Blestemul calugaritelor
De multe ori suntem martorii unor intamplari stranii situate dincolo de puterea nostra de intelegere, dar care, prin desfasurarea isi lasa amprenta asupra vietii noastre. Martorul unei astfel de intamplari a fost bunicul meu, la varsta de 10 ani.
Era inaintea celui de al doilea razboi. Satul lor, Condresti, din judetul Olt, era unul linistit, cu oameni care-si iubeau munca si care nu ar fi plecat de acolo pentru nimic in lume... Vara lui `34 fusese una secetoasa. Era sfarsitul lunii iulie si nimic nu prevestea intamplarea care avea sa le marcheze viata acestor oameni linistiti dintr-un sat in care sosirea unei masini constituia un eveniment. Intr-o zi, in sat au aparut 3 calugarite de la o asezamant religios din Curtea de Arges, care strangeau pomeni pentru manastirea lor.
Treceau din casa in casa si se multumeau cu ceea ce le dadea fiecare: o mana de cartofi, cateva cepe, o bucata de paine, unii chiar si bani. La un moment dat, au ajuns in fata unei curti unde locuia Toader Dumitru, un barbat la 50 de ani care se casatorise cu o tiganca, motiv pentru care neamurile si satenii rupsesera orice legatura cu el. Acasa era numai nevasta lui. Cand caligaritele au batut in poarta si au cerut de pomana, tiganca, care se spala in curte, a inceput sa le blesteme si sa arunce cu pietre in calugarite. Acestea au ramas stupefiate de purtarea femeii iar una dintre ele si-a facut cruce si a spus:
“Doamne, Maica Domnului, trazni-te-ar Dumnezeu sa te trazneasca! “.
Si au plecat repede de acolo. Nu trecuse o jumatate de ora cand, deasupra casei lui Toader s-au strans nori negri de furtuna. Au inceput traznetele si fulgerele. Cand au vazut asta, cele 3 calugarite s-au inchinat din nou si au plecat alergand catre casa din marginea satului. Dar au ajuns prea tarziu: un fulger o lovise pe nevasta lui Toader si aceasta murise, fara sa primeasca impartasania preotului. Au plans cele 3 maicute si s-au rugat la Dumnezeu pentru ca se considerau vinovate de moartea femeii. Doar satenii nu au fost afectati de moartea ei iar preotul din sat a refuzat sa o ingroape in cimitir, spunand ca nu poate ingropa in pamant sfintit o femeie blestemata in numele Domnului. Asa ca Dumitru si-a luat moarta in caruta si a plecat sa caute un loc unde sa-si gaseasca linistea si el si cea care-i fusese sotie, fara sa se mai intoarca vreodata... Iar casa din marginea satului a ramas parasita si nelocuita pana in ziua de astazi. Asa a prins-o mama mea, asa am vazut-o si eu in anii copilariei mele si asa este si astazi, cand fiul meul are varsta de 20 de ani.
