ce i-a dat o veriga facuta din lantul cu care fusese inlantuit, pe care pusese o bucata din stanca de care fusese legat. In felul acesta, Prometeu ramane, de fapt, sub controlul lui Zeus prin intermediul inelului primit. Deci, mesajul grecesc arata ca prin inel oamenii devin dependenti de bunavointa zeilor.
Este foarte ciudat cum Biblia descrie inelul aproape numai prin prisma paganilor, al egiptenilor sau altora, si cum nici un crestin nu primeste de la Dumnezeu sau Isus, inelul sau verigheta. Exista cateva pasaje in care apar si situatii cu inel, dar acesta este folosit doar de catre cel mai batran membru al familiei, ca simbol al influentei acestuia in interiorul familiei. In aceste conditii apare o intrebare logica: de ce preotii, de orice rit, pretind purtarea pe deget a unei verighete, atunci cand se casatoresc doua persoane? Care este secretul impunerii purtarii verighetei de catre cei casatoriti, cand nici Dumneze si nici Isus nu au pretins asa ceva? Cititi Biblia si veti vedea care sunt legamintele Domnului cu fiii oamenilor. Nicaieri nu veti gasi vreun pasaj in care sa se recomande macar, purtarea verighetei. De altfel, aici avem de-a face doar cu un obicei pagan preluat de crestinism (asa cum este si bradul de Craciun - in drumurile facute de Isus sau de Iosif si Maria nu existau brazi – asa cum sunt o serie de obiceiuri de botez, de nunta sau de inmormantare, preluate de crestini de la religiile cu care au venit in contact). Mai mult, primii care au inceput sa poarte inele ca semn al casatoriei, au fost romanii, tocmai prigonitorii crestinilor. Primul inel crestin dateaza din secolul al II-lea, adica tocmai din perioada in care au fost ucisi cei mai multi crestini. Urmasii lui Petru, papii din Roma, poarta inele <ale pescarului> care il infatiseaza pe apostol tragand o plasa de pescuit dupa el.
Prima relatare despre un inel ne apare in mitologia greaca, atunci cand Prometeu a indraznit sa fure focul sacru al zeilor si sa-l daruiasca oamenilor. Pentru ca a relevat muritorilor cheia pentru evolutia lor, titanul a fost crunt pedepsit de stapanul zeilor. Zeus insusi l-a inlantuit de o stanca din Caucaz pentru 30. 000 de ani si isi trimitea vulturul in fiecare zi pentru a manca ficatul titanului. Prometeu a scapat doar datorita interventiei lui Hercule care a smuls lanturile si a ucis vulturul. Cum Zeus avea nevoie de Hercule, a acceptat eliberarea lui Prometeu dar i-a daruit acestuia o veriga din lantul robiei, pe care eroul eliberat a purtat-o toata viata pe deget. Este prima semnalizare a inelului ca simbol al puterii.
In Biblie cea mai veche semnalizare a unui inel o gasim in povestirile despre Iosif, cel vandut de fratii sai si ajuns, prin grija Domnului, al doilea om al Egiptului. Ca recunoastere a meritelor sale ca loctiitor al lui Faraon, acesta din urma i-a daruit evreului propriul sau inel, ceea ce ii permitea acestuia sa ia orice decizie fara a-l mai intreba pe stapanul sau.
Cel mai cunoscut posesor al unui inel a fost legendarul rege Solomon, cel caruia Dumnezeu ii daruise puteri nemasurate ca putea porunci spiritelor si demonilor. Cu ajutorul inelului sau, Solomon se deplasa la orice ora din zi sau din noapte prin vazduh, catre locurile unde lumea asta se suprapunea cu lumea spiritelor si acolo asculta cela mai ascunse secrete ale Universului. Alte povesti adevarate spun ca inelul lui Solomon avea atasata o piatra pretioasa in care relege putea vedea orice persoana pe care o dorea, indiferent de locul unde se gasea aceasta.
Mai tarziu, inelele au inceput sa circule ca etalon de ierarhie sociala. Egiptencele purtau inele in functie de starea lor sociala. Cele mai sarace de fier si bronz sau de argint si aur. Cei care au “lansat” moda inelelor au fost, insa, romanii. La inceput inele purtau doar cetatenii romani - sclavilor le era interzis acest lucru. Apoi, inelele de fier au fost folosite ca simbol de casta. Respectiv doar clasa sociala a cavalerilor purtau inele de fier, indiferent de nivelul de bogatie al cavalerului. Unul dintre celebrii purtatori de inel de fier a fost Cezar, cel mai mare cuceritor al tuturor timpurilor. Senatorii, tribunii, consulii si ceilalti demnitari romani purtau inele de aur. Abia in secolul al VI-lea, printr-un decret al imparatului Justinian s-a desfiintat interdictia purtarii de inele daca nu apartineai unei anumite clase si au fost abolite legile care ii pedepseau drastic pe cei ce incalcau legea. Si tot la romani inelul s-a dezvoltat ca simbol al libertatii, sclavii eliberati primind de la stapanul lor un inel de aur pe care trebuiau sa-l poarte pe deget toata viata, ca aducere aminte a vietii lor trecute.
Scrierile vechi amintesc despre folosirea unor inele strict in scop terapeutic, metalele din care erau facute si pietrele inlantuite permitand accesul purtatorului la anumite nivele spirituale si energetice superioare. Doar simpla purtare a inelului nu era suficienta pentru declansarea fortelor oculte necesare pentru vindecarea unui bolnav. Trebuia sa ai si cheia de deschidere a usii catre lumea spiritelor, cheie pe care initiatii o transmiteau doar celor merituosi si celor pregatati pentru o evolutie spirituala. Grecul Galenius, doctor la origine, scria prin secolul al II-lea unui rege al egiptenilor despre existenta unui inel magic, un inel care avea o piatra de iaspis verde cu desenul unui dragon incercuit de raze. Dragonul era un simbol al soarelui si amintea, practic, de legamantul facut de Apollo, zeul Soarelui, cu fiul sau Asclepios, cel mai celebru medic din toate timpurile. Galenius afirma ca puterea vindecatoare a inelului era atat de mare, incat simpla sa purtare il vindeca pe posesor de orice boala digestiva.
Regii Angliei vindecau epilepsia cu o simpla atingere
Asa spun povesti adevaratele care afirma ca, intr-o zi, unul din regii Angliei, Eduard, in drumul sau prin tara a intalnit un cersetor. Cum nu avea nici un ban la el, Eduard i-a daruit cersetorului un inel drept pomana. Impresionat de fapta regelui, cersetorul, care in realitate era Apostolul Ioan deghizat si coborat din ceruri, a conferit inelului regal puteri vindecatoare. Daca regele, posesor al inelului isi punea mainile pe un bolnav de epilepsie, acesta era imediat vindecat. In semn de pretuire si recunostinta, regii Angliei care i-au urmat lui Eduard, pana la Regina Maria, daruiau inele supusilor sai in fiecare Vineri Mare.
Inelul de logodna
Cetatenii Urbei Eterne au fost primii care au folosit inelele pentru a lega partenerii intre ei prin ritualul casatoriei. La ceremonia de logodna, barbatul ii daruia femeii un inel simplu, de fier, ca simbol al parteneriatului si al posibilitatilor sale financiare. Interesant este faptul ca la romani casatoria se putea face si pe un anumit termen, dinainte stabilit de cei doi parteneri iar un sot isi putea imprumuta, efectiv, sotia unui prieten, de asemenea pentru o perioada de timp. Se proceda asa mai ales in cazurile in care un barbat nu avea copii si atunci imprumuta sotia unui prieten pana la nasterea copilului sau in cazul in care, evident, femeia placea unui patrician si acesta reusea sa o cumpere de la sotul sau.
material publicat de www.razboiulnevazut.com
