Comoara purtatoare de blestem
Mereu, oamenii au fost fascinati de comori, de tezaure ascunse si care abia asteapta sa fie descoperite. Dar, cu toate astea, putini au fost cei care s-au putut bucura in liniste de o comoara. Moartea sau nebunia s-a abatut mereu asupra celor care au indraznit sa tulbure somnul proprietarilor de drept ai comorilor.
Si la noi, la romani, exista o serie de legende despre comori uitate de mult si care sunt pazite de spirite malefice. Multe si nenumarate au fost tezaurele ascunse in acest pamant sfant al Romaniei.
Despre unele nu s-a aflat niciodata nimic, despre altele au circulat mereu tot felul de zvonuri. Indiferent de legende, toate au ceva comun: sunt pazite de spirite malefice care se razbuna pe cei ce indraznesc sa ceara aurul.
Multe sunt povestirile despre comorile blestemate, despre avertismente care nu au fost luate in serios si despre razbunarile spiritelor negative. Uneori noii proprietari ai comorilor sunt loviti in ce au ei mai scump, in familie, in prieteni, pentru ca in final, diavolul sa apara si sa-si ia comoara inapoi.
Una dintre cele mai vechi povestiri despre astfel de comori dateaza din secolul XVIII si contine pataniile unui boier fanariot impamantenit, Vanghelie, care s-a imbogatat pe vremea lui Constantin Brancoveanu. Cand a venit sa se stabileasca in capitala, Vanghelie nu era decat un negustor grec instarit. Cativa ani mai tarziu, era unul dintre cei mai bogati oameni din Tara Romaneasca. Unii spuneau ca Brancoveanu insusi ii daduse o parte din averile sale sa le treaca peste granita, in Italia, unde avea de gand sa se retraga, altii spuneau ca Vanghelie isi vanduse sufletul Diavolului si ca acesta ii aratase locul unei comori.
Din nefericire, o data cu descoperirea comorii, boierul a avut de suportat si consecintele blestemului comorii. Fiul sau cel mare s-a sinucis, fiica l-a parasit pentru un aventurier polonez, pentru care i-a si furat o parte din comoara. Apoi, nu au trecut 9 ani de la descoperirea aurului si Vanghelie, care avea peste 71 de ani, a cazut in patima femeilor, cheltuindu-si banii cu acestea. Se spune ca batranul ar fi murit in bratele unei femei frumoase despre care nimeni nu stia de unde venise, iar in noaptea mortii, conacul a luat foc din senin si a ars pana in temelii. Taranii care au fost prezenti ca sa stinga focul afirmau ca din flacari se auzea un ris lugubru si ca toata noaptea s-a ridicat un fum negru, urat mirositor.
Eliszar
