Ce nu stiati despre Craciun

Ce nu stiati despre Craciun

Desi destul de detaliate, nici una dintre cele 4 Evanghelii cunoscute (si nici cea de a cincea, atribuita Apostolului Toma), nu vorbesc nimic despre data nasterii lui Isus. Oricum, la inceput ziua nasterii Domnului era serbata pe 6 ianuarie. Abia in anul 354 d. H., episcopul Romei, Liberius, pune nasterea lui Isus pe 25 decembrie. Sa fi fost cinstitul episcop un adevarat erudit si istoric al crestinismului? Se pare ca nu asta a fost cauza. Inlocuirea datei de 6 ianuarie cu data de 25 decembrie a avut la baza motive de ordin politic si religios. Din pacate. La vremea respectiva, cultul cel mai raspindit era al zeului Mithra, zeu al Soarelui. Majoritatea locuitorilor imperiului roman se inchinau soarelui pe care-l celebrau la 25 decembrie. In dorinta sa puternica de a raspindi cit mai mult crestinismul, Liberius a pus cu de la sine putere ziua nasterii Domnului ca fiind pe 25 decembrie, in ideea ca religia pagina o sa dispara treptat si va lasa loc pentru crestinism. De altfel, nu era prima adoptie pe care o facea Biserica. Tot asa procedase cu menhirii, care erau adorati in lumea celtilor – le-au pus o cruce in virf. La fel au procedat cu eroii greci, care au fost inlocuiti de martirii crestini. Dar, adoratorii zeului Mithra se incapatinau sa devina crestini.

Cultul fusese adus de soldatii romani din Asia si fusese imbratisat cu frenezie de armata si de aristocratie. O serie de imparati au favorizat noul cult solar. In virful ierarhiei divine se afla Timpul, iar Soarele era adorat ca principiul existential al oricarei fiinte vii. Fiul Timpului purta numele de Ahura Mazda, iar stapinul Intunericului se numea Ahriman. Mithra se nascuse dintr-o stinca si aliat cu Soarele, invinge raul. Apoi sacrifica un taur, din sangele caruia se nasc toate vietuitoarele. El este mintuitorul oamenilor, mijlocitorul dintre acestia si stapinul suprem. Initial misterele lui Mithra se compuneau din botez, impartasanie si posturi.

La randul sau, Ahriman, desi invins de Mithra, nu e prezentat ca un demon distrugator, ci ca o componenta esentiala necesara echilibrului universal. Orice fapta buna era contrabalansata de una rea. rhanghelii il insoteau pe Ormuz iar geniile rele pe Ahriman. Se stia ca la sfirsitul veacurilor Ormuz il va invinge pe Ahriman, iar mortii vor invia si vor fi judecati la Judecata de Apoi. Pedepsele urmau sa fie vesnice. Aceasta credinta care considera viata ca o lupta permanenta impotriva raului avea menirea de a dezvolta energia individuala a fiecaruia. Misterele lui Mithra cuprandeau 7 grade, initiatii fiind supusi diverselor probe. Ritualurile initiatice se desfasurau in sanctuare subterane de dimensiuni mici unde intrau cel mult 100 de persoane. Accesul la grote se facea printr-un sistem de tunele iar in apropierea lor exista mereu un izvor.

La misterele mithrice nu participau femeile, fiind un cult destinat in exclusivitate barbatilor, in calitatea lor de luptatori. Un lucru este destul de interesant. Si anume faptul ca termenul de mithra a fost preluata de preotii ortodocsi, acoperamantul lor purtind aceasta denumire. Intr-un final, un semn facut pe frunte cu fierul rosu il inregistra pe credincios in armata zeului de neinvins. Apoi botezurile purificau corpurile credinciosilor, iar impartasania si gustarea vinului rosu dadea adeptilor puterea sa lupte cu spiritele rele atat in viata asta cit si dincolo de ea, in moarte. Pentru ca lupta dintre Bine si Rau era permanenta. Dar sufletele pioase conduse de Mithra scapau mereu de atacurile demonilor si se ridicau, prin sferele planetelor la lumina adevarata, pentru a fi fericite. Datorita acestor conceptii extraordinare, misterele lui Mithra au fost imbratisate cu putere de majoritatea locuitorilor imperiului roman. Dar, lucru ciudat, nici macar Mithra nu se nascuse pe 25 decembrie. Ziua fusese aleasa simbolic, pentru ca atunci era cea mai scurta zi a anului in nordul Europei, leaganul unde se nascuse mitul zeului solar pentru a calatori catre Asia si apoi a se intoarce, modificat, dupa mai multe secole. In nordul Europei se aprandeau focuri pentru a influenta Soarele si se aruncau in aer roti aprinse, pentru a ajuta astrul ceresc sa urce pe bolta. entru ca in perioada asta a anului, aici Soarele trece doar la orizont, ca si cand nu ar mai avea puterea sa se urce pe bolta. Crestinismul a preluat aproape toate serbarile pagine. cea mai insemnata era Craciunul care era celebrat timp de 12 pina la 20 de zile prin mincare si bautura.

Hasdeu afirma ca originea etimologica a cuvintului “Craciun” vine din latinescul “Crastinum” care, la randul sau deriva de la “cras”, adica minie. Treptat, ziua de Ajun a primit denumire latina, devenind ziua de Ignat, adica Ziua Focului. In vremurile de demult, la cumpana cursei solare erau mobilizate toate fortele naturii pentru a da puteri batrinului soare pentru a incepe o noua cursa anuala. Multa vreme noii crestini au continuat sa serbeze Craciunul la data ei veche, la 20 decembrie.

Sa ne oprim putin in Moldova si sa ascultam legendele populare. Se spune ca venind sorocul Fecioarei sa nasca, a plecat din casa parinteasca si s-a oprit la gospodaria a doi batrini cumsecade – Craciun si Craciunoaia. Dar, oameni cu teama de zei, acestia nu au vrut sa o primeasca pentru ca pacatul sau, pruncul fara de tata, sa nu le spurce lor casa. Inchizindu-i usa in nas, Maria s-a refugiat intr-un sopron si s-a culcat in ieslea vitelor. Aici au prins-o durerile facerii. Auzind-o Craciuneasa cum striga, i s-a facut mila de dinsa si fara a-i cere voie barbatului, s-a dus la Fecioara s-o ajute. Dupa ce a nascut pruncul, i-a taiat buricul, apoi a culcat lauza pe paiele din iesle. Apoi s-a dus la Craciun si i-a povestit ce a facut. De furie, Craciun i-a taiat miinile din incheieturi dar, speriat de fapta sa, a plecat in sat. Intre timp, Craciuneasa s-a chinuit de a umplut o oala cu apa si dupa ce a fiert-o a dus-o Fecioarei ca sa spele copilul. dar Maria i-a raspuns: “ Incearca si dumneata, moasa Craciunoaie.” Si virand femeia cioturile in apa, i-au crescut miinile la loc, mai frumoase decit fusesera.

Forma colacilor de Craciun, aceea de mina cu degetele intinse, simbolizeaza inceputul cunoasterii si al iluminarii noastre – Alfa – dupa care va veni Omega. Dar si acesti colaci se pare ca erau facuti cu mult inainte de crestinism, venind din vremurile zeitatilor solare. In Egipt, tara care a adapostit cea mai veche civilizatie cunoscuta de istorie, zeul Horus era reprezentat printr-un singur element al miinii drepte, respectiv prin degetul aratator, acesta reprezentind o raza solara. Si tot in aceeasi civilizatie egipteana apare reprezentarea integrala a miinii solare, introdusa de faraonul Amenhotep al IV-lea, cel care a pus in fruntea pantheonului egiptean noul chip al zeului soarelui, Aton. De la el sunt mai multe reprezentari ale “miinilor solare”, cea mai cunoscuta fiind una in care faraonul apare alaturi de sotia sa, vorbind supusilor lor si binecuvintindu-i. Desi asta a fost primul cult monoteist din lume, a durat foarte putin din cauza preotilor vechilor culte care i-au indemnat la rascoala pe egipteni. Intr-un final faraonul a fost ucis si cultul lui abolit.

Trecand pe teritoriul tarii noastre, sa ne oprim putin la citeva pesteri din Oltenia unde apar citeva desene rupestre de miini, desene ce au fost puse in legatura cu un cult arhaic al soarelui. Dar cea mai veche forma de reprezentare a colacilor pentru Craciun apare pe o stampila desoperita la Tei-Snagov. Pe stampila se vede foarte clar o silueta umana (nu se stie daca e barbat sau femeie) in picioare, cu miinile ridicate in aer si degetele de la ambele miini desfacute. Urme ale cultului solar se gasesc aproape peste tot in tara noastra, dacii fiind un popor la care acest cult era pregnant. Dovezile sunt la tot pasul. De la “Soarele de andezit” de la Sarmizegetusa, care avea un diametru de peste 7 metri, la lipsa acoperisurilor de pe templele dacilor, lasind astfel posibilitatea adorarii soarelui.

Nu exista, practic, o concluzie finala. Craciunul ramane, dincolo de contradictiile care le naste, cea mai importanta sarbatoare a crestinilor, prilej de bucurie si de iertare, de impacare cu tine insuti. Sarbatori fericite.

Autor: Laurentiu Ianculescu

Alte articole care te-ar putea interesa:

Sarbatori de iarna: taina cadourilor de Craciun

Tu stii ce sa daruiesti persoanei iubite?!

Sarbatori de iarna: datina misterioasa a usturoiului

Dragoste de o seara pentru o viata intreaga

Secretul traditiei bune in familie