Adam si Eva. . .
Vineri, 12 Nov 1999 22:34:06 +0200
Multa vreme, povestea biblica a celor 2 mi s-a parut o prostie. Nu intelegeam nimic. De ce a trebuit Dumnezeu, ca dupa ce l-a creat pe Adam, sa o creeze si pe Eva? Mai ales ca, in Atotstiinta sa, Dumnezeu stia ca nu va fi perfecta. Mai mult, povestea spune ca Dumnezeu a creat-o pe Eva dintr-o coasta a lui Adam. Radeam cand auzeam asa ceva. Tarziu de tot, mai exact ieri, dupa ani de zile, mi-am dat seama cata intelepciune ascunde aceasta banala istorie.
Omul nu este perfect, dar e perfectibil. Asta cauta o viata intreaga: sa se perfectioneze. Sa devina mai bun sau mai rau. Constient sau inconstient. Si oricine iti va spune ca barbatul e superior femeii si ca femeia e cea care, de-a lungul mileniilor, a cauzat atatea neplaceri. Cu toate astea, barbatul nu poate fi perfect fara ajutorul femeii. O viata intreaga iti cauti perechea. Suna ciudat, dar e mostenirea ancestrala lasata de Dumnezeu. Cate cupluri ai vazut ca sunt fericite? Nu te intreb cate erau multumite cu starea lor. Te intreb: cate cupluri fericite ai vazut? Stii in ce consta fericirea? In complementaritate.
Atunci cand intalnesti o persoana si iti dai seama cat de diferita e de tot ce ai intalnit. Cand iti place sa stai cu ea, sa vorbesti, pur si simplu sau sa faci orice altceva care te-ar tine in prejma ei. De mii de ani, barbatul alearga dupa ceea ce il completeaza. Dupa acea coasta pe care Dumnezeu, in marea lui Intelepciune, i-a luat-o si a facut din ea FEMEIA. Nici un barbat nu este complet fara partea luata din el. Nu lua povestea in sensul ei fizic. Nu te gandi la o coasta din care a fost modelata prima femeie. Gandeste-te la un intreg rupt in 2 si la intalnirea celor 2 parti. Cunosc povestea a 2 indragostiti care se cauta de secole intregi. Pentru ca au fost blestemati. Dragostea lor a distru o lume. Si ei au fost condamnati sa se iubeasca si sa nu se intalneasca pana cand nu se va incheia blestemul. . .
Vieti la rand, s-au intalnit, dar regasirile au fost dureroase, uneori tragice. Pentru ca trebuia implinit Destinul. Au fost vieti cand unul iubea si celalalt isi batea joc. Au fost vieti cand unul apartinea unei categorii sociale iar celalalt categoriei sociale opuse. Au fost vieti cand familiile lor, dusmanindu-se, se urau. Si de fiecare data isi dadeau seama de dragostea lor atunci cand era prea tarziu, cand nu se mai putea face nimic, cand sufletele lor erau prea obosite si trupurile lor prea mutilate.
Dar isi pastrau speranta pentru viata urmatoare. . . Ai putea indura asa ceva, Ioana? Ma ingrozesc doar la gandul unei asemenea pedepse. . . Dar eu le tin pumnii. Cu fiecare viata trecuta, se apropie finalul. Si atunci vor ramane impreuna pentru totdeauna. . . I-am cunoscut pe amandoi. El stie cine este el si cine este ea. Ea nu stie nici cine este el si nici cine este ea. Iar el nu are voie ca incalce Legea. Nu acum, cand mai are atat de putin. . . Nu ii poate spune nimic. Chiar daca ar face lucrul asta, ea nu va crede. Pentru ca nu a venit vremea sa creada. Iar eu nu pot face nimic. Chiar daca stiu. Nu pot sa iau locul Soartei. Asa ca, uneori, vars o lacrima pentru ei si ma rog sa se intoarca mai repede Acasa. Impreuna.
Lumea de dincolo de bariera. . .
Vineri, 12 Nov 1999 23:22:47 +0200
Astazi se implinesc 19 zile de cand nu te-am vazut. Imi este dor de tine si o spun doar aici. . . Ah, daca as fi macar sigur ca nu ma urasti!. . . Sau ca nu am devenit deja cea de a 3-a incercare a ta. Asta este pedeapsa pe care mi-o dai pentru ca nu am ramas doar prieteni? Pentru ca am avut curajul sa trec de o bariera in cautarea femeii pe care o iubeam. Ioana, pentru mine nu exista bariere peste care sa nu pot trece. Eu m-am nascut in Lumea de Dincolo de Bariera. In Lumea Senzatiilor. In lumea in care nu patrunde nimeni iar cei ce ies sunt dezintegrati instantaneu. Putini au curajul sa se avante acolo si nimeni nu a ajuns sa o strabata de la un capat la altul. De regula, intrusii sunt distrusi inca de la frontiera. . .
Am multe pacate de ispasit Ioana, pacate cu care am venit aici, pe Pamant. Dar cei ce sunt de partea mea acum sunt mai puternici decat cei impotriva carora ma indrept. Si stiu ca voi reusi. Mereu. Poate odata, iti voi povesti cate ceva despre lumea in care m-am nascut. Oricum, imi amintesc doar franturi. Vad imagini din cand in cand si retraiesc in interior sentimente demult uitate. . . Iti voi povesti atunci cand nu te voi mai plictisi. Sau atunci cand vei avea curajul sa ma privesti in ochi. Si sa nu te mai porti cu mine ca si cum am fi 2 straini. Pentru ca nu suntem 2 straini si doua suflete care-si indeplinesc rolul in Marea Poveste a Soartei. . . Sa nu uiti Ioana: suntem ceea ce suntem. Si trebuie sa fim ceea ce suntem acum... Noapte buna, prietena draga.
