Multa vreme, povestea biblica a celor 2 mi s-a parut o prostie. Nu intelegeam nimic. De ce a trebuit Dumnezeu, ca dupa ce l-a creat pe Adam, sa o creeze si pe Eva? Mai ales ca, in Atotstiinta sa, Dumnezeu stia ca nu va fi perfecta. Mai mult, povestea spune ca Dumnezeu a creat-o pe Eva dintr-o coasta a lui Adam. Radeam cand auzeam asa ceva. Tarziu de tot, mai exact ieri, dupa ani de zile, mi-am dat seama cata intelepciune ascunde aceasta banala istorie. Omul nu este perfect, dar e perfectibil. Asta cauta o viata intreaga: sa se perfectioneze. Sa devina mai bun sau mai rau. Constient sau inconstient.
Toti vor spune ca barbatul e superior femeii si ca femeia e cea care, de-a lungul mileniilor, a cauzat atatea neplaceri. Cu toate astea, barbatul nu poate fi perfect fara ajutorul femeii. O viata intreaga iti cauti perechea. Suna ciudat, dar e mostenirea ancestrala lasata de Dumnezeu. Cate cupluri sunt fericite? Nu intreb cate erau multumite cu starea lor. Intreb: cate cupluri sunt cu adevarat?
Stiti in ce consta fericirea? In complementaritate. Atunci cand intalnesti o persoana si iti dai seama cat de diferita e de tot ce ai intalnit. Cand iti place sa stai cu ea, sa vorbesti, pur si simplu sau sa faci orice altceva care te-ar tine in prejma ei. De mii de ani, barbatul alearga dupa ceea ce il completeaza. Dupa acea coasta pe care Dumnezeu, in marea Lui Intelepciune, i-a luat-o si a facut din ea FEMEIA. Nici un barbat nu este complet fara partea luata din el. Nu luati povestea in sensul ei fizic. Nu va ganditi la o coasta din care a fost modelata prima femeie. Ganditi-va la un intreg rupt in 2 si la intalnirea celor 2 parti.
Cunosc povestea a 2 indragostiti care se cauta de secole intregi. Pentru ca au fost blestemati. Dragostea lor a distrus o lume. Si ei au fost condamnati sa se iubeasca si sa nu se intalneasca pana cand nu se va incheia blestemul... Vieti la rand, s-au intalnit, dar regasirile au fost dureroase, uneori tragice. Pentru ca trebuia implinit Destinul. Au fost vieti cand unul iubea si celalalt isi batea joc. Au fost vieti cand unul apartinea unei categorii sociale iar celalalt categoriei sociale opuse. Au fost vieti cand familiile lor, dusmanindu-se, se urau. Si de fiecare data isi dadeau seama de dragostea lor atunci cand era prea tarziu, cand nu se mai putea face nimic, cand sufletele lor erau prea obosite si trupurile lor prea mutilate. Dar isi pastrau speranta pentru viata urmatoare.
Ma ingrozesc doar la gandul unei asemenea pedepse... Dar eu le tin pumnii. Cu fiecare viata trecuta, se apropie finalul. Si atunci vor ramane impreuna pentru totdeauna... I-am cunoscut pe amandoi. El stie cine este el si cine este ea. Ea nu stie nici cine este el si nici cine este ea. Iar el nu ii poate spune nimic. Chiar daca ar face lucrul asta, ea nu va crede. Pentru ca nu a venit vremea sa creada. Iar eu nu pot face nimic. Chiar daca stiu. Nu pot sa iau locul Soartei. Asa ca, uneori, vars o lacrima pentru ei si ma rog sa se intoarca mai repede Acasa. Impreuna.
