In vremurile mai vechi, un tata si-a chemat la el cei 3 copii si le-a spus.
"Acela dintre voi care va face fapta cea mai buna, va primi jumatate din avere". Si au plecat copiii in lume si s-au intors dupa cativa ani.
Cel mai mare a spus: “Eu m-am dus si i-am ajutat pe oameni la munca“.
Cel de al doilea a spus: “Eu i-am imbracat pe cei saraci”.
Apoi a venit randul celui mai mic dintre feciori.
“Tata, zise acesta, eu nu am facut nimic demn. M-am dus la munte si acolo, plimbandu-ma de unul singur, am vazut pe vrajmasul meu cel mai mare dormind pe marginea unei stanci. Si m-am dus sa-l trezesc, pentru ca-mi era teama sa nu cada in prapastie“.
Iata cum ne invata scrierile sfante sa ne iubim pana si vrajmasii, caci si ei sunt fiinte ale aceluiasi Creator, copiii aceluiasi tata ceresc.
