Anton Milaila este are 73 de ani si este de felul sau din Sulina. Acolo a venit in urma cu vreo 40 de ani si si-a intemeiat o familie. Acum are doi copii, amandoi plecati prin lume, de la care nu a mai primit nici un semn de viata de mai bine de 18 ani. Sotia sa a murit in timpul unor revarsari de ape si l-a lasat singur. Nu i-a mai gasit trupul pe care Dunarea l-a dus cu ea, asemeni ofrandelor pe are zeii pagini le cereau inainte tuturor locuitorilor acelor pamanturi.
Dar Nea Anton e cu sufletul impacat. El stie ca sotia sa a ajuns in Rai si ca se odihneste dupa o viata apriga. O mai viseaza din cand in cand. Prima data s-a intamplat la vreo doi ani de la moartea femeii, cand i-a aparut in vis si i-a spus sa nu se mai canoneasca singur, ca ea e bine si ca o sa vegheze mereu asupra lui si a copiilor.
“De atunci ii fac parastase si pomeni ca la orice mort si i-am pus si o cruce aici, in curte, la care aprind, din cand in cand luminari si tamiie.”
Cei care l-au cunoscut pe Nea Anton spun ca era un batranel de treaba si ca singura hiba pe care o avea era ca vorbea, din cand in cand, singur, ca si cum ar fi fost insotit de o persoana nevazuta. Oamenii cred ca si-a pierdut mintile din cauza singuratatii, dupa ce sotia sa a murit. Dar daca stai de vorba cu el, te uimeste limpezimea gandurilor si a ideilor pe care le are acest batranel ciudat.
“Anisoara m-a scapat, dom’le, de la moarte sigura in `93, cand ma prinsese furtuna pe Dunare. Era o ceata de nu vedeam nimic in jur. Trageam la vasle in speranta ca o sa ajung la vreun ostrov si sa ma adapostesc. Eram singur in barca si Dunarea ma arunca in toate partile.”
La un moment dat, cand isi pierduse orice speranta si putere si voia sa se lase in voia valurilor, i-a aparut spiritul sotiei decedate.
“Se uita la mine trista si imi indica cu mana intr-o parte, ca si cum ar fi vrut sa-mi arate ceva. Am simtit asa ca niste puteri nepamantene in mine si am luat vaslele si am tras tare. Pana la urma am ajuns la un ostrov, la asta pe care sunt acum, si aici am stat pana s-a potolit furtuna, timp de doua zile, ca oamenii ma si dadusera disparut.”
Cum pensie nu are Nea Anton, ii era foarte greu sa se descurce cu mancarea. Tot sotia sa i-a aparut in vis in noaptea Sfantului Anton si i-a spus sa vina pe ostrov. De patru ani de cand s-a retras pe ostrov, Nea Anton si-a incropit o mica gospodarie, are si doua capre si a ridicat o bisericuta la are intra sa se roage in fiecare zi, o biserica in care e si preot si enorias, totodata. Si se pare ca si-a gasit linistea dupa care a alergat in ultimii ani.
Eliszar
