Evaluare eronata sau eroare de evaluare? Aceasta-i dilema!
 
Cat de prost poate fi romanul de rand atata vreme cat altii il considera foarte prost?! Acum sa ne lamurim ce inseamna sa fii prost. Prost inseamna sa locuiesti in Romania si sa ai impresia ca toti cei cu care ai de-a face sunt cinstiti si te trateaza ca pe un egal al lor.  Prost mai inseamna si sa ai incredere in oameni si sa te astepti ca un serviciu pentru care ai platit nu cat ti s-a cerut ci mai mult decat atat, sa fie bine facut...
 
In conditiile in care multi doresc sa obtina un credit ipotecar, una dintre cerintele bancii este aceea ca solicitantul sa apeleze, pentru evaluarea imobilului, la un evaluator agreat de banca. Cei mai multi stiu, din barfe si din experientele altora, ca daca vrei ca apartamentul sa-ti fie evaluat la o suma suficient de mare, trebuie sa scoti niste bani din buzunar, pentru evaluator. Nu vorbim despre taxele percepute de evaluator si pentru care primesti, uneori, chitanta. Vorbim despre sumele de bani pe care te straduiesti sa le bagi in buzunarul evaluatorului sub diverse denumiri, ocolind cuvantul “spaga” care iti poate crea neajunsuri.
De exemplu, ii spui ca ai nevoie cat mai repede de evaluare si ca banii suplimentari sunt pentru munca lui suplimentara, ca sa stea peste program sau chiar in week-end si sa iti rezolve problema. Si toata lumea este multumita, cel putin la prima vedere.

Problema este ca, daca dai niste bani, esti sigur ca omul respectiv chiar isi face treaba. Si atunci nu mai citesti raportul de evaluare decat cel mult dupa obtinerea creditului. Si atunci ai surprize mari: vezi ca evaluatorul NU a trecut in raportul de evaluare unele modificari din imobil si care ar fi dus, indiscutabil, la o marire a valorii apartamentului.

De exemplu, ai termopane la toate geamurile iar in raportul de evaluare scrie ca tamplaria este din lemn, normala. Sau ai doua aparate de aer conditionat, functionale, iar pozele luate de evaluator din apartament arata totul, mai putin aparatele de aer conditionat. Mai ales ca, in raportul de evaluare, exista o rubrica unde se putea trece si existenta aerului conditionat. Se mai intampla sa ai usa metalica iar in raportul de evaluare sa nu iti apara nici asta. Si iarasi, se mai intampla ca in apartamentul pe care vrei sa il cumperi, caloriferele sunt complet noi – lucru care nu apare in raportul de evaluare – iar instalatiile sanitare abia inlocuite – in timp ce in raport, evaluatorul a trecut ca sunt vechi. Evident, evaluatorul a uitat sa mentioneze in raportul sau ca balconul este inchis.

Dupa cum spuneam, astea toate le citesti abia dupa ce banca te anunta ca in loc de 100.000 de euro, solicitati, iti da doar 90.000 de euro. Iar in primul moment iti vine sa suni la OPC si prin alte parti dar realizezi ca este prea tarziu si sa singurul lucru pe care l-ai face in felul acesta ar fi sa-ti bati singur cuie in talpa, sa declansezi vreo ancheta, sa faci banca sa-si revizuiasca decizia. Asa ca strangi din dinti, te duci in fata oglindei si iti spui ca ai fost un prost si ca data viitoare o sa fii mai atent.

Deci, dragi solicitante de credite, deschideti ochii si cititi raportul de evaluare inainte de a-l depune la banca. Este un lucru complet gratuit, dureaza doar cateva minute si va poate ajuta sa obtineti banii doriti de la banca. Bani pentru care munciti din greu ca sa-i dati inapoi.
 
Autor: Tesa

Puteti primi gratuit informatii din acest site daca va abonati prin RSS feed sau prin email.
Cati abonati citesc acest website:

Ultimele comentarii din forum:

Loc de munca E poze la greu News2y Camere de copii publicitate online, web design si promovare pe internet Stiri - Roportal ClickLink.ro