La granita dintre lumi
Am stat mult in cumpana daca sa scriu sau nu aceasta scrisoare. Si asta nu pentru ca nu as avea incredere in site-ul dumneavoastra, pe care il citesc cu placere de aproape doi ani, ci pentru ca intamplarea mea este mai mult decat una ciudata. Nu voiam ca vreunul dintre cititorii dumneavoastra sa va critice ca ati publicat materialul unui nebun si de ce sa nu recunosc, nici nu am vrut sa mi se recomande consultarea unui psiholog…
.jpg)
Povestea doamnei Carmen Florescu din Birlad este simpla. In virsta de 52 de ani, dumneaei cinta la pian de la o virsta frageda. Nimic iesit din comun, deocamdata. Numai ca, de un an si cateva luni, cand se asaza la pian, in preajma sa apare un tanar. “Este slabut, are ca la vreo 32 – 33 de ani si un par negru cirliontat. Nu apare mereu, dar atunci cand vine, simt ca nu mai sunt eu. Degetele imi pleaca singure pe clape si rezultatul este o muzica fantastica, pe care nu am auzit-o niciodata, plina de tristete.” In acele momente doamna Florescu cinta pana la epuizare. Apoi tanarul dispare. La inceput a incercat sa se opuna fortei care o indemna sa cinte, dar sunetul muzicii a facut-o sa accepte posesiunea ca pe un dar. De asemenea, a crezut ca tanarul ar fi trait in casa pe care o cumparase, ca doar mai auzise de fantome care bintuiau casele. S-a mutat in alta zona, dar tanarul aparea mereu. A incercat sa caute informatii despre ciudata aparitie, mai intai la bibliotecile locale, apoi la Bucuresti, dar niciodata nu a gasit vreun portret sau fotografie care sa semene cu tanarul. A incercat si sa intre in vorba cu el, dar fantoma nu i-a raspuns. O singura data s-a uitat la ea si a facut o plecaciune, apoi a intins mina spre el si a rostit “Hans”. “Sunt convinsa ca asta este numele lui, dar nu m-a ajutat cu nimic in identificarea personajului. Si nici muzica lui nu am mai auzit-o pana acum.” Doamna C.F. a fost si la preot, a dat acatiste, s-a rugat in biserica, dar nimic nu a avut efect. Tanarul aparea indiferent de eforturile lui. Aparea chiar si cand erau altii de fata, dar atunci nu mai canta. Se aseza doar intr-un colt si urmarea conversatia celor implicati. Apoi, dupa ce plecau musafirii, incepea sa cante si nu se mai oprea decat atunci cand femeia cadea epuizata pe pian.
“Nu stiu daca ce mi se intampla mie este un dar sau un blestem. Uneori abia astept sa vina, alteori refuz sa ma asez la pian de teama sa nu apara. Dar chiar si atunci apare si ochii lui negri sunt atat de tristi, ca pana la urma cedez si ridic capacul pianului. Dar epuizarea psihica este enorma. Ma gandesc daca sa vand sau nu pianul. Nu stiu ce sa fac. Poate printre cititorii dumneavastra exista cineva care a trait ceva asemanator si ma poate ajuta cu un sfat...”
Se spune ca omul are in el puterea de a indrepta orice greseala a trecutului. Dar aceasta putere e ascunsa in fiecare si numai cei ce pornesc in cautarea ei pot sa o si gaseasca. E nevoie doar de rabdare si de multa, foarte multa credinta.
Laurentiu Ianculescu
