Primul fragment din cea mai veche biblie cunoscuta in lume, "Codex Sinaiticus", adusa din Egipt de un savant german in secolul al 19-lea si apoi dispersata in patru tari, va putea fi consultat, incepand de joi, pe internet, a indicat directorul Bibliotecii Universitare din Leipzig.
Este vorba despre "un initial pas decisiv" in proiectul initiat de British Library de convertire in format digital si prezentare pe internet a aproximativ 400 de pagini ale celei mai vechi biblii din lume.
Biblia este dispersata in prezent la Leipzig, Londra, Sankt Petersburg si manastirea Sfanta Ecaterina din Egipt.
"Codex Sinaiticus", ce contine versiunea completa a Noului Testament, a fost scris in limba greaca, intre anii 330 si 350 d.c., pe piele de vaca, de catre calugarii manastirii Sfanta Ecaterina, situata pe muntele Sinai, in Egipt, si apoi parasit.
Nu se cunosc motivele pentru care acest manuscris a fost impartit in mai multe locuri si nici timpul in care s-a intamplat acest lucru.
Cele 400 de pagini conservate astazi au fost aduse in Europa, in secolul al 19-lea, de savantul german Konstantin von Tischendorf, originar din Leipzig, in timpul a trei calatorii succesive.
Din cele 400 de pagini, 43 sunt depozitate din 1844 la Biblioteca Universitara din Leipzig, a explicat Ulrich Schneider, directorul institutiei.
Orasul Sankt Petersburg nu mai detine decat cinci pagini din cele 347 pe care le-a obtinut in secolul al 19-lea datorita lui Tischendorf si a unui cercetator rus concurent: celelalte 342 au fost vandute de Stalin orasului Londra in cursul secolului al 20-lea.
20 de pagini se afla inca la manastirea Sfanta Ecaterina, care reclama de multa vreme restituirea celorlalte pagini ale Codexului. Calugarii manastirii au fost dar de acord sa colaboreze la realizarea proiectului digital sustinut de numeroase fundatii private.
Paginile originale ale Codexului sunt imposibil de transportat in prezent.
Incepand de joi, "peste 1.000 de pagini, printre care cele de la Leipzig si cele de la British Library, vor putea fi consultate pe site-ul www.codex-sinaiticus.net.", a sustinut directorul bibliotecii germane, Ulrich Johannes Schneider.
Urmatorul fragment din editia virtuala a Bibliei va fi accesibil pe internet din noiembrie, potrivit lui Schneider.