Ce gandeste o femeie si de ce?
Ce-si doresc femeile? Ce le trece lor prin cap? Asta s-au intrebat mereu barbatii. sa-i ajutam putin...
Am ajuns acasa si m-am cam saturat de peretii goi care ma intampina... si asta la propriu pentru ca abia m-am mutat si inca nu am inceput renovarea... Ma bucur sa te cunosc... Probabil ca primul mesaj dintre noi va fi ceva mai dificil, incercand sa vedem ce ii place celuilalt... sa ne cunoastem mai bine... si asta fara sa facem vreo gresala... sunt asa numitele mesaje de tatonare - toata lumea le uraste dar ai nevoie de ele pana cand se infiripa dialogul...
Ce sa-ti spun despre mine?... Am 'migrat' in Bucuresti la fel ca mai toti tinerii din provincie care au terminat o facultate si nu reusesc sa-si gaseasca un loc de munca acasa. Lucrez design interior, desi am absolvit matematica...si cam atat. Nu-mi place sa ma descriu, asta si pentru ca ceilalti te pot percepe intr-un mod cu totul diferit de felul in care te vezi tu...
Eu am terminat ASE-ul dar pana acum 2 ani nu am profesat serios... Actualmente lucrez la o firma de telecomunicatii, iar din toamna asta ma mut definitiv pe contabilitate...Despre Bucuresti pot sa spun ca este un oras al tuturor posibilitatilor. dar, pe de alta parte, este o adevarata Sodoma si Gomora. Am vazut prieteni buni care in momentul in care au ajuns la bani s-au despartit urat... am vazut lucruri pe care nu vreau sa mi le mai amintesc. Sincer, daca as obtine jumatate din veniturile pe care le iau acum intr-un oras din Ardeal, as pleca fara regrete... Acolo am impresia ca imi voi putea pune in valoare libertatea mea intelectuala si spirituala.
Imi plac lucrurile simple: sa citesc o carte, imi place sf-ul, desi e catalogat de catre unii drept subcultura... Imi place sa rad, sa ma uit la o comedie buna si sa ma plimb cat mai mult prin parc; imi doresc tare mult sa calatoresc - pana acum n-am reusit sa ies din tara, e un vis neimplinit inca. De curand am descoperit si placerile sportului 'extrem' - ca sa zic asa, respectiv parapanta si tiroliana...nu as fi crezut ca sunt in stare de asa ceva, dar...pana nu iti propui sa incerci...
Eu locuiesc momentan impreuna cu o prietena in apartamentul unchilor mei, in zona Piata Muncii – Stadionul National (ma ajuta enorm faptul ca nu platesc chirie). Lucrez destul de departe de acasa, undeva in Pipera: 1 ora dus, 1 ora intors cu metroul si in curand firma isi va muta sediul si mai departe.
Despre SF, nu te lua ce spun unii sau altii. Mie mi s-a parut fascinanta seria lui Asimov, Fundatia...
Mie mi-a prins bine libertatea de acum - m-a ajutat sa ma refac dupa o relatie de 8 ani, cand el a decis ca... nu ne mai potrivim... ma rog, acum nu mai conteaza. Conteaza ca in momentul in care a plecat (sau mi-a dat papucii) m-am trezit fara nici un punct de sprijin... m-am trezit ca timp de 8 ani eu il ajutasem sa-si dea examenele, sa isi ia stampila de expert contabil etc... iar pe mine ma lasasem de-o parte. Asa ca nu aveam nici un punct de sprijin... a trebuit sa o iau de undeva de la "-" (minus), ca sa spun asa...
Intr-un anume fel e bine sa devii indispensabila firmei unde esti, dar in momentul acela trebuie sa ai grija. Se intampla ca firma doar sa te foloseasca si mai tarziu, sa te trezesti cu altcineva pus sef/sefa, in loc sa fii tu, asa cum meriti sau te astepti. Asa ca cel mai bine este sa "faci figuri" ca sa ma exprim asa. Cei care se poarta asa, firma trage de ei sa-i tina si sa nu plece, sa-i multumeasca. Celorlalti, firma le da si mai mult de lucru si se poarta urat cu ei - sau daca nu se poarta urat nici nu-i trateaza cu respectul cuvenit.... Cat priveste distanta, este destul de mica sa poata veni ei la tine...
M-am convins ca oamenii buni sunt luati de fraieri: ca sa primesc marirea de salariu promisa a trebuit sa amenint cu demisia; asa s-au gasit bani - nu cat am cerut eu, dar este o marire; in plus mi-au decontat cheltuielile cu scoala pe anul in curs. Trebuie sa fiu cinstita insa si sa recunosc ca nu stiu contabilitate foarte bine, am invatat din mers. Aici unde lucrez acum fac comert si sper sa mai rezist cateva luni, sa invat partea asta...
Acum sunt intr-o dilema legata de locul de munca. Aici sunt de 1 an jumatate, m-am plafonat si nu am perspective de schimbare interna sau de dezvoltare, dar stiu ce am de facut, cunosc oamenii, lucrurile sunt cat de cat stabile, nu trebuie sa muncesc peste program. La noul potential loc de munca este reorganizare, se trece de la un sistem invechit la un sistem modern, e nevoie de un om care sa se implice in schimbarea asta si sa ia fraiele in mana (asta e tentant pt mine), dar asta presupune munca multa iar financiar oferta este destul de slaba... Simt ca iar o voi lua pe panta evadarii in munca, mai ales ca am si o atractie catre a muncii, fiind educata in spiritul muncii care te face om...Si ajungem iar la subiectul 'motivatie'. Mda, stii bancul ala: 'Doctore, sunt nehotarat, nu stiu ce sa fac: sa ezit, sa nu ezit...
Nu stiu daca este cea mai buna fotografie, dar cu siguranta este cea mai recenta - e facuta in urma cu o luna de zile, la o lansare de carte a unui prieten... Cat priveste inutilitatea discutiilor... e mult de vorbit pe seama ei... Stiai, de exemplu, ca japonezii sau chinezii, care sunt considerati a fi cei mai evoluati ca civilizatie, nu vorbesc niciodata direct? Mai intai au loc discutii banale, se bea un ceai, apoi treptat discutiile aluneca inspre punctul de interes. Dar niciodata acel punct de interes NU este specificat direct!!! Este foarte interesant. De exemplu, daca vor bani, niciodata nu vor cere. Vor spune, cel mult, ca se gandesc la niste solutii sa faca rost de bani etc... Dupa care, vor spune ca daca gasesc persoana respectiva, ei sunt dispusi sa... Ideea este urmatoarea: daca sunt refuzati, nu se vor simti jigniti, pentru ca cererea nu a fost facuta direct iar refuzul nu a fost facut direct... Hai ca m-am prostit de tot... ma apuc eu acum sa vorbesc despre civilizatia chineza si japoneza... Cu siguranta nu e un subiect agreabil pentru ora asta a zilei...
Puteti vedea celelalte coafuri aici:
Poze preluate cu acordul site-ului www.infomariaj.ro
