Oameni care au invins moartea
Despre cei care supravietuiesc, care se smulg in ultimul moment din bratele mortii, se spune ca au zile. Uneori acele persoane se schimba, dar de cele mai mlte ori isi continua viata ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic. SI totusi, ce se intampla in acele momente cruciale? Ce sau cine hotaraste ca acea persoana va muri sau va trai? Este vorba despre entitatI bizare, invizibile, care traiesc alaturi de noi sau e vorba, pur si simplu, despre puteri pe care le detinem fiecare dintre noi si care sunt declansate de anumite conditii extreme? Sunt intrebari pe care le vom analiza indeaproape in materialul urmator.
“Eram ingrozit si imi doream sa fi murit la operatie”
Ioan Petrescu nu isi poate explica nici acum ce s-a intamplat cu el cand, in urma cu patru ani, a fost la un pas de moarte. Medicii l-au diagnosticat pe barbatul de 42 de ani cu ruptura de aorta si i-au spus ca nu mai are de trait decat cateva ceasuri cel mult. Barbatul nu s-a pierdut cu firea si a plecat acasa unde, in zilele urmatoare s-a pregatit pentru operatie in Italia.
“Nu mai aveam de gand sa-i las pe asa zisii nostri medici sa ma opereze, pentru ca nu-mi dadusera nici o sansa. Pentru ei eram deja un pacient mort. Am plecat in Italia, la Torino”.
Numai ca si acolo, Ioan a fost la un pas de moarte. Pentru a-l salva, medicii au fost obligati sa-i scoata aproape tot sangele din corp. In tot acest timp, trupul era acoperit aproape in intregime cu gheata, temperatura sa fiind de 16 grade Celsius. Dupa circa o ora, aorta i-a fost inlocuita, iar sangele pompat din nou in organism, acesta din urma fiind adus la 37 de grade Celsius. Dar nu operatia in sine a fost bizara, desi a fost extrem de riscanta, ci ceea ce s-a petrecut cu Ioan in tot acest timp. Barbatul sustine ca ar fi purtat o discutie cu o entitate misterioasa.
“Dupa ce mi-au facut anestezia, am continuat sa vorbesc de unul singur. Stiam ca medicii nu vorbesc romaneste, dar incercam sa-mi fac singur curaj. La un moment dat a izbucnit o flacara care m-a orbit si am auzit glasurile celor din echipa medicala. Desi nu intelegeam ce spun, eram convins ca am murit. Treptat, cand lumina s-a retras, am vazut in locul ei un barbat necunoscut. Acesta mi-a vorbit intr-o limba ciudata. Culmea e ca il intelegeam si-i raspundeam in romana”.
Abia intr-un tarziu Ioan a remarcat ca si el si necunoscutul vorbeau fara sa deschida gura.
“Imi spunea sa stau linistit, ca inca nu mi-a venit ceasul si sa nu ma sperii de ceea ce voi avea de infruntat dupa operatie, pentru ca totul se va termina cu bine”.
Daca atunci nu a inteles ce a vrut necunoscutul sa-i spuna, imediat dupa ce s-a trezit din anestezie, Ioan a priceput.
“Eram semi-handicapat. Nu puteam sa-mi misc mana stanga si nu puteam sa vorbesc clar”.
Dar ceea ce l-a speriat pe Ioan a fost faptul ca mai bine de 2 luni de zile nu mai stia sa scrie si sa cateasca.
“Eram ingrozit si imi doream sa fi murit la operatie. Apoi mi-am adus aminte vorbele acelei entitati ciudate si am luat-o mai usor”. Intr-o jumatate de an barbatul si-a revenit complet.
“Nu e nici o minune”
Specialistii sustin ca in cazul lui Ioan nu este vorba de nici o minune.
“Nu e nici o minune. Conditiile extreme la care a fost supus trupul in timpul operatiei s-au repercurtat asupra creierului. Ceea ce a vazut acel barbat a fost o halucinatie produsa de creierul sau pe fondul coboririi extreme a temperaturii si a golirii de sange. Barbatul s-a <intalnit cu propriile sale temeri, cu propriul subconstient, nicidecum cu vreun inger sau mai stiu eu ce.
Cat despre imposibilitatea de a misca bratul, aceasta a fost cauzata de o paralizie reziduala temporara care s-a remis dupa cateva saptamini. In plus, atunci cand creierul nu mai este irigat de sange, pot aparea complicatii, inclusiv scaderea nivelului de inteligenta, iar asta poate dura pina la sase luni ”, sustine doamna Moldoveanu Anca, psiholog specializat in recuperari post-traumatice. Ioan insa este convins ca intalnirea cu barbatul misterios nu a fost o simpla halucinatie.
Probabil ca adevarul este pe undeva pe la mijloc.
“Desi nu voiam sa merg intr-acolo, fara voia mea ma duceam”
In vara lui 2002, ziarele locale din Dimbovita anuntau disparitia unui adolescent de 12 ani in padurea de la Bolovani. Baiatul plecase la padure si nu se mai intorsese. MultI erau convinsi ca barbatul fusese atacat de animalele salbatice existente in zona. Timp de doua zile localnicii l-au cautat pe Mitu, ajutati si de autoritatile locale. Dupa 2 zile, cautarile au fost sistate si nimeni nu se mai astepta ca baiatul sa traiasca. Si totusi, in cea de a cincea zi, un satean, Dumitru Ilie, s-a intors cu disparutul.
L-a gasit intr-o groapa adinca de cativa metri, departe de orice carare. Baiatul arata de parca nu ar fi patit nimic. In fata anchetatorilor barbatul sustine ca nu stie cum a ajuns la groapa unde era cazut adolescentul.
“Trebuia sa ajung la plute, ca acolo aveam treaba si m-am trezit ca o iau intr-o parte aiurea. Culmea e ca desi nu voiam sa merg intr-acolo, fara voia mea ma duceam. Era ceva infricosator: eu porunceam creierului sa ma urneasca intr-o directie, dar se pare ca altceva il controla si-l indrepta catre aiurea. Asa credeam eu atunci”.
Dupa vreo 20 de minute de mers prin padure, barbatul a descoperit groapa si l-a scos pe adolescent de acolo. Ceea ce li s-a parut tuturor bizar a fost faptul ca baiatul, desi nu mincase si nu bause nimic timp de cinci zile, nu avea nici o problema. Ba mai mult, el era convins ca a fost scos din groapa in aceeasi zi in care a alunecat si a cazut. Contrar asteptarilor, el sustine ca nici un moment nu si-a pierdut cunostinta si ca deasupra gropii nu s-a lasat deloc inserarea. Adrenalina in exces sau bucla temporala?!
Domnul Marius Toader, specialist in paranormal, sustine ca e posibil ca pustiul sa se fi aflat pentru cateva zile intr-o bucla temporara, in care timpul ramine mereu acelasi. Pe de alta parte, domnia sa nu poate explica ce anume a actionat asupra salvatorului, ce anume i-a blocat acestuia constientul si i-a actionat subconstientul. “Singura explicatie logica ar fi existenta unor entitatI superioare care l-au indrumat pe salvator catre groapa unde era baiatul”.In ceea ce-l priveste pe adolescent, doamna Pietraru, care spune ca frica poate genera o cantitate atit de mare de adrenalina, incat sa modifice perceptia asupra mediului inconjurator.
“Pentru anumite persoane adrenalina este ca un drog: o data eliberata, creeaza halucinatii. Este ceea ce i s-a intamplat copilului respectiv”.
Totusi, nu poate explica senzatiile traite de cel care a descoperit copilul, punand totul pe simpla coincidenta si negand categorit existenta vreunei misterioase forte supranaturale. Doar salvatorul este convins ca ceea ce i s-a intamplat a depasit sfera normalului:
“Eu stiu ceea ce am simtit si cum eram condus prin padure impotriva vointei mele. Nu poate sa-mi spuna nimeni, indiferent cate facultatI a facut, ca ceea ce am trait a fost o halucinatie sau mai stiu eu ce”.
Sfera de foc
In iarna anului 2001, fratii Petre, gemeni de 27 de ani, se intorceau de la o petrecere in familie. Fusese ziua de nastere a unchiului lor si se intinsesera mai mult la vorba si acum apasau pedala de acceleratie putin mai mult decat ar fi trebuit. La un moment dat, pe cand treceau prin comuna Metes, masina a derapat si a cazut efectiv, de la o inaltime de circa 10 metri in riul Ampoi. Riul involburat a inghitit masina in mai putin de doua minute.
Si totusi, cei doi au supravietuit… I-au gasit a doua zi cativa localnici, in masina rasturnata, pe malul opus celui de pe care cazusera. Desi in noaptea respectiva fusesera -17 grade Celsius, cei doi nu aveau nimic. Doar ca nu si-au revenit imediat ci abia dupa cateva ore. Medicii locali au fost impresionati de starea de sanatate a celor doi pacienti si de pofta lor de mincare o data ce si-au revenit, dar nu au reusit sa-si dea seama ce resort interior au declansat cei doi fratI pentru a putea rezista conditiilor vitrege de afara care ar fi ucis pe oricine altcineva in locul lor. Celor apropiatI, gemenii le-au spus ca in noaptea respectiva au avut un vis ciudat si identic:
“Visam ca suntem prinsi intr-o sfera de foc si nu puteam iesi. Si cu toate ca focul era puternic, noi stiam ca nu vom pati nimic rau. Simteam ca focul care ne inconjura ne protejeaza. La un moment dat focul a inceput sa capete o culoare rosie, ca de fier inrosit in foc. In momentul urmator ne-am trezit pe patul de spital”.
Evident si in acest caz specialistii spun ca de vina ar fi conditiile extreme care au actionat asupra organismelor, producand cine stie ce resurse miraculoase de supravietuire. SI asta chiar daca un astfel de caz se intalneste o data intr-o viata.
“M-a aruncat vreo 7-8 metri mai incolo”
Un prahovean ar putea candida la titlul de cel mai traznit om din lume. La propriu, intrucat barbatul a fost lovit pana acum de peste 30 de traznete. Prima data, Anton Voinescu a fost lovit de traznet la virsta de 25 de ani.
“Eram la hora, in sat, ca asa era la noi. Din senin s-a starnit un vint mare si toata lumea a luat-o la fuga. Am luat-o si eu. Deodata am auzit un zgomot mare de tot si ceva m-a lovit pe la spate de m-a aruncat vreo 7-8 metri mai incolo. M-am ridicat cateva minute mai tirziu dar aveam privirea impaienjenita si nu mai auzeam deloc. Imi curgea sange din nas si din urechi. Am crezut ca nu o sa-mi mai revin vreodata, dar in cateva zile eram ca si nou”.
De atunci prahoveanul a fost tinta predilecta a traznetelor. Acum are 54 de ani si in fiecare an a fost lovit de cel putin un traznet.
“Deja simt cand pluteste in aer. Simt in podul palmelor niste furnicaturi puternice si transpir abundent. Dupa semnele astea stiu ca voi fi lovit de traznet. Si fug si eu incotro vad cu ochii, pe cat posibil intr-o casa”.
Salvat de un inger
Un baietel de 9 ani sustine ca a fost salvat de un inger. Intamplarea s-a petrecut in aceasta vara, pe traseul dintre Busteni si Babele. Cei doi parinti erau alpinisti incercatI, iar micutul mergea pe munte de la virsta de 3 ani si jumatate. Nimeni nu stie cum a alunecat Florinel si s-a trezit direct in prapastie. A cazut pe o distanta de 25-30 metri. Parintii erau disperatI, fiind convinsi ca baiatul a fost zdrobit de stinci. Numai ca, surpriza, Florinel era teafar, in afara catorva vinataI nesemnificative. Vazand ingrijorarea parintilor, copilul le-a replicat:
“Ce credeatI, ca o sa-mi dea drumul?! Ingerii iubesc copiii si nu fac astfel de lucruri”.
In primul moment cei doi au crezut ca micutul este inca socat de cele intamplate, dar la intoarcerea in Bucuresti au tratat problema cu seriozitate si l-au dus pe Florinel la psiholog. Asa au aflat ca micutul era convins ca un inger il purtase in brate pina jos. Ba mai mult, cazatura sa fusese provocata tot de inger. Prin gesturile sale acesta i-a distras atentia micului alpinist si de aici nu a mai fost nevoie decat de un pas pentru a cadea in prapastie.
Si pentru ca totul sa fie cat mai in ceata, Florinel i-a spus psihologului ca ingerul nu i-a aparut doar o data ci de mai multe ori si ca vorbea mereu cu el si-I spunea tot felul de povesti ciudate, cu luptatori pentru dreptate si libertate, cu lumi de dincolo de universul acesta, cu planete si civilizatii.
Atat psihologul lui Florinel cat si doamna Pietraru sustin ca micutul nu reprezinta o raritate. “Multi dintre copii vad, la inceputul vietii, ingeri sau tot felul de entitati. Nimic nu e adevarat. Pur si simplu creierul lor este in formare si le proiecteaza tot felul de imagini”, sustine doamna Pietraru.
Eu personal nu am diploma de specialist si nu am terminat facultatea de psihologie, dar nimeni nu ma va convinge ca o cadere de 25 de metri, mortala pentru oricine, poate fi atenuata de imagini proiectate de creierul cuiva.
Eliszar
