Imaginea noastra despre Barbatul Perfect
Odata, in adolescenta, am intrebat-o pe mama cum ar trebui sa fie sotul meu. Mama mi-a zambit surprinsa, si de teama ca intrebarea mea sau raspunsul ce avea sa vina sa nu ma faca sa ma razgandesc, s-a apropiat de mine si mi-a spus cat se poate de serios: „viitorul tau sot va fi barbatul pe care tu il vei considera potrivit in rolul de tata al copiilor tai”. Neasteptat raspuns pentru mine, la vremea 
aceea. Mi-a dat de gandit si cred ca abia dupa vreo douazeci si ceva de ani aveam sa ajung la profunzimea lui.
Cand avem doar 20 de ani, idealul de barbat este descris cu multe, chiar foarte multe amanunte: sa fie inalt, frumos, trup sculptat, inteligent cu simtul umorului, ambitios, dintii neaparat albi, facultate buna, viitor stralucit, sa fie indragostit pana peste cap (de noi, fireste), sa ne acorde tot timpul din lume, sa ne considere mai importante decat prietenii cu care iesea inainte sa ne intalneasca, eventual sa provina dintr-o familie buna, sa aiba ceva bani, iar masina sa-i fie un accesoriu absolut obligatoriu.
Dupa 25-26 de ani, barbatul nostru perfect incepe sa-si mai cearna din minunatele calitati, concluzia fiind ca tipul cu trup sculptat nu este neapart unul care sa-si doreasca atentia unei singure femei, iar banii si masina sunt lucruri care se pot realiza, pe parcurs, daca exista dragoste, intelegere si idealuri comune. Cu siguranta o afirmam si pana acum, dar numai in aceasta perioada cred ca incepem sa realizam, cu adevarat, ca esenta unui om castiga lupta cu esteticul sau, atunci cand vorbim de relatiile de durata.
Dupa 30 si ceva de ani, ne modificam si mai mult perceptia asupra idealului de barbat pe care dorim sa-l avem alaturi. Tabieturile proprii si obisnuintele care au prins radacini adanci in comportamentul fiecaruia, fac din potrivirea partenerilor care se decid sa incerce o relatie impreuna, adevarate raritati. Devine din ce in ce mai greu sa faci loc in cotidianul tau deprinderilor partenerului si sa le accepti ca atunci cand le stii dintotdeauna.
Calitatile pe care speram sa le gasim in partenerul ideal, dupa ce trecem pragul de 30, sunt mai putine, dar mult mai cuprinzatoare. Il descriem prin cuvinte ca “un om normal”, “care sa ma iubeasca”, “sa vrea o familie cu mine”, “sa fie bun si iubitor”, “sa ma inteleaga si sa ma iubeasca asa cum sunt”. Ne dorim, asadar, siguranta si stabilitate. Cautam barbatul matur, sigur de sine, care sa aprecieze bogatia unei relatii stranse si stabile, care sa iubeasca si sa fie loial din convingere. Ne dorim, cu tot sufletul, iubirea aceea perfect rotunda, fara hibe prea mari, in care sa ne simtim ocrotite, mai ales impotriva propriilor ganduri sau temeri.
Dupa 40 de ani, probabil ca rubricile de bifat in lista de prioritati ar fi si mai concise. Poate vom fi inca in cautarea barbatului perfect, sau, intr-un moment de maxima sinceritate, am recunoaste sansa unei relatii frumoase, risipita in zadar, din cauza slabiciunilor sau a standardelor in care cautam sa o incadram, traversand atunci o anumita etapa a vietii noastre.
Nu pierdeti relatia potrivita sau chiar marea dragoste, iubind dupa sabloane! Nu mai incercati comparatii inutile si nu analizati fiecare gest! Trairile, armonia, actiunile, cuvintele, gesturile sunt proprii fiecarei relatii! In fiecare te poti comporta diferit, dar numai intr-una dintre ele te vei simti tu inseti si totul va decurge cu normalitatea ispititoare, ravnita de-o vesnicie, parca. In acele momente, privind persoana de langa voi, veti avea imaginea exacta a barbatului perfect.
Olivia
