Acei oameni blestemati de soarta

Acei oameni blestemati de soarta

Putini sunt cei care pot intelege viata de cosmar pe care o duc cei fara vedere. Intr-o lume a intunericului, acei oameni blestemati de soarta sau care si-au pierdut vederea din cauza altor persoane, se straduiesc sa duca o viata mai putin impovaratoare pentru cei din jurul lor. Nu vor sa mai fie doar o povara inutila pentru societate sau pentru familiile din care provin. Din pacate, stradaniile lor nu sunt sprijinite pe masura posibilitatilor. Pentru ca nimeni nu crede in ei, cei care traiesc in intuneric.

O viata in intuneric

Familia Florea numara patru membri: parintii si cei doi copii, o fata si un baiat, de 4, respectiv 9 ani. Toti patru sunt uniti prin aceeasi pedeapsa divina care este lipsa vederii. Nu a fost vorba de vreun accident ci de o boala necrutatoare care ataca nervul optic chiar de la nasterea copilului. Domnul Florea isi aminteste greutatile prin care a trecut, cum a reusit in cele din urma sa termine o scoala speciala, unde a invatat totul in sistem Braille. La scoala a invatat sa faca tot felul de cutii din carton, perii, a invatat sa impleteasca si chiar si-a insusit si unele notiuni de lacatuserie si notiuni serioase de masaj. Acum are un mic atelier in care impleteste cosuri pentru o fundatie si face perii pe care le vinde en-gros-istilor pe o nimica toata.

Cu toate astea, reuseste sa castige suficient pentru a-si achita datoriile la stat si pentru a-si intretine familia. Locuiesc cu totii in Pantelimon, dar atelierul este in apropiere de Piata Moghioros, pentru ca acolo a reusit sa obtina sediul. Drumul pana acolo e anevoios. Pentru a ajunge la ora 08.00 la atelier, trebuie sa se trezeasca in fiecare dimineata la ora 05.00, iar daca pe timp de vara drumul e relativ usor, in perioada iernii, cand pamintul este inghetat, drumul este un adevarat cosmar. Mai mult, nu o data s-a trezit cu buzunarele intoarse pe dos si cu putinii bani pe care-i avea, de paine sau pentru altceva, luati:

“Suntem victime sigure ale hotilor de buzunare, dar nu avem ce face. Pe mine m-au oprit chiar de mai multe ori pe strada si m-au buzunarit. Am stat, ce era sa fac, ca nu stiam nici cati sunt si nici cum arata, ca sa pot spune la Politie.”

In cautarea unei vieti adevarate

La ora actuala, la atelier, domnul Florea face cutii si pungi pentru cadouri, dar comenzile sunt din ce in ce mai putine. Cat despre perii, de multa vreme comenzile mari au incetat. Abia cate o fundatie sau o cooperativa mai cumpara asa ceva si acestia mai mult ca sa-l ajute pe el, nu pentru ca ar avea nevoie de produsele cumparate. Pana in urma cu doi ani facea si cutii pentru medicamente dar in conditiile crizei interne de medicamente, comenzile au incetat.

Este constient de greutatile pe care le intimpana si desi nevazator, incearca sa se adapteze continuu la cerintele economiei de piata. Dupa niste manuale scrise in Braille, a invatat germana si engleza si spera sa se poata angaja, daca nu traducator, cel putin maseur la un hotel unde sunt cazati turisti straini. Este in tratative cu un astfel de hotel de patru stele din capitala, dar spune ca a intimpanat greutati din partea angajatilor de acolo, care nu voiau nici macar sa-l duca in biroul directorului, pentru o discutie in acest sens.

“Oamenii aceia nu intelegeau ca eu am nevoie de bani. Ei ma priveau ca pe un handicapat care venise sa le fure locul de munca si implicat banii care se scurgeau in buzunarele lor”.

Si desi legea impune societatilor comerciale ca un numar minim din locurile de munca sa fie acordate handicapatilor, majoritatea patronilor prefera sa plateasca taxe in plus, pentru neincadrarea acestora, decat sa plateasca un salariu, chiar si minim, unor oameni care au nevoie de acei bani.

Fotbal pentru nevazatori

Pentru fiul sau, domnul Florea are sperante mari. Vrea sa-l faca profesor de informatica sau kineto-terapeut renumit.

“La ora actuala stiu ca exista deja calculatoare pentru orbi, cu tastaturi speciale sau chiar cu voce sintetica si vreau ca fiul meu sa duca o viata mai buna decat am reusit sa duc eu. Nu va fi lipsit de griji, dar macar nu se va chinui ca mine, muncand pe te miri ce pentru o bucata de paine”.

Din pacate, uneori trebuie sa-si trimita copilul la bunici, in provincie, pentru ca nu fac fata cheltuielilor curente. Micutul plange, dar intelege situatia, pentru ca necazurile si lipsurile l-au maturizat inainte de vreme pe acel copil minunat. Dar chiar si asa, micutul isi ia cartile cu el si invata singur. Iar cei doi parinti sufera si spera ca medicina sa avanseze suficient de mult pentru ca macar copiii copiilor lor sa poata vedea.

Desi nu-i prea ramine timp pentru relaxare, domnul Florea se straduieste sa-si duca familia in parc sau in locuri speciale unde mai vin si alti nevazatori ca si ei. Si desi pare greu de crezut, cand se intilnesc, orbii joaca fotbal. Nu din cel normal, ci folosind o minge cu... clopotei. Clopoteii sunt in interiorul balonului si fiecare lovitura declanseaza clinchetul dupa care alearga toata lumea. Chiar daca se mai si accidenteaza, mai exact se lovesc cap in cap, nevazatorii sunt fericati, pentru ca in acele momente se considera oameni normali.

Echipa Secretelefemeilor.ro

Alte articole care te-ar putea interesa:

Secretele dintilor frumosi si sanatosi

Tu stii ce sa daruiesti persoanei iubite?!

Ce vrei sa fie: prieten, amant sau iubit?!

Secretul traditiei bune in familie

Plantele aromatice din casa

Cum tratam mahmureala

Cum tratam raceala repede si bine

Cand vacanta se apropie

Secretele caligrafiei

Autor: Magda