Cum mi-am cucerit sefa
In anul 2005, lucram la o firma de turism, la contabilitate, impreuna cu alti doi economisti, Petre si Marius.
Petre era in gratiile directoarei (o scorpie pe nume Irina, pentru ca el era obedient, avea coloana vertebrala foarte elastica si venea imbracat in costume negre cu dungi albe, la doua randuri, cu vesta scortoasa, camasa alba si cravata neagra). Intr-o zi, am facut glume in legatura cu tinuta lui vestimentara:
- Super costum! De mort adevarat!
- Decat blugii tai jerpeliti... a ripostat Petre.
- Blugii mei sunt de firma, desteptule!
- Firma aia ar trebui sa vanda carnati.
- Oricine se poate reprofila. Mi-l imaginez chiar si pe Adrian Nastase, conducand o retea de sex-shopuri cu produse second hand.
- Eu parca il vad pe Cristi Tabara jucand tenis cu Serena Williams. In alta ordine de idei... da-mi voie sa-ti pun o intrebare!
- Insist!
- Te-a mai sacait directoarea?
- Normal. De ce ar fi facut azi exceptie?
Spre deosebire de “diplomatul” Petre, eu eram in dizgratiile directoarei, nu stiu prea bine de ce, poate pentru ca ma uitam prea obraznic la bustul ei decoltat si la soldurile ei frumoase. Tipa, in varsta de 35 de ani, era buna rau, dar a naibii. Pur si simplu nu putea sa ma sufere. Imi supraveghea si-mi controla activitatea cu lupa, considerand ea, in capsorul ei blond, ca a cauta nod in papura inseamna profesionalism si devotament.
Situatia era limpede: aveam, la ultimul etaj, in biroul de unde conducea destinele firmei, o inamica, iar faptul de a fi simtit dintotdeauna ura sub abnegatia Irinei imi dadea cel putin asigurari in privinta clarviziunii mele.
- Scorpia naibii! am bombanit eu, in birou.Nu mai ramasese decat Petre. Marius era in concediu medical.
Sefu-i sef si-n p…a goala! a filozofat colegul meu.
La aceasta remarca, eu am plescait pofticios, dupa care am zis cu adanca intelepciune:
- Mda...
- Nu-i treaba ta s-o judeci pe directoare, asa cum nu e treaba tarfelor sa se ocupe de politia de moravuri.
- Destept esti, ba, Misule... Cateodata, trezesti in mine o asemenea admiratie, ca-mi vine sa-ti dau una.
Lucram la firma de zece luni si teroarea exercitata de Irina asupra mea imi ajunsese pana peste poate. La inceputul celei de-a unsprezecea luni, mi-am schimbat atitudinea fata de directoare si am inceput sa-i fac curte, dar asa, ca un mascul in calduri, nu ca un subaltern. Irina era sexy, disponibila, complet necasatorita.
S-a imblanzit vizibil... Intr-o zi, a iesit cu mine la o pizza. In alta zi, spunandu-i secretarei sa nu-mi anunte vizita la biroul directorial, am intrat peste Irina, brusc, fara sa bat la usa, tinand in maini un mare buchet de trandafiri rosii. Petre nu pierduse ocazia sa ma intrebe din ce parc i-am luat.
Sefa mea statea cu picioarele pe birou. Vazandu-ma cu florile alea, mi-a zambit (pentru prima oara in viata ei), dar n-a catadicsit sa-si dea jos picioarele.
Fusta i se ridicase atat de mult, incat am simtit ca incepe sa ma ia cu fiori. Desi femeia aceasta e o adevarata scorpie si are un suflet de mercenar, pastra aparenta unei copile inocente.
-Mie mi-ai adus florile? s-a interesat ea.
-Fireste, doar sunt un gentleman.
-Aaa... inseamna ca esti un adevarat cavaler.
- Da si ca urmare te invit la turnir.
- Unde?
-In apartamentul meu. Diseara. Dau o petrecere tare.
- Cine mai vine?
- Nimeni.
- Bag de seama ca nu-ti lipseste tupeul...
- Ca sa fiu sincer, nu-mi lipseste nimic. Cand m-a inzestrat, Batranul a pus tot ce trebuie si la locul lor.
- Ramane de vazut...
- Deci vii?
- Pai... as veni. Dar as vrea sa nu mediatizezi evenimentul in toata firma.
- Voi fi mai discret decat este posibil.
- Propun sa plecam de aici impreuna, pe la 19, dupa ce se duc toti. Mergem cu masina mea. Unde locuiesti?
- In Rahova.
- Preferam Elvetia...
- Nu-i timpul pierdut.
Directoarea, ex-scorpia, a venit la mine acasa, pe onoarea mea – si discursurile ei despre incompetenta mea profesionala s-au transformat miraculos in suspine de placere. In noaptea aceea am imblanzit-o de tot. Instinctele ei feminine le-au invins pe cele ierarhice.
A doua zi, la serviciu, vizavi de subsemnatul, Irina era numai lapte si miere. Se mirau toti ca femeia care ma asuprise se dadea mereu pe langa mine
Am ramas iubiti...
Din pacate, cand relatia noastra amoroasa implinise frumoasa varsta de sase luni (perioada in care am fost promovat la rangul de sef de birou, desigur pentru calitatile mele erectile, nu pentru cele contabile), Irina s-a maritat cu un italian de vreo cincizeci de ani si a plecat definitiv din tara. Abia daca si-a luat “la revedere” de la mine.
Cat despre noul director... e un mosneag acru. Nici el nu ma place, dar cu asta chiar n-am de gand sa fac ceva...
Autor: Mircea
