Misterul razboiului lui Lucifer

Ingerii sunt fiinte fara de trupuri, duhuri slujitoare ale lui Dumnezeu. Ei sunt acea lume nevazuta care urmaresc omenirea si o ajuta, ascultand de poruncile Domnului. Ei implinesc poruncile lui Dumnezeu si aduc asupra oamenilor pedepsele divine, cum a fost focul aruncat peste Sodoma si Gomora sau pedepsele aruncate peste Egiptul din vremea lui Moise. Ei duc rugaciunile oamenilor catre Dumnezeu si tot ei sunt vestitorii faptelor Domnului. La Inceput, ingerii au fost facuti de Dumnezeu buni, stralucand de frumusete, de intelepciune si de toate darurile.

Dar Stapanul cerurilor i-a supus unei incercari, pentru a vedea cati ii sunt credinciosi. Si in aceasta incercare, o mare parte din ingeri, condusi de Lucifer, cel mai frumos dintre ei si mai apropiat de Dumnezeu, s-au razvratat impotriva Creatorului. In mandria sa desarta Lucifer spunea:

“Pune-voi scaunul meu deasupra norilor si voi fi asemenea cu Cel Preainalt.”

Sfanta Scriptura spune ca ingerii sunt mai aproape de slava lui Dumnezeu, iar dintre ingeri cei mai mari sunt Sfintii Arhangheli. Sfantul Ioan Cuvantatorul de Dumnezeu pomeneste despre cei 7 ingeri de langa Dumnezeu: Mihail, Gavriil, Rafail, Uriil, Selatiil, Gudiil si Varahil. Mihail este biruitorul vrajmasilor, Gavriil este vestitorul dumnezeiestilor taine, Rafail este tamaduitorul neputintelor omenesti, Uriil este raza focului dumnezeiesc si luminatorul celor intunecati, Selatiil este cel care poarta inaintea lui Dumnezeu rugaciunile oamenilor, Gudiil este slavitor al lui Dumnezeu si ii intareste pe oameni in credinta lor iar Varahil este datator de binecuvantare dumnezeiasca si mijlocitor al fecrilor dumnezeiesti. Ostile ingeresti sunt impartipe pe 3 ierarhii ceresti. Din prima ierarhie fac parte Serafimii, Heruvimii si Scaunele. Cei mai apropiati de Ziditor sunt Serafimii, cei care au cate 6 aripi. Urmeaza Heruvimii, cei cu multi ochi si care sunt initiati in tainele Domnului, luminand pe oameni. Iar apoi, inaintea lui Dumnezeu stau Scaunele, caci “ pe dansii se odihneste Dumnezeu...”

In a doua ierarhie sunt Domniile, Puterile si Stapanirile. Domniile stapanesc peste celelalte cete de ingeri care sunt sub ei. Ei revarsa asupra oamenilor care conduc popoarele puterea stapanirii cu buna intelegere, ca sa domneasca bine si cu dreptate. Puterile slujesc vointei Domnului, savarsind minuni si revarsandu-le asupra oamenilor alesi. Ele intaresc omul cu rabdare, ca sa fie puternici pentru a implini chemarea si a purta sarcina celor neputinciosi. Stapanirile se numesc asa pentru ca au putere asupra diavolilor si sa fereasca oamenii de ispite, ajutandu-i pe cei ce lupta cu ispitele si poftele. Fiecare inger are misiunea lui de la Dumnezeu, pentru ca Domnul nu descopera deopotriva tuturor tainele Sale.

In Lumea Veche, a existat o perioada cand oamenii s-au inchinat idolilor pe care-i faceau dupa asemanarea fapturilor ceresti.

“Se cade a aduce tamaie lui Baal si soarelui, lunii, planetelor si la toata puterea cerului, adica ingerilor, caci acestia sunt ostasii ceresti”.

Acea credinta a existat si in vremea Sfintilor Apostoli, Apostolul Pavel incercand sa o dezradacineze:

“Nimeni sa nu va amageasca pe voi, vrand aceasta in smerita cugetare si in slujba ingerilor, invatand cele ce nu stiu, in desert fiind ingamfat de gandirea trupului sau si netinand capul (adica pe Hristos)”.

Mihail Mihail este primul dintre ingerii domnului. Rolul lui este cel de razboinic, de aparator al Legii lui Dumnezeu, de luptator in numele lui Dumnezeu si al credintei. El este cel care, izbucnind razboiul in ceruri, a ramas credincios Domnului, conducand spre biruinta ostile ingeresti impotriva cetelor rasculate ale lui Lucifer. “Si s-a facut razboi in cer: Mihail si ingerii lui au pornit razboiul cu balaurul. Si se razboia si balaurul cu ingerii lui si n-a izbutit el, nici nu s-a mai gasit pentru el loc in cer. Si a fost aruncat balaurul cel mare, sarpele cel de demult, cum se cheama Satana, diavolul cel ce insala pe toata lumea, pe Pamant si ingerii lui au fost aruncati cu el...” Asa a cazut Lucifer:

“Am vazut pe Satana ca un fulger cazand din cer. “(Luca 10, 18)

Iar Arhanghelul Mihail, ramanand credincios lui Dumnezeu, vazand caderea lui Lucifer a strigat catre cetele ingeresti: “

Sa luam aminte noi, care suntem fapturi, ce a patimit Lucifer, cel ce era cu noi; cel ce era lumina, acum intuneric s-a facut. Caci cine este ca Dumnezeu? Mi-ca-el...” Caci numele lui Mihail asta inseamna, <Cine este ca Dumnezeu>.

Si dupa razboiul din ceruri, a fost randuit Mihail drept capetenie a tuturor ingerilor buni. Gavriil In proorocirile lui Daniil, Gavriil este numele ingerului talmacitor al vedeniei. Gavriil este cel care i-a aratat proorocului intelesul celor saptezeci de ani pana la venirea lui Mesia Hristos. Tot el i-a aratat lui Zaharia nasterea lui Ioan, Inaintemergatorul Domnului si tot el i-a anuntat pe Ana si pe Ioachim cum ca din ei se va naste mama Mantuitorului. Traditia mai spune ca tot Gavriil a fost ingerul imbracat in alb care, coborand din ceruri, a rasturnat piatra de pe usa mormantului Mantuitorului la ceasul Invierii. Si tot el a fost acela care a dat Mironositelor veste Invierii Domnului.

Se spune ca tot Gavriil este cel care l-a invatat pe Moise, in pustiu, sa scrie cartile Facerii, pentru cele dintai neamuri si timpuri, incepand cu zidirea lumii. Unele carti sfinte il considera pe Gavriil ca facand parte din cea de a treia ceata a ingerilor Domnului, dar majoritatea spun ca el face parte din prima ceata ingereasca, pentru ca altfel Domnul nu l-ar trimite sa vesteasca cele mai mari fapte ale Sale. Singura, ceata Serafimilor este cea mai apropiata de Dumnezeu:

“Am vazut pe Domnul sezand pe scaun sus si preainalt si Serafimii cu sase aripi imprejurul lui...”

De la Zamolxis la Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil

Stramosii nostri au fost printre singurii care nu ciopleau un chip pentru zeii lor. Obiceiul asta a fost impus unei anumite parti a Daciei de catre romanii cuceritori. Dar sa-i lasam pe veneticii Romei si sa ne ocupam de cei care au uimit si continua sa uimeasca o lume intreaga. Descoperiri de ultima ora arata ca Zamolxis nu era doar un zeu suprem. Zamolxis era o suma de zei. Era primul zeu, creat din el insusi, parintele tuturor zeilor si cel din urma dintre zei. Pe o scara genealogica, cadrul divin incepe si se termina cu Zamolxis. Din pacate, voci mai mult sau mai putin vandute cuceritorilor din zilele noastre, zile in care razboaiele se tin nu pe baze violente ci pur economice - incearca sa minimalizeze importanta religiei noastre stramosesti, aratand ca Zamolxis nu a fost decat un biet sclav al lui Pitagora. daca respectivii si-ar adanci studiile, ar vedea ca intreaga cultura zamolxiana vina cu mii de ani de dinainte de existenta lui Pitagora.

De ce dacii nu dadeau un chip anume zeilor lor? Pentru ca stiau ca zeitatile, la anumite nivele, puteau lua chipul altor zei, mai mici decat ei. era un drept al zeilor, de fapt un drept firesc al puterii divine. Daca, spre exemplu, cineva se ruga unui zeu local, o zeita a vreunui rau sau o zana a padurilor, puteau primi raspunsul din partea unui zeu mult mai mare, care, pentru a-l cinsti pe respectivul credincios, lua forma zeului adorat si ii dadeau raspunsul sau il ajutau. Mai mult, zeitatile implicate se puteau folosi de ajutorul slujitorilor lor. Nu trebuia ca un zeu sa mearga personal sa rezolve o cerere. El putea trimite un slujitor al casei sale, dandu-i prerogativele de a se folosi de anumite puteri in numele zeului. Iata motivul pentru care dacii nu dadeau chip zeilor lor. Pentru ca acesti zei puteau avea orice chip. Sa aruncam acum o privire asupra a doua concepte crestine. “Cei din urma vor fi cei dintai”. Sa fie doar o asemanare oarecare cu familia divina care incepea si se termina cu Zamolxis?

Iar al doilea concept crestin este una dintre principalele porunci pe care Dumnezeu le-a dat lui Moise pe muntele Sinai:

“Sa nu-ti faci chip cioplit...”. Iar daca privim putin rasturnata propozitia crestina conform careia noi, oamenii, suntem facuti dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu, nu ne mai trebuie altceva ca sa ne dam seama ca religia dacilor a fost extrem de asemanatoare cu cea crestina. Din cauza asta dacii au fost atat de usor de crestinat, spre deosebire de celelalte popoare din vechime. Pe o moneda de peste 3.000 de ani apare un grup ciudat. Doi cavaleri si o femeie. De fapt, femeia simbolizeaza zeitatea feminina suprema, avand in maini o ramura de maslin, simbol al pacii si al puterii, deopotriva. Ce cauta o femeie alaturi de 2 luptatori sau ce rol are simbolul pacii alaturi de 2 luptatori? Sunt intrebari la care nu putem raspunde cu siguranta. Putem, pe baza analizei textelor vechi si a cunoasterii datinilor stramosesti, sa presupunem care este rolul monedei... Unul dintre luptatori poarta o sabie, simbol al luptei si al curajului, celalalt este vestitorul biruintei. Impreuna sunt simbol al unui straniu ordin de lupta care a existat pe pamanturile noastre de cateva mii de ani si de a carui continuitate initiatii nu se indoiesc nici la ora cotidiana. Este vorba de stravechiul ordin la Cavalerilor Danubieni, un ordin initiatic secret care a protejat independenta si fiinta nationala a romanilor. Ceea ce nu s-a constatat decat foarte tarziu, a fost similitudinea dintre cavalerii reprezentati, inclusiv Marea Zeita si Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil, alaturi de Fecioara Maria pe care cei doi arhangheli o insotesc, alaturi de cete de ingeri, atunci cand coboara din cand in cand in Iad pentru a mai salva cate un suflet din chinurile vesnice. Cei doi cavaleri sunt unul luptator si unul vestitor al biruintei, asa cum sunt sarcinile hotarate de Dumnezeu pentru cei doi mari arhangheli ai sai.

Eliszar

Puteti primi gratuit informatii din acest site daca va abonati prin RSS feed sau prin email.
Cati abonati citesc acest website:

Ultimele comentarii din forum:

Loc de munca E poze la greu Camere de copii Stiri - Roportal ClickLink.ro