Manastirile de maici în zilele noastre

În ceea ce priveste trecutul nostru, desi a fost împodobit cu o rodnica si bogata viata monahala, au existat totusi foarte putine manastiri de calugarite. În Rusia pravoslavnica însa, la începutul veacului XX, mai precis în 1914, numarul calugaritelor era de 73 000, iar al calugarilor de 21 000 (J. Meyendorff). Sub influenta acestui fenomen din Rusia, în a doua jumatate a sec. al XlX-lea s-au înmultit si la noi manastirile de monahii, cele mai multe, însa, cu viata idioritmica (adica de sine). Doar în Oltenia viata chinovitica a functionat si s-a consolidat bine si în manastirile de maici, urmînd modelul bunei organizari a vietii de obste ce se gasea în manastirile de calugari. De aici, dupa 1948, s-a inspirat Parintele Patriarh Iustinian Marina care, din 1948-1959, a organizat toate manastirile românesti, urmînd rînduiala vasiliana, ridicîndu-le la un nivel cum nu mai fusese pîna atunci.
„Dar totusi exista o viata de obste sub raport duhovnicesc si în manastirile de sine, avînd educatia si rugaciunea în comun si acelasi scop final: mîntuirea. Obstea se vadeste si în cele materiale, acolo unde sunt organizate ateliere, munci agricole în colectiv, iar masa servita în sala de mese. Nu poate fi, deci, vorba de o viata de sine... Ca asezare a chiliilor, multe manastiri (de maici), prin casele individuale, grupate în jurul bisericii, poarta forma manastirilor Sfîntului Pahomie. Iar acolo unde într-o casa locuiesc mai multe maici sub îndrumarea celei mai vîrstnice, aspectul pahomian este si mai evident.”
Începînd din deceniul al III-lea al sec. XX, Oastea Domnului si-a înmultit asociatiile în Muntenia si Moldova; acestea au îndemnat multe fete spre manastiri, cel mai frecvent spre cele traditionale. Dar (poate si din neatentia chiriarhilor respectivi), s-a încercat si înfiintarea de manastiri de catre persoane care nu ucenicisera în manastirile deja existente. Asa a fost cazul manastirii Podul Bulgarului, la 6 km de Rîmnicul Sarat, construita în 1940, în urma unor minuni întîmplate unei fecioare din Oastea Domnului. Aceasta asociatie a avut totusi un mare rol aici, caci pe de o parte a construit chilii si biserica, iar pe de alta a stiut sa orienteze entuziasmul tinerilor, astfel încît devierile de la viata traditionala au fost mici si remediabile.
Este adevarat ca în perioada aceea, înainte de cel de-al doilea razboi mondial, fenomenul minunilor, fie ele autentice sau doar parute ca ar fi de la Dumnezeu, capata amploare, stîrnind în mase curente de evlavie care aveau nevoie de calauzire. O lucrare a vremii atragea atentia asupra pericolului acestor fenomene (Minuni si false minuni). Am vazut ca la manastirea Podul Bulgarului fenomenul n-a aduc alunecari doctrinare, caci Oastea Domnului a dat roade bune acolo unde preotii au fost în fruntea turmei si turma a ascultat glasul lor.

Cazul Vladimiresti

Din nefericire, nu la fel s-a întîmplat în judetul Tecuci (astazi, Galati), pe raza comunei Vladimiresti. Aici si-a facut aparitia o fata vizionara, o tînara de 16 ani careia i s-a aratat Maica Domnului si i-a poruncit sa ridice acolo o manastire numai de fecioare neîntinate, fapt ce a dus la zidirea unei manastiri cu biserica în mijloc si bine populata, osteneala muncilor fiind depusa de tinerele fete. Manastirea s-a ridicat cu aprobarea Episcopiei Romanui, care tutela acest judet. Stareta a fost rînduita aceasta fata, devenita „Maicuta Veronica”. Conducînd însa numai dupa viziunile proprii si desele aratari ale Sfintei Fecioare Maria, neavînd nici un dram de noviciat în vreo manastire cu traditie, neascultînd nici de batrînul lor duhovnic, Clement Cucu, fiind si adulata de credinciosi, mireni de la oras, parcurgînd studiile liceale la fara frecventa, fiind convinsa ca ea este trimisa de Dumnezeu etc, a suferit caderea de dreapta, despre care vorbesc Sfintii Parinti.

La aceasta a contribuit din nefericire si Episcopia, care a calugarit si preotit pentru manastire un tînar teolog ardelean, ce nu fusese înainte instruit în vreo manastire cu traditie si nici nu practicase mai înainte preotia. Amîndoi, acesta si Maicuta Veronica, secondati de alte cîteva calugarite, unele cu idei legionare de tip Codreanu si cu un nationalism specific perioadei interbelice, au iesit fara sa-si dea seama de sub rînduiala liturgica si practicile traditionale calugaresti, alminteri obstea fiind organizata si functionînd la înalti parametri. Tocmai aceasta parte vazuta a facut sa nu fie sesizate la vreme unele trasaturi de fond ale infrastructurii vietii monahale si ale misionarismului propriu manastirilor. Crestinii soseau din toate partile în numar foarte mare. Tînarul preot si duhovnic, adoptînd procedeul lui Ioan de Kronstadt, din URSS, citea doar molitva de dezlegare închinatorilor si-i împartasea pe toti, fara spovedanie individuala. Maicuta, sfatuita de un preot de mir, Stahie, refugiat din Basarabia, a introdus împartasirea tuturor maicilor în fiecare zi. Pîna sa vina preotul cel tînar, pentru ca duhovnicul batrîn nu le putea povatui la asa ceva, acest mistic basarabean le-a sfatuit sa sustraga pe furis din Sfintele Taine, pastrate în chivotul de pe Sfînta Masa din altar. Si ele asa au facut, purtînd împartasania la ele. Orientarea puternic nationalista a dus la greseala de a da caracter politic extremist acestei miscari religioase, tocmai cînd comunismul se consolida si cînd Sfîntul Sinod cauta cai de supravietuire în fata ateismului bolsevic.

Episcopul eparhiot din 1953-54 si însusi Parintele Patriarh a intervenit spre a stopa erorile aparute si deja notorii. Si ar fi avut succes. Dar tocmai în acea perioada N. Hrusciov, conducatorul suprem al URSS-ului, a reluat lupta ideologica împotriva religiei, a preotilor si a monahilor, relansînd cu intensitate prigoana stalinista de pîna în 1941 cînd a avut loc începerea razboiului contra URSS (Meyendorff, p. 114, alin. 3 si 115, alin. 1). Se stie ca în 1941, Stalin si guvernul sovietic îsi schimbasera în mod brusc si radical tactica în domeniul religios. Pîna în 1943, „s-a produs un veritabil miracol, prin reaparitia în Rusia a unei Biserici traditionale, fidela în toate privintele canoanelor si riturilor ortodoxe”. (Ibidem, p. 113, alin. 3 si 114, alin. 1). Maicuta Veronica si tînarul preot slujitor nu s-au supus masurilor legale de remediere a cultului si nu si-au înfrînat entuziasmul nesocotit, ci s-au împotrivit Sfîntului Sinod al carui membri erau ierarhi anteriori instalarii comunismului la noi – cu exceptia Patriarhului. Luciferismul din acest mic grup de conducere a Vladimirestilor (poate încurajat tainic de uneltele hruscioviste) a dus la desfiintarea manastirii în 1955. Mai apoi, în 1959, a avut loc marele genocid asupra manastirilor românesti, cînd 75% din personalul total al manastirilor (numarînd 10 000 de vietuitori atunci), a fost scos prin viclenie sau fortat din manastiri si trimis în viata de lume (lucrarea „Întru apararea fiintei Neamului si Bisericii stramosesti”, p. 19).

Pentru a linisti vîltoarea revoltei din masa obsteasca a Vladimirestilor, alcatuita din maici si surori bune, dar atîtate si îndîrjite de acel grup rebel, Patriarhia a dat dispozitie teologilor competenti sa combata durerosul fenomen Vladimiresti prin studii dogmatice si patristice. Atunci au scris Pr. Prof. D. Staniloae, soborul manastirii Sihastria în frunte cu înduhovnicitul Parinte Cleopa si chiar cel care semneaza acest studiu.

Dupa evenimentul din 1989, în martie 1990, la propunerea chiriarhului locului, Sfîntul Sinod (în lipsa Patriarhului), a aprobat reînfiintarea manastirii, consimtind la aceasta si Ministrul Cultelor. Stareta a fost numita însasi maica Veronica cu un grup în jurul ei. Dar în perioada aceasta îndelungata, dupa 1964, dînsa suferise grave traumatisme ideologico-religioase sub influenta unui tînar laic, fiu duhovnicesc al Manastirii Vladimiresti. Dupa 1989 au aparut, dactilografiate, lucrari semnate de acesta si de maica Veronica infestate cu ezoterism, budhism, spiritism etc, conceptii pe care, sunt convins, aceasta monahie nu le cunoaste. De exemplu, în cele doua volume „Viata Maicutei Veronica”, ed. Arhetip, unde publica sincretistul Vasile Andru, semnatara volumelor sustine ca Buddha sta la picioarele Sfintei Treimi. Toata odiseea maicii Veronica a fost sumar, dar coerent tratata în „Cronica Romanului”, vol. V, si în „Calea de mijloc”, la paginile indicate în bibliografia de la sfîrsitul acestui studiu introductiv.

Prin grija permanenta a tînarului ierarh al locului, ucenic al Parintelui Cleopa si al Parintelui Ioanichie Balan, care l-a si luat pe sub mantie la calugarie (dec. 1980), sunt informat ca se îndreapta lucrurile. Este adevarat ca, privita sub raport gospodaresc si disciplinar, obstea de acum a Vladimirestilor se prezinta bine. Nu stiu daca, launtric, maica Veronica s-a lecuit întru totul de boala falselor minuni si de tarele ezoterismului – Dumnezeu stie –, dar reminiscente din orgoliul staretei de altadata mai sunt înca evidente în unele împrejurari ocazionale. Oricum, s-ar cuveni ca maica Veronica sa se smereasca si sa renunte la fastul cuvenit numai arhiereilor, caci sunt informat ca atunci cînd se duce la slujbele mari de la biserica, vine preotul si o însoteste, înconjurata de maici si cu ceremonial (ceea ce nu am vazut în nici o manastire, în cei 64 de ani de cînd am intrat în manastire, nici în cele mai mari manastiri de calugari).

De asemenea, ar trebui sa-si dovedeasca sentimentul de comuniune si dragoste fata de surorile ei, raposate cînd au construit manastirea si dupa aceea, si sa binevoiasca a-si muta mormîntul pregatit lînga ele, în cimitir, nu lînga biserica din incinta; iarasi, ar trebui sa faca efortul sa pastreze pe brîul de sus al bisericii numai pictura Adormirea Maicii Domnului iar în locul unui brîu al Maicii Domnului în diferite fete, sa picteze sfinte cuvioase maici în frunte cu Sfînta Maria Egipteanca, despre care se cînta în canonul Sfîntului Andrei Criteanul (Sfînta care sta în fruntea sfintelor fecioare si calugarite din ceruri); daca aceste cîteva recomandari le-ar aduce la împlinire în tacere si cu duh smerit, fara îndoiala ca ar putea avea o alta situatie cînd va ajunge la Judecata particulara, de care, oricum, se apropie; sa-si aduca aminte învatatura Domnului ca Împaratia cerurilor este a celor saraci cu Duhul, a celor smeriti.

Studiu de Arhim. Ioasaf Popa publicat ca introducere

la volumul „Feciorie si castitate în epoca de aur a Patristicii (313-430)”

, editura Anastasia, Bucuresti 2001.

Flash Templates byFlashMint