Norul si duna

Toata lumea stie ca viata norilor este foarte agitata, dar si foarte scurta, asa ca sa vedem o istorisire:

Un nor tanar s-a nascut din mijlocul unei furtuni groaznice pe Marea Mediterana. Dar nu avu timp sa creasca acolo; vantul impinse toti norii inspre Africa.
Cum au ajuns pe continent, clima s-a schimbat: un soare generos stralucea pe cer, iar jos se intindea nisipul aurit al desertului Sahara. Vantul continua sa-i impinga inspre padurile din sud, pentru ca in desert nu exista ploaie vreo deloc, si nici nori.
Dar la fel cum se intampla si cu tinerii omenirii, tot asa se intampla si cu norii cei tineri: norul s-a hotarat sa se desparta de parinti si de prietenii mai batrani pentru a cunoaste lumea.

- Dar ce faci?, striga vantul. Desertul e peste tot la fel! Intoarce-te in formatie si hai sa mergem pana in centrul Africii, unde sunt munti si copaci minunati!
Dar tanarul nor, rebel din nastere, nu se supuse; incet, incet cobori pana reusi sa planeze pe o briza suava, generoasa, cam de nisipul auriu. Dupa ce se plimba dupa pofta, observa ca o duna ii zambea.

Vazu ca si ea e tanara, nou-formata de vantul care tocmai trecuse. Se indragosti pe loc de coama ei aurie.
- Buna ziua!, ii spuse. Cum e sa traiesti acolo jos?
- Am compania celorlalte dune, a soarelui, a vantului si a caravanelor care din cand in cand trec pe aici. Uneori e foarte cald, dar e suportabil. Dar cum e sa traiesti acolo sus?
- Si aici e vant si soare, dar avantajul este ca pot sa ma plimb pe cer si sa cunosc multe lucruri.
- Pentru mine viata e scurta, spuse duna. Cand vantul se va intoarce din paduri, eu voi disparea.
- Si asta te intristeaza?
- Imi da impresia ca nu sunt buna la nimic.
- Si eu simt la fel. Asa ca, imediat ce va veni o pala de vant, voi pleca spre sud si ma voi transforma in ploaie; pana atunci, asta-i destinul meu.
Duna sovai putin, apoi spuse:
- Stii ca aici, in desert, noi numim ploaia dar al Paradisului?
- Nu stiam ca ma pot transforma in ceva asa de important, spuse norul mandru.
- Am auzit mai multe legende povestite de dunele mai batrane. Ele spun ca, dupa ploaie, noi suntem acoperite de iarba si de flori. Dar eu n-am pomenit niciodata asa ceva, pentru ca in desert ploua foarte rar.

A venit randul norului sa sovaie. Dar imediat, se deschise intr-un zambet larg:
- Daca vrei, te pot acoperi de ploaie. Cum am ajuns aici m-am indragostit de tine, si mi-ar placea sa raman aici pentru totdeauna.
- Cand te-am vazut prima oara pe cer, si eu m-am indragostit, spuse duna. Dar daca iti vei transforma frumosul par alb in ploaie, vei deceda.
- Dragostea nu moare niciodata, spuse norul. Ea se transforma. Iar eu vreau sa-ti arat Paradisul.
Si incepu sa mangaie duna cu picaturi mici. Astfel, ramasera impreuna multa vreme, pana ce aparu un curcubeu.

A doua zi, mica duna era acoperita cu flori. Alti nori care trecura peste Africa au crezut ca acolo era o parte din padurea pe care o cautau si dadeau drumul la alte si alte ploi. Dupa douazeci de ani, duna se transformase intr-o oaza care-i racorea pe calatori cu umbra copacilor ei.
Si toate astea pentru ca, intr-o zi, un nor indragostit nu s-a temut sa-si dea viata pentru cauza iubirii.