La un pas de a-mi pierde iubita

Incep cu niste cuvinte cu care, de fapt, ar trebui sa inchei aceasta relatare: dragostea nu se cumpara. Am sa va povestesc despre un personaj ingamfat care a constatat asta pe pielea lui.

In vremuri de restriste si de neplacuta amintire, patronul companiei de calculatoare la care lucram a incercat, cu indarjire, sa-mi sufle iubita, o secretara pe nume Magda, cu care eu traiam de un an si ceva. Ne iubeam, asta era o stare de fapt cat se poate de limpede. Nu eu si patronul, ci eu si Magda.

Deci munceam ca informatician la firma patronata de un individ gras, matahalos, in varsta de patruzeci si sapte de ani. Eu aveam pe atunci treizeci si doi si eram celibatar. Patronul era insurat si avea doi copii.

El, snob, nesimtit, dupa ce facuse eforturi subtile, insidioase, perfide, nemernice de a-mi fura femeia, n-a mai rezistat si mi-a spus de la obraz ca o vrea pe Magda si ca trebuie s-o las in pace daca mai vreau sa raman in firma lui. Mitocania asta s-a comis intr-o vineri, cand patronul m-a chemat in biroul lui. Avea un birou cat o sala de festivitati.

Din spatele unui pupitru din lemn masiv, unde statea tolanit pe un jilt, patronul a mormait:

- Ia loc, Nelule!

M-am asezat pe un fotoliu, langa o masuta pentru cafea si am zis:

- Sunt la dispozitia dumneavoastra, domnule.

Aveam impresia ca nu m-a auzit. Se uita pe tavan, fuma si rasucea intruna bratara unui enorm ceas de aur, de un asemenea prost-gust ca nu-ti ramanea decat sa admiri, ca pe o proba de curaj, ideea de a-l purta la mana. Palma de la mana cu ceasul ii era ingreunata de un inel masiv cu insemne heraldice sau ceva de genul acesta. Pe sub pupitru i se vedeau labele picioarelor, scoase din pantofi. Din cauza fumului de tigara, nu puteam sa-mi dau seama daca picioarele ii put sau nu. In orice caz, aratau butucanoase, grosolane, ca niste picioare care put.

“Picioare care candva au purtat cizme”, mi-am zis eu, gandindu-ma ca, inainte de Revolutie, a fost ofiter de Militie. Militian imputit, pe onoarea mea! Oare cum se impaca educatia lui comunista cu capitalismul putred in care se lafaia acum?

Intr-un tarziu, a catadicsit sa-mi vorbeasca:

- Ba, Nelule, tu-i pastele ma-si de viata, ce treaba ai tu cu Magda, adicatelea cu una dintre secretarele mele?

- O iubesc, domnule presedinte.

I-am zis “presedinte” pentru ca era presedintele companiei, presedintele consiliului de administratie.

- O iubesti, carevasazica... Ba, putoi cu ochi, in firma mea nu iubesti pe cine vrei tu! s-a rastit el la mine.

- Nu stiam ca dragostea poate fi conditionata.

- Lasa, ca stii acum! Pe Magda a pus ochii mandea, adica subsemnatul. E clar?

- E clar, dar e inutil. Magda nu va renunta la mine in favoarea dumneavoastra. Cel putin asa sper.

- Mi se falfaie de sperantele tale, intelegi? Vom vedea daca renunta la tine ori ba... Tu n-ai cum sa-i oferi ce ii pot oferi eu, pentru ca esti un cacacios care mananca parizer. Daca nu te-as plati eu pentru a sta degeaba, caci te pricepi la calculatoare ca pestele la religie nu l-ai avea nici p-ala.

- Pot sa plec?

- Nadajduiesc sa nu pleci de tot. Astazi cara-te la biroul tau, du-te invartindu-te, dar gandeste-te bine la ce ti-am zis, daca vrei sa mai ramai in firma mea.

- Va salut, domnule presedinte!

- Hai sictir!

Dupa ce a vazut ca nu cedez, patronul a schimbat tactica, daca putem numi tactica tertipurile lui primitive. A inceput sa-i faca Magdei daruri scumpe, a urcat-o in functia de “consilier” si nu mai prididea sa o momeasca cu bani. Patronul nostru isi imagina ca face toate aceste avansuri pecuniare in taina, adica in taina fata de mine, gandindu-se probabil ca Magda n-are niciun interes sa-mi spuna, dar ea mi-a destainuit totul. Ne amuzam amandoi (ba mint, eu ma mai si enervam) de eforturile zadarnice ale satirului burtos si mergeam la restaurant sau in excursii cu banii din primele exorbitante pe care incepuse sa le primeasca iubita mea.

O intrebam pe Magda:

- Domnisoara consilier, oare omul asta va renunta vreodata?

- E adevarat barbat. Nu te poti abtine decat de la viciile care nu te mana suficient de tare! a glumit ea.

- Si daca cedezi? o iscodeam eu.

- In cazul acela, cred ca... as face dragoste cu catuse. Fostii politisti se pricep la asa ceva! zicea Magda.

Si, pentru un timp, viata a mers mai departe, cu Magda in bratele mele si cu patronul ca o sula grasa varata in coaste.

Pana la urma, patronul m-a dat afara din firma. Dar, dupa trei zile, a plecat si Magda de la compania hartuitorului nostru. Am mai trait cu ea inca doi ani, dupa care, probabil plictisindu-se de mine, s-a cuplat cu un medic stomatolog, debarasandu-se de subsemnatul ca de o masea tematica, adica stricata. N-au incercat nici macar sa-mi plombeze, cu oarece scuze si motivatii, gaura din suflet, m-au sfidat. Valvataia iubirii dintre mine si Magda s-a stins ca un foc de paie.

“De ce iubim femeile?”, se intreba poetul Mircea Cartarescu. Eu am gasit raspunsul: pentru ca suntem idioti.

Autor: Ioan

Adauga link partener | Facebook of Sex  | Foxcrawl.com Site de stiri in engleza cu PR3, Alexa=55000, trafic peste 5000 zilnic. | Clinici de fertilizare din Romania Portal - Clinici de fertilizare din Romania | Narghilea Narghilea | Casa DEX Casa DEX | Fara contabilitate Fara contabilitate | Cine sunt Cine sunt | 

Flash Templates byFlashMint