Lovit de un fulger si-a revazut vietile anterioare

Lovit de un fulger si-a revazut vietile anterioare

Cand suntem copii ne dorim sa fim printi, magicieni sau vrajitori. Sa putem face un semn si sa avem tot ce ne dorim. Dar treptat ne dam seama ca viata din povesti nu este deloc asemanatoare cu cea de zi cu zi. Si atunci ne resemnam si de fiecare data cand vrem sa intram inlumea ireala a povestilor, mai citim o carte sau ne uitam la un film, ne punem in locul unuia din personaje si cam atit. Pentru ca la sfirsitul cartii sau al filmului revenim brusc cu picioarele pe pamant.

“O forta mai mare ca a mea mi-a aplecat capul”

Grigore Atodiresei nu a facut nici el exceptie de la regula. Pana in vara trecuta cand un accident i-a schimbat cursul vietii. Totul a inceput cand Grigore a plecat intr-o simbata pe Ceahlau, impreuna cu niste colegi de facultate. Desi fusese soare toata dimineata, spre prinz se vedeau nori care se apropiau. Dar tinerii nu au luat in seama, mai ales ca ei erau deja la Dochia. Isi facusera socoteala ca in mai putin de o ora vor fi la Fintinele, la adapost. Asa ca si-au permis cateva minute sa faca niste fotografii pe Toaca. In timp ce tinea aparatul de fotografiat in mana, Grigore a fost lovit de un fulger.

“Probabil ca aparatul a atras lovitura. Nu am simtit nimic. Am vazut doar o strafulgerare, apoi nu am mai auzit nimic. Am inchis ochii si am lesinat”.

Cat timp a fost lesinat Grig, cum il alinta prietenii, a avut un vis straniu. Era pe un virf de munte, pe o pajiste minunata, inconjurat de flori. La un moment dat s-a stirnit un mic vint care a adus miros de smirna si de brad.

“Simteam mirosul de parca ar fi fost real. Am ridicat privirea si am vazut cum de sus cobora un inger inconjurat de o aureola fantastica. Nu mai puteam sa fac nici o miscare. O forta mai mare ca a mea mi-a aplecat capul si asa am ramas, ascultind ingerul. Nu-mi amintesc mare lucru din ce a spus, parea ca retraiesc in cateva momente vieti intregi de care nu-mi aduceam aminte”.

Amintiri din vietile anterioare

Desi nu se recunostea, Grigore stia ca erau vietile lui, intamplari al caror protagonist a fost in vietile anterioare. A vazut razboaie cumplite, copii ucisi cu bestialitate, oameni murind de foame, a vazut cavaleri plecand la razboi, luptind in numele crucii, pentru pace si ale caror samavolnicii intreceau orice inchipuire. Erau oameni foarte inalti, cu parul castaniu, care vorbeau in limbi pe care Grigore nu le mai auzise niciodata. Isi aminteste de un loc binecuvintat, unde se puteau vedea doi sori iar oamenii traiau liberi si in bunaintelegere. Si a mai vazut ceva... A vazut o flota stelara, nave care treceau de la o planeta la alta, tot mai putine, pana au ajuns pe Terra. Aici a vazut doar o rebeliune, un razboi fratricid intre cei care voiau sa ramana si cei acre voiau sa se intoarca acasa. Pana la urma cei care voiau sa ramana au fost abandonati, fara nave si fara tehnologie, ca pedeapsa pentru rebeliunea lor.

“Stiam ca fusesem unul dintre cei rasculati. Simteam regretul, umilinta infringerii. Calcasem Legea si urma sa suport consecintele. Iar ingerul acre venise la mine era dintre invingatori. Venise sa-mi spuna ca mi-am ispasit pedeapsa si ca ma voi intoarce acasa”.

Drumul necunoscut spre acasa

Cat timp Grigore a fost inconstient, prietenii sai erau disperati. Nu stiau ce sa-i faca. I-au dat cu apa pe fata, l-au masat, i-au dat palme, dar tinarul continua sa nu se miste. Si-a venit in fire abia dupa o ora. Singura urmare nefasta a fulgerului era doar o atenuare a auzului de care a scapat abia dupa cateva saptamini. Sau cel putin asa credea el. Pentru ca de atunci totul s-a schimbat pentru Grigore. Nu neaparat in bine.

“De la accident am capatat unele puteri speciale. Daca stau de vorba cu cineva si minte, imi dau seama imediat. Si daca asta nu m-a deranjat la cunostinte si amici, m-a durut cand a fost vorba de iubita mea, de familia mea, de prietenii mei cei mai buni.”

E mai mult un blestem decit o binecuvintare, pentru ca a ajuns izolat, iar lumea il trateaza drept ciudat. Nici macar familia lui nu intelege ce se intampla si prefera, de cele mai multe ori, sa nu ii vorbeasca. Cu toate astea, accidentul a avut si o latura benefica - i-a dezvoltat intuitia. Simte cand trebuie sa investeasca ceva si cand trebuie sa se retraga. Isi lipeste fierul de calcat pe frunte si il tine asa minute intregi, isi poate tine respiratia aproape 7 minute si poate dormi pe cuie, asemenea unui fachir.

“Asa ma descarc de fiecare data cand sunt stresat sau nervos. Ma intind pe cuie. Mama se teme sa nu-mi intre vreunul in ochi si sa ramin beteag, dar nu e cazul”.

Cu aceste capacitati isi distreaza prietenii si colegii de fiecare data cand e in toane bune. Nu prea des, pentru ca il consuma mult aceste “trucuri”. Cel mai mult isi foloseste noile puteri ca sa isi ajute familia si prietenii. Cand cineva are dureri mari, este suficient sa-si puna miinile pe locul afectat, ca sa “ia durerea cu mana”. Nu e o vindecare propriu zisa, mai curind o ameliorare temporara. Si a mai ramas cu o amintire: de fiecare data cand afara fulgera, il cuprinde o stare melancolica. Simte o chemare de departe.

“E ca si cum as vrea sa ma intorc acasa dar nu stiu incotro sa o iau”...

Eliszar